Ziua mondială a asistentului medical. Emoție, recunoștință și aplauze pentru oamenii care au grijă de sănătatea sătmărenilor

Ziua mondială a asistentului medical. Emoție, recunoștință și aplauze pentru oamenii care au grijă de sănătatea sătmărenilor


Sala mare de la Esedra a fost plină vineri, 8 mai 2026, de emoție, eleganță și recunoștință. Peste 250 de asistente și asistenți medicali din județul Satu Mare au participat la simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, un eveniment care a pus în lumină una dintre cele mai importante și mai sensibile profesii din sistemul medical.

În spatele fiecărui pacient care trece printr-un moment greuexistă, de cele mai multe ori, un asistent medical care oferă nu doar tratament și îngrijire, ci și încredere, calm, empatie și speranță. Sunt oamenii care veghează nopți întregi, care găsesc puterea unui zâmbet chiar și în cele mai dificile momente și care transformă profesia într-o adevărată misiune.

În județul Satu Mare activează peste 2.900 de asistenți medicali, iar evenimentul organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Satu Mare a fost un prilej de a le spune tuturor un sincer „mulțumim”.

Mesajele transmise de oficialități au avut un numitor comun: respectul pentru oamenii care se află zilnic în prima linie a sistemului sanitar. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a subliniat importanța investițiilor în sănătate și în resursa umană, evidențiind profesionalismul și dedicarea asistenților medicali sătmăreni. La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Roxana Petca, a amintitprintr-un mesaj emoționant postat pe pagina personală de facebook care e rolul esențial al asistenților medicali, „inima” sistemului sanitar, cei care transformă teama în speranță prin simpla lor prezență.

Gazda evenimentului, Constantin Demian, a vorbit despre provocările profesiei și despre importanța respectului acordat celor care își dedică viața îngrijirii semenilor.

Printre invitații care au transmis mesaje de apreciere s-au numărat prefectul județului Satu Mare, Tamas Altfatter, directorul DSP Satu Mare, Macrina Mihai, viceprimarul municipiului Satu Mare, Raul Băbțan, prtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, dr. Iulian Pfau Sălăgeanu, managerii unităților medicale din județ, reprezentanți ai Colegiului Medicilor și ai sistemului de urgență.

Emoții speciale pentru doamna Emilia

Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei i-a aparținut Emilia Șomcutean, care s-a pensionat după 47 de ani dedicați profesiei. Invitată pe scenă și aplaudată îndelung de întreaga sală, aceasta a oferit un mesaj simplu, dar profund:

„Caracteristicile principale ale unui asistent medical cred că trebuie să fie sufletul, empatia și cuvântul. Uneori un zâmbet și un cuvânt bun fac cât 100 de medicamente la un loc.”

Au fost cuvinte care au emoționat întreaga sală și care au reamintit tuturor că adevărata forță a sistemului medical stă în oameni.

Seara a fost completată de un moment artistic special oferit de soprana Beata Pap, care a adus emoție și rafinament prin interpretarea pieselor „Over the Rainbow”, „Copacul” și „Carmen” de Bizet. Publicul a răsplătit recitalul cu aplauze îndelungi, iar piesa „Copacul” a creat unul dintre cele mai sensibile momente ale evenimentului.

Prezentări medicale de top

Dincolo de partea festivă, simpozionul a inclus și prezentări medicale importante despre managementul AVC-ului ischemic, recunoașterea precoce a pacientului critic, pneumonia infantilă, controlul infecțiilor și siguranța medicală — teme care arată cât de complexă și responsabilă este profesia de asistent medical.

Tema internațională a Zilei Asistentului Medical din 2026, stabilită de International Council of Nurses, este „Empowered Nurses Save Lives” — „Asistenți medicali împuterniciți salvează vieți”. Un mesaj care descrie perfect realitatea de zi cu zi din spitale, cabinete și secții medicale: atunci când sunt susținuți, respectați și valorizați, asistenții medicali pot schimba destine și salva vieți.

Astăzi, mai mult ca oricând, poate că merită să ne oprim pentru o clipă și să le spunem celor care îmbracă zilnic halatul alb un simplu, dar sincer: mulțumim.

Mulțumim pentru răbdare.

Mulțumim pentru empatie.

Mulțumim pentru nopțile nedormite.

Mulțumim pentru curajul de a fi acolo atunci când oamenii au cea mai mare nevoie.

La mulți ani tuturor asistenților medicali din județul Satu Mare!

PS. Înregistrarea evenimentului va putea fi urmărită luni seara de la ora 20 în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la NORD VEST TV.

Florin Cristian Mureșan


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te