More

    VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: CINSTIREA VALORILOR NAŢIONALE – ESEU DESPRE PATRIOTISM DE ZIUA ROMÂNIEI

            De: CEZARINA ADAMESCU

    Nu te descuraja dacă nu ești primul în țara ta, deși te-ai străduit mult să ajungi pe un podium…

    pentru că oriunde în altă parte, vei fi cotat ultimul sau printre ultimii și vor trece ani de trudă, până să te impui și să demonstrezi că ești capabil … uneori, nu vei reuși toată viața.

    Nici Cristos nu a fost recunoscut în patria lui, iar casnicii lui de la Nazaret, se întrebau, cine e acesta, de unde a apărut și ce vrea să demonstreze? Și de ce se crede Fiul lui Dumnezeu?

    („Din comorile naturale ale României- Sfinxul” – Poșta Paula Monica- clasa a IX-a C, profil Matematică-Informatică. Colegiul Național „Ioan Slavici” Tehnica: Tempera. Prof. Irina Florea)

        Important în viață este ca atunci când ți se cere o dovadă de patriotism, să ai curajul să dai mărturie … cu toate că sintagma ”patriotism românesc”, a devenit în ultimii zeci de ani o noțiune perimată, devalorizată de sensul ei adânc și nobil, pentru care au luptat și chiar unii și-au dat viața, generații întregi în numele sfânt al patriei, al libertății, al Unirii și al altor țeluri nobile. Ei și-au depus, uneori cu prețul sângelui, adeziunea lor la acest concept, iubirea de patrie, care e, fără îndoială, de sorginte înaltă, mai presus de toate idealurile pentru care au luptat oamenii mari ai acestei națiuni, atât de încercate.

    A da glas simțirii tale patriotice, este salutar, mai ales că, nu mulți sunt aceia care s-au grăbit să-și decline Crezul și să dea altfel de mărturie din varii motive, pentru a nu fi luați peste picior de confrați …

    acei confrați care se grăbesc și-n prezent să eticheteze gesturile onorabile – verticale ale anumitor semeni, ca desuete, luându-le în derâdere. A dori să împărtășești și altora aceste deziderate legate de popor, de patrie, de neam și de limbă, a devenit, încă din secolele trecute, o datorie patriotică de mare cinste. Așa s-au născut cele mai valoroase opere istorice, pe care, generații întregi le-au cercetat, învățat și le-au pus în practică. DRAGOSTEA față de țară, față de neam și față de limba cea dulce moștenită din tată-n fiu și dăruită nepoților, nealterată de expresii străine neadecvate, este și ea o dovadă de patriotism, care trebuie considerat ca atare.

    (“Mândria patriei” – Tuba Martina-Florentina, Clasa a IX-a E- Profil Științe sociale , Colegiul Național “Ioan Slavici “, Tehnica: creion, Prof. Irina Florea)

    Desigur, nu e ușor să lupți deși ai toate mijloacele științei moderne pentru redeșteptarea spiritului românesc, care de zeci de ani, lâncezește, într-o baie călduță, plină de miasme telurice și în care, o sumă de inși, animați de dorința de mărire personală, pe orice cale, se scaldă, mulțumiți de propria bunăstare … dar, întrebați pe neașteptate, nu vor ști să răspundă unor întrebări esențiale, legate de popor, de creșterea economică a țării, de alte subiecte majore.

    Bâlbele în care se îneacă marea majoritate a celor ce țin frâiele țării din nefericire, sunt de neiertat

    La situația aceasta s-a ajuns pentru că nu mai există conștiințe înalte, conștiințe morale, care să îndrepte mersul țării pe făgașul cel bun. Și dacă se întâmplă ca vreunul din oamenii de bună credință și de bun simț, să ia atitudine, repede este înăbușit de corul vocilor răgușite, dogite de patimi și de atâta huzur.

    Și totuși, se constată o oarecare mișcare colectivă care dorește să pună stavilă abuzurilor din toate domeniile. E ceea ce în mod inspirat se poate defini cu sintagma: ”România se trezește”.

    („O clipă la țară” Gereș Diana Petra Clas a IX-a C- Profil Matematică- Informatică bilingv, Colegiul Național „Ioan Slavici” Tehnica: Tempera, Prof. Irina Florea)

    Românul nu mai e atât de naiv ca în anii 1990, când, abia ieșit de sub un regim totalitar, i s-au deschis atâtea căi noi, încât, buimăcit, el nu mai știa pe unde s-o apuce. Așteptând ca lucrurile să se mai așeze, să se mai limpezească, românii sunt puși zi de zi în fața unor mari provocări, de peste tot: în politică, în economie, pe plan social, spiritual, pe plan cultural. Dezamăgiți crunt de clasa politică, românii au ajuns să nu mai aibă încredere în nimeni și în nimic. De aici și lipsa de curaj, de inițiative. O minte luminată, așa cum au fost luptătorii pașoptiști ori unioniștii, ar fi rezolvat crizele multiple și ar fi găsit antidotul, mai curând sau mai târziu.

