More

    Înainte de drepturi absolute, să nu uităm de obligaţii

    De luni de zile, pe toate posturile rulează un clip informativ al Casei Naționale de Sănătate. De luni de zile, la București și în județe, directori, funcționari și purtători de cuvânt avertizează cetățenii că de la 1 Mai cardul de sănătate e obligatoriu. În presă au apărut zeci de reportaje, știri și talk-show-uri pe tema necesității implementării unui sistem electronic pentru decontarea serviciilor medicale care să verifice modul în care este cheltuit banul public. Concluzia? Pe Întâi Mai, cozi interminabile la Casele Județene de Asigurări de Sănătate. Cetățeni furioși, funcționari cu nervii întinși la maximum, toate ingredientele unei știri de senzație care sugereză, incapacitatea statului de a gestiona problemele. În schimb datele, seci, matematice, arată cu totul altceva.

    220 de mii de carduri au fost repartizate județului nostru. Din acestea, doar 10 mii, adică 4,5 la sută au ajuns la Casa Județeană de Sănătate pentru că nu au fost distribuite prin Poșta Română. Până la începutul lunii mai, la instituție au venit să își ridice cardurile, în medie, 100 de sătmăreni pe lună. La data de Întâi Mai, la CJAS mai erau neridicate circa 8.500 de carduri. Vineri, zi liberă pentru majoritatea “oamenilor muncii”, Casa și-a ținut ghișeele deschise și a primit 6 solicitări de carduri.

    Sâmbătă, zi nelucrătoare, funcționarii au fost la serviciu și au primit 10 solicitări. Luni, în schimb, au fost 237.

    Înghesuiala de la ghișee va ține probabil și zilele următoare. Cei care stau la rând sunt nemulțumiți, lucru de înțeles într-o societate care a stat decenii la rând pentru lapte, parizer, ouă și ulei. Dar mulți dintre cei care așteptă gălăgioși la coadă, și acum , consideră că statul este, cel care, popular, “trebuie să îți pună în traistă”.
    Revoluția nu a însemnat doar câștigarea “dreptului de a avea drepturi” ci și “dreptul de a avea obligații”. Nimeni nu spune că sistemul este perfect sau că statul nu ar putea face mai mult pentru cetățenii săi, ci doar că, așa cum cerem politicienilor și funcționarilor să se achite de obligațiile care le revin, așa trebuie și noi să ne luăm în serios rolul de cetățean. Cardul ar putea deveni, în timp, un mijloc util pentru a vedea unde sunt cheltuiți banii în sănătate. Dacă ne interesează ce se întâmplă cu contribuția noastră, atunci trebuia să ne intereseze și să ne ridicăm cardul sau să vedem de ce nu l-am primit.

    Un domn, furios că stătea la rând, ne-a spus că rudele sale l-au primit demult prin poștă și că e datoria statului să i-l trimită lui direct acasă. Până mai ieri, nici nu a fost interesat de ce nu l-a primit acasă, așa cum s-a întâmplat în peste 93 la sută din cazurile de la noi din județ. Sătmăreanul era enervat și de faptul că pe card nu sunt bani, banii cu care el contribuie la sistemul de sănătate și că degeaba are cardul că nu poate plăti cu el serviciile medicale de care are nevoie, cele nedecontate prin CJAS. Domnul nu a vrut să poarte o discuție cu argumente și nici nu a fost de acord cu noi când i-am sugerat că de cel puțin trei luni de zile avea tot timpul din lume să vină să își ridice cardul. A rămas ferm în atitudinea sa: statul trebuie să facă tot. Statul făcea tot. Era atotputernic. Nu ne-a plăcut și în decembrie 89 l-am reformat. De atunci, avem dreptul de a critica, dar și obligația de a fi cetățeni.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE