More


    Primele victime ale gerului la Satu Mare

    =

    degerat

    Gerul din ultimele nopți a făcut și primele victime la Satu Mare. Un bărbat a fost găsit degerat pe străzile orașului Satu Mare și a fost salvat în ultimul moment de cadrele medicale de la Ambulanță și de la Urgențe.

    Astfel, un pacient, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost găsit pe stradă de un echipaj al Ambulanței în una dintre nopțile geroase din perioada 6-9 ianuarie. La un control mai amănunțit, cadrele medicale au constatat că acesta prezenta degerături la nivelul extremităților, astfel că a fost transportat la Urgențe. Aici i s-a acordat primul ajutor, după care s-a luat decizia ca pacientul să fie internat la Secția Chirurgie Plastică.

    Tot în această perioadă, la Urgențe au mai ajuns alte cinci persoane care au fost găsite în locuri publice, în stare de ebrietate și cu temperatura corporală în limite normale.

    De asemenea, în seara zilei de 8 ianuarie, la Urgențe a mai ajuns și un bărbat, în vârstă de 58 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon (fum), Acesta se află, în prezent, sub observația cadrelor medicale.

    În total, în perioada analizată, la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare au fost înregistrați 381 de pacienți.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img