Lumea se schimbă sub ochii noştri, dar aici, la porţile Orientului, nici că băgăm de seamă. Riscăm să rămânem decuplaţi de la evoluţiile globale şi europene, ceea ce ne va arunca, din nou, într-un no man’s land în care nu există decât sărăcie cronică.
Criza financiară şi economică mondială a izbucnit în 2008 şi, de atunci, lumea s-a schimbat într-un ritm rapid şi nu neapărat în bine. Sub administraţia lui Barack Obama, politica americană a cunoscut o răsturnare a priorităţilor şi o întoarcere spre sine care a lăsat planeta un loc mult mai impredictibil şi mai periculos. Tentativa iniţială de abordare „multipolară“ a problemelor globale prin intermediul aşa numitului G-20 a eşuat lamentabil în haos geopolitic, caracterizat de Ian Bremmer drept „Lumea G-Zero“ în care centrele de putere au dispărut şi statele joacă „fiecare pentru el“.
Această retragere parţială din lume a Americii s-a văzut în Primăvara Arabă, în care Statele Unite au reacţionat târziu, slab şi aproape de fiecare dată greşit, se vede în conflictul din Marea Chinei de Est unde China crede că a sosit momentul să-şi creeze o breşă care să-i deschidă calea spre Pacific sau în Orientul Mijlociu, unde Siria este victima lipsei de determinare a Occidentului iar Iranul mărşăluieşte de neoprit spre obţinerea armei nucleare în pofida sancţiunilor şi ameninţărilor. În Europa de Est, ea se manifestă printr-o politică tot mai agresivă a Rusiei lui Putin în scopul refacerii zonei de influenţă a Uniunii Sovietice.
Răspunsul Uniunii Europene la această modificare geostrategică a fost integrarea politică şi economică sub bagheta Germaniei, ţară care a preluat rolul de prim-solist de la americani. Integrarea politică şi economică nu înseamnă că Europa va fi condusă de la Berlin de noul hegemon teutonic, ci că va fi condusă de la Bruxelles după reguli noi. În pofida discuţiilor despre „mai multă democraţie“ pe care Comisia le readuce în prim plan din când în când, Europa se îndreaptă spre mai multă tehnocraţie şi mai puţină democraţie. Asta înseamnă că din ce în ce mai multe dintre responsabilităţile politicilor la nivel national vor trece în sarcina unor experţi europeni, care vor putea controla, cenzura şi sancţiona politicile guvernelor naţionale.
România şi Bulgaria au intrat în UE sub principiul că „e mai bine înăutru decât afară“, că reformele vor putea fi încurajate şi impulsionate mai bine cu fonduri europene din calitatea de state membre decât din aceea de state candidate. Acest principiu a fost greşit şi astăzi este mort. Politica europeană va deveni din ce în ce mai constrângătoare pe măsură ce interdependenţa şi gradul de integrare va creşte şi, dacă tot e „fiecare pentru el“, mai devreme sau mai târziu se va ajunge la „cui nu-i convine, poate să plece!“. Uşa UE rămâne deschisă, dar va fi deschisă în ambele direcţii.