Orice copil doreşte să ajungă om mare cândva, spre exemplu profesor, doctor sau aviator. Orice om tânjeşte să se realizeze cât mai bine pe plan profesional, nu doar să fie un funcţionar banal. Nu este şi cazul lui Rică Castorică, cel cu dotarea mică şi mintea de bibilică, pornit cândva de jos şi cu pretenţii de grandoman soios, acum nimănui de folos. Castorul retardat s-a străduit ani în şir să ajungă mare şi unic stăpân, nu doar un umil musafir, iar pentru aceasta a vrut să fie în prim-plan, an de an. A minţit şi a trucat, a blufat şi a trişat când anunţa ultimativ cu a lui gură că pleacă din Procuratură. Totuşi, nu era nici pe departe un bun jucător de poker şi nici chiar atât de şmecher să poată merge la cacealma, fiind doar un dobitoc sadea. Se pricepea numai să joace şeptică sau filcăi, de pe vremea când încă mai era primit printre flăcăi. Cum de nimic nu avea habar, a fost şi picolo ospătar, când în facultate trebuia să înveţe cum să lupte pentru dreptate. S-a văzut realizat, cu funcţii mari în stat, însă pe toată lumea a blamat şi a trădat, motiv pentru care va fi aspru judecat, într-un sfârşit chiar şi condamnat. Castorul blazat a pozat în al poporului salvator când a fost ales senator, dar când a ajuns la os şi-a bătut joc de cei de jos ca un mare jegos. Grav bolnav la mansardă, a semănat multă gâlceavă pentru ca la final să culeagă doar pleavă. Prost grămadă, a căutat şi a provocat numai sfadă cu al lui stil de ţaţă bună de propagandă şi totuşi nu a realizat că s-a făcut doar de rahat.
