Acțiune preventivă pentru creșterea siguranței la trecerile la nivel cu calea ferată

Acțiune preventivă pentru creșterea siguranței la trecerile la nivel cu calea ferată


La data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune preventiv-operativă, la nivelul județului Satu Mare, având ca scop prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În cadrul activităților, polițiștii au informat participanții la trafic cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație în aceste zone și au transmis recomandări pentru adoptarea unui comportament responsabil la traversarea căii ferate.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400 de lei.

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto să respecte semnalele luminoase și acustice, precum și indicațiile barierei sau semibarierei, să nu se angajeze în traversare atunci când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre și să manifeste o atenție sporită în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv pot contribui la evitarea unor evenimente grave și la salvarea de vieți omenești.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt
Anunt
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand