Un sfert de secol de la renaşterea democraţiei



Am sărbătorit Crăciunul cu mare fast. Colinde, cadouri, familie, prieteni, excese alimentare. Totuşi, nu ştiu câţi dintre noi ne-am gândit la faptul că în acest an consemnăm 25 de ani de la căderea comunismului în România, eveniment de o încărcătură simbolică deosebită în evoluția ţării noastre.

Deși istoricii, analiştii de orice fel, revoluţionarii mai mult sau mai puţin veritabili au ajuns la un relativ consens în aprecierea cauzelor și efectelor acelei „toamne a națiunilor”, lucrurile sunt încă departe de a fi conturate definitiv, iar asupra acestor evenimente din iarna anului 1989 vor mai plana mult timp mituri și mistere.

Oare cum ar trebui să stăm în faţa acestui eveniment?! Cum ar trebui să îl privim?! Şi asta pentru că revoluția română a fost unicul caz est-european de răsturnare violentă a unui lider comunist. În seara de 18 decembrie 1989, 43 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrația de la Timişoara, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la București pentru ca urmele represiunii să fie șterse.

Îmi vine în minte şi acum povestea spusă de colegul nostru Victor Constantinovici, care ne detalia cum a transportat, împreună cu nişte colegi de facultate, trupul unui prieten împuşcat în gât, despre care nu s-a mai aflat nimic nici la 25 de ani de la Revoluţie. Cu toate că acesta a fost logodit, avea o familie care îl aştepta acasă, a ales să iasă şi să lupte pentru libertatea românilor. Şi a făcut acest gest înainte de 22 decembrie 1989, ora 12.08, moment în care Nicolae Ceauşescu fuge la adăpostul elicopterului său de pe sediul Comitetului Central.
Mai departe lucrurile sunt în general cunoscute. Tot mai mulți oameni ieșeau în stradă, au urmat represiunea și arestările. Pe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare a fost de 1.142, iar al răniților de 3.138, dar, din cauza mușamalizării unor fapte, multe victime nu au fost înregistrate.

În lumina celor expuse mai sus, fie că ar trebui să sărbătorim, să omagiem sau să comemorăm, cred că acestui eveniment i se datorează un mai mare respect din partea noastră, a tuturor. Cred că în lipsa unui proiect naţional în această direcţie, poate ar trebui să ne gândim puţin la cei care nu şi-au mai putut sărbători Crăciunul împreună cu familiile lor, tocmai pentru ca noi să fim liberi.

Eroii nu mor niciodată!

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts