Ştrandurile, restaurantele și hotelurile, puricate de OPC



strand

În perioada 1 iulie-31 august, comisarii de la Protecția Consumatorilor au efectuat verificări la ștrandurile, piscinele și la bazinele de înot din județ, pe de o parte, dar și în unitățile hoteliere. Au fost depistate nereguli cu duiumul și au fost aplicate amenzi usturătoare.

Astfel, în ștranduri, piscine și bazine de înot și în unitățile de alimentație publică din jur au fost depistate o serie de nereguli precum lipsa informațiilor pe marginea bazinelor privind adâncimea apei; lipsa informațiilor privind locația punctului de prim-ajutor; lipsa informațiilor în listele de meniu privind indicarea componentelor alergene pentru mâncărurile oferite sau indicarea componentelor / ingredientelor care au fost supuse procesului de decongelare sau lipsa afișare prețuri la băuturi spirtoase și cafea.

În unitățile de cazare și cele de alimentație publică adiacente au fost descoperite, ca deficiențe, lipsa afișare certificat de clasificare la unitățile de cazare turistică; lipsa afișare prețuri/tarife practicate, în sala de primire în unitățile de cazare turistică; lipsa informații privind ziua hotelieră când începe și când ia sfârșit; lipsa informații privind micul dejun și lipsa informațiilor în listele de meniu privind porțiile/gramaj.

În total, au fost verificați 36 de operatori economici din care la 31 s-au constatat abateri. Pentru abaterile constatate s-au aplicat sancțiuni contravenționale cu avertisment și amenzi în valoare de 57.400 de lei, fiind dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts