Rică Castorică, cel cu mintea de bibilică şi cu jucăria mică, este vestit şi prin ceea ce tot strică. Cu ale sale visuri de preamărire şi de înavuţire, Castorul de Satu Mare a călcat tot ce se poate în picioare: familie, prieteni, onoare. Oriunde a lucrat, s-a tot îmbăţoşat şi a vrut cu orice preţ să fie şef, însă de muncă niciodată n-avea chef. Dacă n-a avut şansă în Procuratură, unde s-a făcut de râs cu a lui gură, a încercat ca o metresă să se impună în presă. Se spune că prostul nu-i destul de prost dacă nu-i şi fudul, astfel încât Castorul credul dorea să ajungă mare mogul. Fără a avea de nimic habar, a preluat conducerea unui ziar în totalitate, pozând în marele luptător pentru dreptate. A vrut să-şi facă şi săptămânal, şi post de radio, dar de la toate şi-a luat într-un sfârşit adio. Pe parcurs s-a infiltrat ca un mişel şi în Palat, acolo unde acest nătăfleţ îşi dorea să devină şef de judeţ. Numai că dinţosul Castor ratat, oricât s-a scuturat şi s-a răsucit cu abilitate, a ajuns astăzi doar o nulitate. La câte sfori a tras, putea să întindă rufe pe întreg cursul râului Someş. Pe a cărui apă curgătoare i-ar sta bine să-şi facă definitiva lansare înainte de a ajunge la închisoare.
