More

    Interviu artă-cultură Ce frumos e omul!

    Atunci când talentul se împleteşte cu munca şi perseverenţa, calea către culmile succesului e firesc de lină. Este cazul artistei Ana Holdiş Pop, o remarcabilă reprezentantă a cântecului popular codrenesc, care a adus cinste judeţului nostru, de-a lungul anilor, prin apariţiile sale, pe cele mai prestigioase scene ale ţării, dar şi peste hotare. Este artist liber profesionist, iar meritele sale pe tărâmul folcloric au căpătat recunoaştere cu drepturi depline pe plan naţional. E suficient să o zăreşti pe Ana pentru a simţi strălucirea unui destin împlinit, iar atunci când cântă, te duce într-o altă dimensiune, una pură, nepoluată, a cântecului strămoşesc. Poartă cu ea surâsul bucuriei de a fi, cum de altfel însăşi invitata mea de azi mărturiseşte, “Viaţa mea este o apă lină de izvor!”.
    De unde atâta drag  pentru cântul şi portul popular, Ana?
    Mă consider, cumva, o prelungire a destinului tatălui meu. Dragul de folclor îl am de la dumnealui. Încă din fragedă-mi pruncie am crescut într-un mediu conectat la tradiţiile strămoşeşti. Tata a fost starostele evenimentelor importante din Micula, unde de altfel mi-am trăit anii fericiţi ai copilăriei.
    Ce a însemnat pentru tine momentul debutului, când ai păşit întâia oară pe o scenă adevărată, în faţa unui public iubitor de folclor? Ţi-l aminteşti? 
    Cânt de când mă ştiu, încă din grădiniţă şi şcoala generală. Prima mea apariţie pe o scenă adevărată a fost când eram elevă în clasa  a şaptea.  Am fost selecţionată, împreună cu câţiva colegi pe care i-am adunat în jurul meu, pentru a forma un taraf, să reprezentăm şcoala din Micula, la faza zonală a celebrei serbări “Cântarea României”.  Atunci am simţit întâia dată cu adevărat emoţia scenei, dar şi neţărmurita bucurie de a dărui.
    Se vorbeşte atât de mult, şi e bine că se întâmplă asta, despre acea autenticitate a cântecului popular. Cum ţi-ai format repertoriul şi ce zonă folclorică reprezinţi? Cine au fost cei care te-au descoperit şi mai apoi te-au îndrumat?
               Familia mea îşi are originile în Maramureş, aşa că am crescut cu cântecul moroşenesc. În generală, am avut-o ca profesoară de muzică pe doamna Maria Şuta, cea care  m-a îndrumat către Şcoala Populară de Artă, unde, (odată cu intrarea la liceu), în urma unui examen, am fost admisă la secţia canto. Acolo am avut şansa de a o întâlni pe distinsa profesoară Claudia Popdan, care m-a dus în zona cântului codrenesc. Sub îndrumarea dumneaei, am studiat din culegerile de folclor ale profesorului Petru Vacarciuc. La serbarea ” Producţia de sfârşit de an” a Şcolii de Arte, domnul profesor de muzică Sorin Berindei, care la vremea aceea era director la Clubul Tineretului, m-a cooptat în ansamblul “Doina Someşului”. Am participat cu succes la festivaluri judeţene, interjudeţene. Am avut, astfel, şansa la primele filmări -TVR, la emisiunea  “Joia tineretului”.
    Ai realizat înregistrări la  Electrecord, un studio cu standarde înalte. Ce a însemnat pentru o tânără artistă în devenire o asemenea colaborare?
    Am avut ocazia de a-l întâlni pe profesorul Dumitru Iederan de la Clubul elevilor din Carei, la unul dintre spectacolele “Cântarea României”. Mi-a propus o colaborare ce viza pregătirea unui material pentru a ne prezenta la Comisia Radiodifuziunii Bucureşti. Fiind codrean de origini, avea în repertoriul dumnealui un adevărat tezaur de muzică instrumentală a  zonei. Am adaptat texte, şi cu materialul pregătit ce cuprindea cincisprezece piese, am mers la Bucureşti, cu taraf cu tot, pentru a susţine cântecele în faţa comisiei de specialitate. Au fost aprobate şapte dintre ele, pe care în ziua următoare le-am şi înregistrat în Studioul Central al Radiodifuziunii Române Bucureşti. Preşedintele comisiei ne-a propus să ne prezentăm şi în faţa Comisiei de specialitate pentru Electrecord. Ne-au admis şi ei, astfel că am înregistrat piesele şi în studioul lor, chiar în ziua următoare. Aceste piese au fost cuprinse, ulterior, pe un disc de vinil. N-am să pierd ocazia de a transmite şi pe această cale profesorului Dumitru Iederan, gestul meu de mulţumire. El a fost cel care şi-a pus puternic amprenta pe formarea mea ca artist, cel care a crezut în mine. La vremea aceea, a fost omul care mi-a dat aripi să zbor. A fost şi este apreciat şi recunoscut pe plan naţional de personalităţi de marcă ale folclorului, precum regretatul dirijor Paraschiv Oprea.
