Parlamentul se pregăteşte să voteze un proiect de lege iniţiat de Ministerul Agriculturii, privind schimbarea regulilor de tranzacţionare a terenurilor extravilane din România. Legea, care vizează toate terenurile cu potenţial agricol, ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014. Impactul ei va fi colosal, dat fiind că va influenţa deciziile a sute de mii de proprietari de teren, dar şi pe cele ale potenţialilor cumpărători de pământ.
Iniţial, într-un proiect de lege intermediar, Ministerul Agriculturii impusese o condiţie aberantă: aceea ca viitorul cumpărător de teren, persoană fizică, să aibă studii agricole sau experienţă în domeniu de cel puţin 5 ani. Criticile vehemente venite din partea presei, a investitorilor şi a societăţii civile n-au fost băgate în seamă de oficialii din Ministerul Agriculturii. A fost nevoie de intervenţia Comisiei Europene, prin Directoratul General Piaţa Unică (DG MARKT), pentru ca ministerul condus de PC-istul Daniel Constantin să renunţe la absurda prevedere. Pe aceeaşi filieră, a fost eliminată restricţia de a dobândi peste 100 de hectare de teren agricol extravilan.
Ministerul Agriculturii încerca să interzică dreptul constituţional al oricărui cetăţean român (sau comunitar) de a cumpăra teren agricol, adică dreptul la proprietate. Carevasăzică, în ţara asta poţi cumpăra o brutărie fără a avea experienţă în fabricarea pâinii, poţi achiziţiona o fabrică de mobilă fără a te pricepe la prelucrarea lemnului, poţi cumpăra spaţii comerciale chiar dacă n-ai făcut niciodată negoţ, dar nu ai dreptul să cumperi teren agricol pentru că n-ai absolvit Agronomia sau n-ai dat cu sapa cinci ani de zile!
Dacă n-ar fi intervenit Comisia Europeană, iar proiectul iniţiat de Daniel Constantin ar fi trecut şi de Parlament, probabil că ar fi fost desfiinţat de Curtea Constituţională. Cei nouă judecători ai Curţii ar fi constatat lesne că legea încalcă flagrant dreptul la proprietate al unor cetăţeni. Însă şi logica era sfidată de această prevedere legală: dacă nu am studii agricole şi nici n-am lucrat în agricultură, să zicem, până la vârsta de 40 de ani, înseamnă că nu mai am dreptul de a-mi schimba viaţa devenind fermier? Or, fermier fără pământ nu există.
Mii de orăşeni, ale căror joburi sau business-uri nu prea mai merg, se reorientează spre afaceri agricole. Unii vor să cultive cereale, alţii cartofi, soia, rapiţă, floarea-soarelui, sfeclă-de-zahăr, legume, verdeţuri, plante aromate sau condimente. Unii se dedică pomiculturii, viticulturii sau nutreţurilor, alţii întemeiază culturi speciale sau chiar exotice, de genul aluni, afine, căpşuni, zmeură, castani, brăduţi, plante medicinale sau ornamentale. Cum să le iei acestor oameni, prin lege, şansa de a-şi câştiga traiul din activităţi agricole? Sau, altfel: cum să-i condamni la statutul de lucrători pe pământul altora? Dacă vrei să investeşti într-o afacere de croitorie, nu trebuie să fii croitor, ci să angajezi oameni care se pricep la croitorie. Tot aşa, dacă vrei să investeşti într-o fermă, nu e musai să te pricepi la agricultură, ci să angajezi oameni care se pricep la agricultură. Una e să finanţezi şi alta e să lucrezi. Slavă Domnului, a intervenit la timp Comisia Europeană, aducând lucrurile pe un făgaş normal. Cum normală e şi înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, prevăzută în proiectul de lege. Cu o condiţie, însă: această nouă instituţie guvernamentală să nu devină o frână în calea tranzacţiilor cu terenuri extravilane, ci să pună ordine în domeniul proprietăţilor agricole şi al cadastrului. Nu de o nouă structură birocratică şi abuzivă are nevoie agricultura, ci de o instituţie capabilă să dinamizeze tranzacţiile cu teren, să limpezească situaţia lor patrimonială şi să impulsioneze înfiinţarea de culturi agricole. Într-un cuvânt, să devină un aliat al actualilor şi al viitorilor fermieri.
România are un potenţial agricol uriaş. Pământul poate asigura un trai decent, pe termen lung, pentru milioane de români. Tot el, pământul, poate reda demnitatea unor compatrioţi pe care oraşul i-a dezrădăcinat, trădat şi abandonat. Dar pentru asta e nevoie de bun-simţ la nivelul politicii de vârf, nu de măsuri bezmetice.
Grigore Cartianu