Mârşavul Castorică, cel complexat de dotarea anemică şi mintea ischemică, abuzează în continuare de funcţia sa trecătoare. Prin interpelările sale de rahat, Castorul ratat încearcă să se folosească de instituţiile statului pe post de arma prostului. Căci aşa este catalogată răzbunarea în înţelepciunea populară. Cu un tupeu jegos, rozătorul soios solicită controale la adresa unor adversari, mai mult sau mai puţin imaginari. Este strigător la cer cum acest paria îşi foloseşte funcţia pentru a calomnia, a compromite şi a şicana. În vizorul său au intrat toţi cei care să-i dea şpagă au refuzat. În lipsă de altceva, Castorel cel tembel este dispus şi să-şi traficheze influenţa. Preţul pentru care îşi trafică această influenţă, pe zi ce trece tot mai micuţă, este de-a dreptul penibil. Cu o cazare într-un garaj insalubru şi o pălincă naşpa într-un flacon de un litru poţi să-l cumperi pe Castor la metru. La cât e de disperat şi nefinanţat, rozătorul ratat se va vinde în curând şi pentru un decilitru. Nu de alta, dar setea e mare şi alcoolismul în floare. O pot dovedi cu prisosinţă pantalonii fiinţei rozătoare, pătaţi cu galben şi maro între picioare. De asemenea, o dovedeşte şi sufocantul miros care-l însoţeşte în permanenţă pe Castorul soios. Comportându-se ca nebunul, de ani de zile acesta s-a certat cu apa şi săpunul. A rămas însă prieten cu apa de foc, al cărei consum nu-l ratează deloc.