    Ai avut o colaborare importantă cu un artist ce nu s-a abătut niciodată de la legile ancestrale ale cântului popular, Ioan Bocşa. În ce fel te-a marcat această întâlnire? 
    După evenimentele din 89 s-au produs schimbări majore şi pe plan muzical. A  început să pătrundă tot mai intens muzica comercială. Noi stăteam cumva în expectativă. Abia la trei ani de la Revoluţie am fost contactată de Electrecord şi mi s-a propus valorificarea acelui disc de vinil. Şi cum pe vremea aceea un tânăr debutant avea nevoie de susţinerea unui artist consacrat, mi s-a cerut să aleg un nume dintre cele trei propuse: Nicolae Furdui Iancu, Drăgan Muntean şi Ioan Bocşa. Împreună cu profesorul Iederan am decis numele lui Ioan Bocşa. Le-am comunicat alegerea făcută, după care mi s-au transmis cuvintele maestrului: “Sunt onorat să susţin o tânără debutantă cu glas de cristal, o voce aparte, dar şi cu un repertoriu autentic”. Astfel a apărut primul meu vinil în colaborare cu Ioan Bocşa, în noiembrie 1992, iar în ianuarie 1993 a fost lansat la Satu Mare şi Carei, unde desigur era prezent şi marele maestru.
    Ce a urmat după acest moment ?
    Am continuat colaborarea cu orchestra “Iedera” a profesorului Iederan. A apărut, astfel, al doilea disc LP de vinil împreună cu o casetă audio. Ulterior, în 1995, am ajuns cu serviciul la Clubul Unio, unde împreună cu profesorul Mircea Câcu am reînfiinţat Ansamblul “Doina Someşului”, un ansamblu de profesionişti, cel mai bine apreciat la vremea aceea. Au urmat filmări şi spectacole nenumărate, inclusiv pe cea mai mare scenă a ţării, la Sala Palatului. În 1997 am înfiinţat taraful condus de virtuozul Ionică Hainal, “Rapsozii Codrului”. Alături de ei am făcut primul meu CD ” La fântână la izvor”. Au urmat apoi multe alte materiale discografice. În 2001 am început colaborarea cu taraful “Ceatăra” din Carei, condus de Adrian Paşca, alături de care evoluez şi azi. Aş aminti, în acest context, concertul aniversar “40 de ani de cântec “, prilej cu care a apărut şi cartea biografică “O viaţă de cânt şi dor”, scrisă de Ioana Vladimirescu.
    Cu siguranţă, de-a lungul anilor, ai avut nenumărate momente memorabile în cariera ta artistică. Te-aş ruga să ne împărtăşeşti o amintire care a rămas lipită de sufletul tău, precum marca de scrisoare, cum frumos spune un celebru cântec românesc. 
    “Să nu te abaţi vreodată de la cântat!” sunt cuvintele pe care mi le-a adresat Ioan Bocşa, când m-a auzit cântând live. Şi mă întreb, azi, retoric, dacă aveam dreptul, vreodată, să abandonez lumea cântului popular.
    Spre bucuria noastră, sunt mulţi tineri  care abordează muzica populară. Unii dintre ei sunt în nota autenticului, alţii mai puţin. Unde înclină balanţa? Ce le-ai spune acestor tineri artişti în devenire? 
    La început, cei mai mulţi dintre ei sunt în nota autenticului, îmbracă straie populare din lada de zestre. Mai apoi, unii se îndepărtează uşor de esenţă, în contextul comercialului. Nu poţi să-i judeci. Adeseori îmi cer sfatul, sau aprobarea de a-mi cânta piesele. Îi indemn să rămână în cheia autenticităţii. I-aş mai îndemna să nu-şi piardă modestia sau bunul-simţ, pe drumul succesului! Suntem mult prea mici în Marea Taină a Universului, pentru a ne considera mândri, făloşi sau grozavi. Aşadar, să fim recunoscători pentru harul primit şi să  evoluăm către frumos.
    Cum se împacă activitatea de soţie, mamă şi bunică cu provocările cântului?
    Armonios! Familia este factorul meu de echilibru, sursa mea de inspiraţie şi de pace interioară. Fiicele mele, soţul meu, îmi reamintesc mereu că ceea ce fac eu nu este o alegere, ci este o obligaţie. Lor azi, le mulţumesc!
    Ce înseamnă pentru tine ziua de  1 Decembrie?
    Dumnezeu a pus în mine o inimă care bate româneşte, astfel că Ziua Naţională a României, pentru mine, este o Zi Sfântă.  La mulţi ani, români!
    Te invit să transmiţi un gând cititorilor acestei pagini de cultură…   
                Un gând de mulţumire Măriei Sale – Publicul! Doar cu susţinerea sa, menirea unui artist este completă. Mulţumesc Lui Dumnezeu care mi-a aşezat paşii în împlinirea destinului meu pe care îl simt autentic, asemenea cântului popular ce-l port în suflet, zi de zi, clipă de clipă!
                    Mulţumesc, Ana! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
    Georgeta Govor

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE