Ziua Europei, marcată prin activități dedicate valorilor europene la Colegiul Național „Doamna Stanca”

Ziua Europei, marcată prin activități dedicate valorilor europene la Colegiul Național „Doamna Stanca”


Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare a celebrat Ziua Europei printr-o serie de activități desfășurate pe parcursul întregii săptămâni, în perioada 4–9 mai 2026, în cadrul programului „Școli – Ambasador ale Parlamentului European”.

Ambasadorii seniori și juniori ai colegiului au organizat evenimente și activități dedicate promovării valorilor europene, istoriei Uniunii Europene și importanței implicării civice în rândul tinerilor.

Elevii au realizat prezentări despre viața și activitatea principalilor „părinți fondatori” ai Europei Unite – Robert Schuman, Jean Monnet, Konrad Adenauer și Grigore Gafencu – materiale care au fost publicate pe pagina de Facebook a proiectului.

În cadrul „Cafenelei Europene” au fost organizate ateliere interactive, unde membrii comunității sătmărene au avut posibilitatea să transmită mesaje dedicate Zilei Europei. Totodată, ambasadorii juniori au distribuit pliante informative atât în Parcul Central din Satu Mare, cât și elevilor din cele 28 de clase ale colegiului.

Un moment simbolic al manifestărilor a avut loc în curtea liceului, unde a răsunat Imnul Europei, într-un gest dedicat unității și solidarității europene.

Activitățile dedicate Zilei Europei au continuat și în municipiul Carei, unde ambasadorii juniori ai Colegiului Național „Doamna Stanca” au prezentat elevilor de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” informații despre Parlamentul European și semnificația zilei de 9 Mai.

Reprezentanții colegiului au transmis felicitări întregii echipe implicate pentru creativitate, implicare și diversitatea activităților organizate.

Programul „Școli – Ambasador ale Parlamentului European” este implementat de Biroul de Legătură al Parlamentului European din România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te