More

    Creaţii literare din ciclul „ Pe aripile versului”

    Îl aducem în atenţia dumneavoastră pe Ștefan Aurel Drăgan, poet intrinsec legat de Bârsăul său natal. S-a numărat ani de-a rândul printre membrii activi ai Cenaclului “Afirmarea”, condus la acea vreme de regretatul poet Ion Bala. Este şi azi un prolific condeier, creaţia sa trezind emoţie în suflete. Vă propunem  o scurtă incursiune în lumea sa poetică.

     

     

    O altă visare                                                                                                        

    Nu știu din ce somn, nu știu din ce visare,

    m-am trezit într-un nemărginit tunel

    luminat de un nevăzut soare,

    am stat la umbra unui copac

    ce-și legăna creanga peste univers

    și am auzit o pasăre fără nume și fără arătare

    cum cânta un nemaiauzit vers

    pe care nici îngerii nu știu să-l îngâne,

    decât cei ce s-au rătăcit de niciunde

    cândva pe pământ…

    Și m-am trezit din somn, dar nu din visare,

    și am auzit aceeași chemare,

    am pornit pe aceeași cărare rămurită

    de același minunat cânt…

    și rup din același pom rezemat în univers

    câte o frunză, câte o floare, câte un fruct…

    Și am văzut o stea

    pe care nu o chem și nu o întorc din a ei cărare

    pentru că atunci visul va muri

    și copacul lumii s-ar veșteji fără cântare.

    Toiagul de mire

    Cerul ardea şi am vrut să-l strâng în pumni,

    să-l arunc în apă ca să-l sting,

    dar mi-a fost frică că o să-mi ard degetul

    şi nu voi mai avea cu ce să însemn.

    Atunci cerul a început să crească de la pământ,

    de sub talpa piciorului meu,

    și s-a scurs printre stele, prin crăpătura amurgului,

    iar eu m-am suit pe gard ca să-l țin cu mâna.

    Lângă mine cineva tot îndemna pe toată lumea

    să încerce toiagul

    și  la cel care i-a  înfrunzit, a fost ales mire,

    pe el păsările cerului și-au făcut cuiburi

    în care au depus ouă

    din care au ieșit pui care și-au luat zborul spre cer.

     

    O nouă uimire

    În fiecare clipă mă opresc uimit în fața spectacolului lumii,

    tot aplaud oriunde mă prinde neobosita întâmplare,

    în fiecare clipă mă străfulgeră alt chip

    ce se preumblă pe a lumii cărare,

    un nou răsărit, o nouă uimire mă cheamă…

    parcă în fiecare dimineață

    m-aș trezi cu o haină în spate ce-și schimbă culoarea:

    uneori hlamidă, imediat zdreanță,

    acum curcubeu, imediat lințoliu sau haină neagră de popă.

     

    Rup în fiecare secundă o neștiută perdea de ceață,

    iar o nouă lume îmi face  semn cu brațul,

    o altă ființă, un alt univers se ascunde  dincolo de semn

    de unde niciun zeu nu mi-a răspuns pân-acum la-ntrebare.

     

    În fiecare noapte ferestrele stau la pândă,

    dincolo de gard se aud a întunericului șoapte

    ce călăuzesc umbrele ce se alungă

    și stau de strajă la poarta viselor care se zbat să se-mplinească,

    dar nevăzuți licurici țes o nouă zi

    și valuri de zvonuri

    mă cheamă de după fiecare fereastră.

     

    În fiecare noapte se strigă doruri ce nu se mai sting,

    pe sub zidul casei dau târcoale frumoșii strigoi

    și nespus de frumoase fecioare

    țes fuioare la războiul de basm și încurcă ița,

    dar atunci lumea se descâlcește prin nesomn

    și ghemul de frig se adapă din nesfârșitul ram

    cu care, cu brațele deschise, este întâmpinat al luminii domn.

    Selecţie realizată de G.I. Govor

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE