Tradiționalul examen de dinaintea startului de sezon a pus din nou pe jar suflarea fotbalistică din județ
Luni, 31 august, fluierașii din cadrul Comisiei Județene de Arbitri (CJA) Satu Mare au fost scoși la raport pe o căldură absolut sufocantă, focurile testărilor fizice și teoretice topind ultimele procente de vacanță ale cavalerilor fluierului.
Sprinturi de foc la baza sportivă LPS
Prima redută a fost cucerită de la ora 17, pe gazonul sintetic al bazei sportive LPS. Sub un soare arzător, care a transformat pista într-un adevărat cuptor, arbitrii și asistenții sătmăreni au tras din greu pentru a prinde timpi cât mai buni.
S-a alergat contra cronometru, s-au dat sprinturi intense și s-a demonstrat o rezistență de fier, baremele stricte impuse neiertând nicio formă fizică precară.
Regulament și strategie la Restaurantul Aurora
După ce au stors și ultima picătură de sudoare pe teren, oficialii de joc s-au mutat într-un cadru mult mai aerisit, la sala mare a restaurantului Aurora, unde a avut loc testarea teoretică. La examenele de la mese n-au lipsit nici greii din tabăra observatorilor AJF.
Aceștia au venit în număr mare să-și actualizeze cunoștințele, în frunte cu nume grele ale fotbalului județean precum Liviu Năstruț, Aurel Boc, Sandor Cseh , Tibi Kegyes sau Levente Nagy. De bunul mers și de rigoarea întregii acțiuni s-a ocupat, ca de obicei, staff-ul AJF Satu Mare, condus cu mână sigură de președintele Ștefan Szilagyi. Alături de el, la „butoanele” organizării s-au aflat arbitrii divizionari din cadrul CJA – Ovidiu Mazilu, frații Kopriva (Zsolt și Tamas), Toth Krisztian și Raul Chiorean , o brigadă de elită care a supervizat fiecare test și a asigurat o corectitudine exemplară.
Se reiau analizele de joi seara
Pe lângă completarea chestinarelor și corectarea testelor grilă, ședința a avut și rolul de a pune la punct ultimele detalii tactice. Conducerea a prelucrat cele mai proaspete modificări din regulament, cerând maximă atenție în aplicarea lor pe teren. Totodată, s-a bătut monedă pe ideea de unitate și pe o mai bună colaborare în cadrul CJA, element vital pentru un campionat fără scandaluri. Ca un prim semnal că treaba intră în linie dreaptă, s-a decis reluarea celebrelor ședințe săptămânale de joi seara. Acesta va fi spațiul unde greșelile din weekend vor fi disecate la video, iar tinerii arbitri vor fi „șlefuiți” de colegii mai experimentați.
Sezonul de toamnă poate să înceapă, arbitrii sătmăreni sunt cu temele făcute!












