    Va trebui să ne însușim cu onestitate aceste evenimente trăite și preluate de la părinți și bunici, la care să adaugăm, cu asupră de măsură, propriile noastre trăiri autentice…

    ceea ce nu e prea ușor. Îți trebuie o inimă curată, un temei bun, unul sau mai multe modele care să-ți deschidă orizontul gândirii. Să fii conștient de moștenirea sfântă, pe care trebuie s-o primești smerit, conștient că nu ai nici un merit pentru toate jertfele care s-au săvârșit de-a lungul secolelor, a deceniilor despre care dă mărturie istoria țării … și mai ales, să fii capabil să te înfiori precum firul de iarbă.

    („ Un colț de Românie” – Van Dooren Jessica- clasa a IX-a F- Profil Pedagogic Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare- Tehnica Tempera, Prof. Irina Florea)

           Nu ai voie să rămâi indiferent în fața exemplului marilor apostoli ai neamului român, dar cu inima ținând cadența Imnului național, să pășești demn, înfiorat de emoție, în fața realității actuale: suntem români liberi, într-o țară liberă … desigur, cu amendamentele de rigoare.

               Când auzi imnurile intonate de mulțimea românilor de pretutindeni: ”Noi suntem români”; ”Treceți batalioane române Carpații”, ”Deșteaptă-te, române”, poți proba propria stare de patriotism pentru că, până și pietrele răspund prin vibrații, unor astfel de cuvinte memorabile

                De ce, în preajma Zilei Naționale a Românilor ne copleșesc mai mult ca oricând, gânduri cu miresme de țară? De ce gândurile ne devin sunete de clopot care-a bătut Reîntregirea, adunând sub el, în snopi de aur, pe toți cei care mai simțim românește.

    De ce? Poate pentru că timpurile ne obligă în cuget, ne responsabilizează și pun pecetea de român pe orice om trăitor sau nu, în acest spațiu. Acest titlu onorific, trebuie păstrat cu sfințenie, ca zestre a timpului prezent, purtat în glorie și lăsat cu drept de testament urmașilor, cu inimă de foc, cu glas de trâmbiță, cu statură de brad ori stejar, care nu se încovoaie sub vremi. Istoria ne-a fost dată de înaintași, ca jurământ, păstrat cu sfințenie și demnitate; ca Tradiție și Continuitate … ca Tradiție și Valoare … ca Împărtășire.

    („Transhumanța ” Manea Denisa, clasa a IX-a A, profil Științele Naturii, Colegiul Național „Ioan Slavici”, Tehnica: Tempera, Prof. Irina Florea)

    Nici un prezent nu este posibil fără trecut. Nici o performanță de azi, fără gloria sângeroasă de ieri. Percepția timpului infinit e absolut necesară, așa cum cinstirea eroilor este imperioasă. Trebuie să avem măcar, setimentul responsabilității, pentru că și pentru noi au murit oameni, cu un veac în urmă … pentru ca astăzi să ne bucurăm și să ne mândrim că am ajuns aici.

    Identitatea noastră de români depinde total de jertfa lor, dar și de alegerile noastre, chiar dacă azi, valorile s-au răsturnat …

    într-o  societate la care n-am contribuit cu nimic, dar revendicăm totul, ca și când ni s-ar cuveni pe de-a-ntregul. Fără asumarea identității naționale, fără asumarea trecutului, nu ne putem numi români. Dacă nu simți o mistuire lăuntrică autentică, o vibrație firească, un fior care urcă, în pofida festivismului, e bine să cauți, să cercetezi în adânc, în căutarea filonului de aur al luminii care ne are pe toți, fără pretenție.

    („Interior tradițional românesc” Autor: Codreanu Mara- clasa a IX-a D, profil Filologie bilingv-engleză Colegiul Național „Ioan Slavici” Tehnica: Tempera; Prof. Irina Florea)

    A spori cu strălucirea ochilor, lumina aurei de pe creștetele sfinților și eroilor, iată care ar fi contribuția noastră, la întemeierea acestei nații, în urmă cu un veac, căruia încă-i mai simți respirația în pietrele cetății. Acolo unde se odihnesc sufletele strămoșilor, în iarbă și-n piatră, înălțându-se, o dată cu strigătul la unison: Unire!

    În acest anotimp al evlaviei, când creştinătatea se pregăteşte pentru Naşterea Sfântă și au început pregătirile şi surprizele pentru sfintele sărbători, să ne gândim și să medităm adânc la cei ce ne-au facilitat calea spre un Timp mai prielnic realizării dezideratelor noastre … 

    („Biserică românească” – Filip Alexia- clasa a VII-a Colegiul Național „Ioan Slavici” Tehnica: Tempera; Prof. Florea Irina)

    din care să nu lipsească noțiunile de Pace, Armonie universală, idealuri înalte pentru noi și copiii noștri. Să le dăruim siguranța unei vieți petrecute în liniște, pentru a-și putea împlini visurile la care au aspirat și strămoșii, în urmă cu mai bine de o sută de ani … să fim însuflețiți de dorința unui nobil țel, de a ne face viaţa mai frumoasă, atât nouă, cât și celor din jur … mai ales acum, când Pacea lumii este amenințată din toate părțile, fără să cerem nimic în schimb, doar bucuria dăruirii, care ne conferă privilegiul de a ne mândri cu faptul că suntem români, că avem o moştenire nepreţuită şi că ne-am născut pe aceste meleaguri binecuvântate, fiecare cu picătura lui de eternitate.

    Cu adevărat, fiecare putem să dăruim câte ceva. … și dacă nu avem ce … haideți ca să ne dăruim pe sine din aurul sufletesc.

      Sponsorul ediției

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE