Mircea Govor, atac la PNL și Adrian Cozma. „Masă Sănătoasă”, ISJ Satu Mare, situația de la Cămârzana și bursele sociale, printre temele abordate
Deputatul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat o serie de subiecte politice și administrative, atât de la nivel național, cât și din județul Satu Mare. Liderul social-democrat a vorbit despre poziția PSD în privința veniturilor angajaților din sectorul public, modificările aduse Codului administrativ, Programul Național „Masă Sănătoasă”, activitatea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, situația semnalată la Cămârzana, bursele sociale, dar și despre disputele politice cu liderii PNL.
O parte importantă a declarațiilor sale l-a vizat pe deputatul PNL de Satu Mare Adrian Cozma, Govor acuzându-l de oportunism politic și anunțând că va continua demersurile și solicitările către instituțiile statului.
Govor: „PSD a apărat veniturile angajaților din sectorul public”
În prima parte a conferinței, Mircea Govor a vorbit despre poziția PSD față de reforma salarizării din sectorul bugetar. Potrivit acestuia, social-democrații nu se opun reformei și eliminării inechităților, ci unei variante legislative despre care susține că nu oferea suficiente garanții privind menținerea veniturilor angajaților.
„Sub conducerea domnului președinte Sorin Grindeanu, am apărat veniturile angajaților din sectorul public. PSD nu s-a opus reformei salarizării și nu s-a opus eliminării inechităților. PSD s-a opus unei legi care nu oferă garanții reale că niciun angajat nu va pierde din venituri”, a declarat Mircea Govor.
Deputatul a făcut referire în special la medici, asistenți medicali, profesori, polițiști și angajații administrației publice.
„Nu vorbim despre simple procente într-un tabel. Vorbim despre banii din care își plătesc facturile, ratele, medicamentele și hrana familiei de la o lună la alta. A le apăra veniturile nu înseamnă populism, înseamnă responsabilitate”, a afirmat președintele PSD Satu Mare.
Modificarea Codului administrativ și problema incompatibilităților
Un al doilea subiect a vizat modificările legislative privind personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice. Govor a susținut că, la inițiativa PSD și cu sprijinul UDMR, Parlamentul a intervenit pentru corectarea unei probleme apărute în Codul administrativ.
Potrivit liderului PSD Satu Mare, prevederile respective generaseră îngrijorare inclusiv în rândul consilierilor locali și județeni.
„Am eliminat asimilarea nejustificată a personalului contractual cu funcționarii publici în privința regimului incompatibilităților și am înlăturat riscul ca oamenii aleși prin vot să-și piardă mandatul doar pentru că lucrează într-o instituție publică. Și asta este, după părerea mea, foarte corect”, a spus Govor.
El a susținut că această intervenție legislativă reprezintă modul în care PSD dorește să acționeze: „Identificăm problemele, corectăm nedreptățile și îi protejăm pe oameni.”
Atac la Adrian Cozma: „A intrat în corul celor care îl laudă pe Bolojan”
Mircea Govor a lansat apoi un atac politic la adresa deputatului PNL Adrian Cozma, după ce liberalul ar fi acuzat PSD de populism.
„PSD rezolvă problemele oamenilor”, a replicat Govor.
Președintele PSD Satu Mare l-a acuzat pe Cozma că și-ar fi schimbat poziționarea politică față de Ilie Bolojan și că ar susține în prezent linia politică a acestuia.
„Domnul Cozma a intrat în corul celor care îl laudă pe Bolojan. (...) Faptele din aceste zile arată limpede cine apără oamenii și cine apără doar linia politică a momentului”, a declarat deputatul PSD.
„Masă Sănătoasă”, din nou în centrul conferinței. Govor anunță o nouă interpelare
O mare parte a conferinței a fost dedicată Programului Național „Masă Sănătoasă”, subiect pe care Mircea Govor îl abordează de mai multe luni.
Deputatul a declarat că a primit un răspuns din partea Ministerului Educației la o interpelare anterioară, însă consideră că documentul nu răspunde punctual suspiciunilor pe care le-a ridicat.
„Răspunsul, până la urmă, nu a înlăturat prin date și documente suspiciunile semnalate în interpelarea mea. Ministrul s-a limitat să invoce existența unor raportări administrative”, a spus Govor.
Potrivit acestuia, unitățile de învățământ au raportat către Inspectoratul Școlar Județean, ISJ a transmis informațiile Ministerului Educației, iar răspunsul primit de parlamentar s-ar baza pe aceleași raportări.
Govor a anunțat că nu consideră subiectul închis și că va depune o nouă interpelare.
„Voi depune o nouă interpelare prin care voi solicita un răspuns punctual, însoțit de documente justificative”, a precizat acesta.
Ce documente cere de la Ministerul Educației și ISJ Satu Mare
Mircea Govor a prezentat și lista informațiilor pe care intenționează să le solicite autorităților.
Printre acestea se numără actul prin care a fost desemnat inspectorul responsabil cu monitorizarea Programului Național „Masă Sănătoasă” în județul Satu Mare, numele persoanei desemnate și atribuțiile acesteia, unitățile de învățământ în care au fost efectuate vizite sau inspecții tematice și componența echipelor de control.
Deputatul mai solicită copiile raportărilor lunare invocate de Ministerul Educației, rapoartele și notele de control, procesele-verbale întocmite în urma eventualelor verificări, precum și situația zilnică a elevilor prezenți.
De asemenea, Govor cere situații privind numărul porțiilor comandate, livrate, recepționate, distribuite și decontate, valoarea facturilor și a plăților efectuate, avizele de expediție și documentele privind recepția cantitativă și calitativă.
„Nu solicit răspunsuri generale și nici simple asigurări că programul a fost monitorizat. Solicit date verificabile, documente și o concluzie instituțională clară”, a declarat parlamentarul.
Govor invocă situația de la Socond și mărturia unei profesoare
Deputatul PSD a revenit asupra suspiciunilor sale privind modul în care programul ar fi fost implementat în comuna Socond.
Govor a relatat că ar fi fost contactat de o profesoară care i-ar fi semnalat posibile neconcordanțe în ceea ce privește evidența prezenței elevilor. Potrivit relatării parlamentarului, profesoara ar fi consemnat absențele elevilor, în timp ce la alte ore acestea nu ar fi fost trecute.
Mircea Govor consideră că o asemenea situație, dacă este confirmată, ar putea fi relevantă pentru verificarea concordanței dintre numărul real al elevilor prezenți și numărul porțiilor de mâncare raportate.
Tocmai din acest motiv, acesta solicită compararea evidențelor școlare cu documentele furnizorilor și ale administrației locale.
„Numărul zilnic al elevilor prezenți pentru fiecare unitate de învățământ, numărul zilnic al porțiilor comandate, livrate, recepționate, distribuite și decontate”, a enumerat Govor printre datele pe care le dorește verificate.
Afirmațiile și suspiciunile prezentate de deputat în legătură cu aceste aspecte urmează să fie confirmate sau infirmate de instituțiile competente.
Cere ISJ Satu Mare să spună cine a monitorizat programul
Mircea Govor a făcut referire și la obligațiile de monitorizare și evaluare a Programului Național „Masă Sănătoasă”, susținând că Ministerul Educației și inspectoratele școlare au responsabilități clare în acest domeniu.
În acest context, deputatul a cerut conducerii ISJ Satu Mare să comunice public cine a fost desemnat pentru monitorizarea programului și ce verificări a efectuat.
Govor a menționat-o pe inspectoarea școlară Alina Horincar, precizând însă că solicită instituției să clarifice dacă aceasta este persoana desemnată efectiv pentru monitorizarea Programului Național „Masă Sănătoasă”.
„Dacă doamna Alina Horincar este inspectorul desemnat pentru monitorizarea Mesei Sănătoase, atunci solicit să mi se comunice ce activități concrete de monitorizare a desfășurat în unitățile de învățământ din comuna Socond”, a declarat Govor.
Liderul PSD a solicitat inclusiv o poziție explicită privind oportunitatea trimiterii Corpului de Control pentru verificarea situației.
„Când vorbim despre fonduri publice destinate copiilor, transparența și verificarea riguroasă nu sunt opționale, ele sunt obligatorii”, a afirmat acesta.
Disputa ajunge în Brăila. Govor anunță solicitări privind „Masă Sănătoasă”
Conferința a căpătat și o dimensiune interjudețeană. Mircea Govor a vorbit despre deputatul PNL de Brăila Alexandru Popa, despre care susține că s-ar fi arătat interesat de diferite probleme administrative din județul Satu Mare.
Govor a anunțat că, la rândul său, va solicita informații privind implementarea Programului Național „Masă Sănătoasă” în județul Brăila.
„Vreau să știu câți elevi au fost prezenți zilnic, câte porții au fost comandate, livrate, recepționate, decontate, ce facturi au fost plătite și dacă au existat diferențe între situația din documente și cea din teren”, a declarat deputatul PSD.
Acesta a anunțat că va solicita prefectului județului Brăila și instituțiilor competente verificări privind derularea programului.
Mai mult, Govor spune că va sesiza și Curtea de Conturi pentru verificarea modului în care au fost utilizați și decontați banii publici alocați programului în județul Brăila, cu prioritate în 14 comune conduse de primari PNL pe care susține că le-a identificat.
„Este necesar un control riguros, document cu document, pentru a stabili dacă numărul porțiilor raportate și decontate corespunde situației reale. Aștept concluzii clare și măsuri concrete dacă vor fi identificate nereguli”, a declarat Govor.
Acuzații de „oportunism politic” la adresa unor lideri PNL
Mircea Govor a vorbit și despre relațiile din interiorul PNL, făcând referire la Adrian Veștea, Hubert Thuma, Ilie Bolojan, Adrian Cozma și Alexandru Popa.
Deputatul PSD susține că unii dintre liderii liberali care în trecut ar fi făcut parte din alte tabere interne s-au repoziționat în prezent în jurul lui Ilie Bolojan.
„Aceasta nu este loialitate și nici politică bazată pe principii. Este oportunism politic în forma sa cea mai limpede. Poți să schimbi tabăra, discursul și aliații, dar nu poți rescrie trecutul. Iar oamenii au dreptul să știe cine apără principii și cine își adaptează principiile în funcție de interes”, a afirmat Mircea Govor.
Cămârzana și autorizațiile de construire. „Aceste întrebări trebuie lămurite de instituțiile competente”
Un alt subiect abordat în conferință a fost situația construcțiilor din Cămârzana.
Mircea Govor a făcut referire la constatările pe care susține că le conține un raport al Prefecturii privind emiterea unor autorizații de construire și a ridicat semne de întrebare inclusiv asupra modului în care au fost dobândite anumite terenuri.
„Cum a fost posibil să existe asemenea încălcări? Au fost simple erori sau legea a fost ignorată în mod deliberat? Aceste întrebări trebuie lămurite de instituțiile competente”, a declarat Govor.
Deputatul a precizat că a transmis solicitări către ministerele și instituțiile pe care le consideră competente și că așteaptă răspunsuri oficiale.
„Nimeni nu este mai presus de lege și nimeni nu poate pretinde că el stabilește regulile sau că poate decide după bunul plac când și cum se aplică legea”, a afirmat liderul PSD Satu Mare.
Govor îi cere lui Ilie Bolojan să nu elimine bursele sociale pe perioada vacanței
Dincolo de atacurile politice, Mircea Govor a abordat și situația burselor sociale pentru elevi, criticând intenția ca acestea să nu mai fie acordate în perioada vacanței.
Deputatul i-a cerut premierului Ilie Bolojan să reanalizeze o asemenea măsură.
„Pentru multe familii, acei 300 de lei nu sunt un privilegiu, ci un ajutor esențial. Cum putem lua acest sprijin tocmai de la copiii proveniți din familii vulnerabile?”, a declarat Govor.
Acesta a susținut că eventualele nereguli privind acordarea burselor trebuie verificate și sancționate punctual, fără ca elevii care îndeplinesc condițiile să piardă sprijinul.
„Domnule Bolojan, vă rog să reanalizați această măsură. Vorbim despre viitorul acestei țări, iar viitorul se construiește prin copii, prin tineri cărora le oferim șansa de a învăța și de a-și depăși condiția”, a transmis deputatul.
Govor: „Sunt convins că vor urma surprize”
În finalul conferinței, Mircea Govor a transmis că intenționează să continue demersurile începute și să solicite răspunsuri de la instituțiile statului în toate cazurile prezentate.
Acesta a revenit asupra conflictului politic cu Adrian Cozma și a afirmat că actuala confruntare a fost deschisă de liderul liberal.
„Sunt convins că vor urma surprize pentru toți cei care sunt implicați în acest joc politic, iar la final vor ști cui trebuie să-i mulțumească. Cui? Domnului Cozma, cel care a deschis acest front și a tras de toți în această situație, care, din punctul meu de vedere, nu-l avantajează”, a declarat Mircea Govor.
Președintele PSD Satu Mare a încheiat spunând că va continua să facă publice informațiile și răspunsurile pe care le va primi de la instituțiile sesizate, în special în ceea ce privește Programul Național „Masă Sănătoasă”, situația din comuna Socond, verificările solicitate în județul Brăila și problemele administrative semnalate în județul Satu Mare.






























