More

    Colţul de lectură  

    Un fragment semnat de Georgeta (Igaz) Govor, parte dintr-o povestire, ce redă  întâlnirea de suflet pe care a avut-o tatăl autoarei, ing. Igaz Gheorghe din Ciumeşti, plecat, din păcate, dintre noi, cu valorosul om de litere, regretatul lingvist Gheorghe Bulgăr, originar din Sanislău, judeţul Satu Mare.

     

    Prea scurte seri de iarnă

    ( fragment )

    “Aproape se înserase. Ştiam că venise vremea să o iau spre casă. Zăpada scârţâia sub ghetuţele noi, primite de la atât de mult aşteptatul Moş Crăciun. Le-am găsit sub bradul drept pe care tata, an de an,îl scotea, cu rădăcină cu tot, din curtea casei,  îl punea într-un ghiveci imens şi-l aşeza la loc de cinste într-una din odăile cu vedere spre stradă.Iar noi, copiii săi, îl împodobeam cu mare bucurieîn prag de sărbătoare. Am pornit la drum. Din când în când, îmi întorceam privirea spre derdeluşul de la marginea satului, cu gândul că mâine voi reveni. Apoi, cu avânt, am apucat de sfoara de cânepă care trăgea săniuţa mea din scânduri de lemn. Am aşezat-o la loculei, lângă uşa masivă de nuc ce proteja bucătăria de frigul năpraznic. Mi-am bătut soldăţeşte picioarele pe preşul de la intrare, am dat cu mâna de două ori peste moţul căciuliţei roz şi m-am scuturat bine de zăpadă.(…). Am intrat din lumina zăpezii, cu surâsul celui mai fericit copil din lume, în odaia cea caldă în care aroma melcişorilor cu scorţişoară mă izbea din toate părţile. (…)

    În colţul încăperii, aşezat comod pe canapeaua de lângă soba de teracotă, în care încă uşor pâlpâia focul, în tihnă, tata citea o carte. Văzându-mă în pragul casei, aşeză cu grijă, între paginile tomului pe care tocmai îl lectura, un semn de carte. Era din piele fină, vişinie, încărcat  cu motive populare viu colorate, cu franjuri la unul dintre capete. Cu un gest de blândeţe, mângâia coperţile cărţii, cu mâinile sale muncite, apoi o aşează la îndemână, pe colţul mobilierului aflat în vecinătatea canapelei. Ofta uşor, apoi faţa i se lumina privindu-mă, iar eu aşteptam cu nerăbdare, nelipsita poveste de seară. M-am aşezat în faţa lui, spre a-i putea cuprinde chipul luminat de ochii lui blânzi, de un albastru ceresc.

    „Niciodată sătenii nu mai văzuseră aşa ceva…”, iar povestea curgea lin până când, mai apoi, glasul dulce al părintelui meu drag cobora uşor, tot mai uşor peste liniştea serii, tocmai terminând una dintre poveştile din acele scurte, prea scurte seri de iarnă ale copilăriei mele. Cuprinsă de farmecul povestirii, pleoapele mi se lăsau grele peste ochii obosiţi. Sosise ora de culcare. Mi-am aşezat capul pe pernă si dintr-o dată prin minte mi se succedau cu o repeziciune uimitoare toate imaginile pe care le trăisem parcă aievea (…)

    Sub umbra plopilor bătrani, în cântul florilor de câmp, pe drumul ce uneşte Sanislăul de Ciumeşti, îl zăresc pe el, personajul din povestea tatălui meu. Păşeşte alene, cu călcătura-i uşoară, precum un lord, desprins parcă, din poveştile medievale, pornit să-şi cucerească domniţa din turnul ei de fildeş. Merge pe calea ce îl duce spre casa parohială a părintelui Augustin Mureşan,(…) a cărui fiică, Mărioara, îi furase inima.

    Pardesiul negru din stofă atârnă pe braţul lui stâng. Ochii pătrunzători nu se mai dezlipesc de cartea cu file îngălbenite de trecerea timpului, deschisă în palmele lui fine. Îl văd pe tata, copil fiind, cum pitit în spatele porţii din lemn, de la intrarea în curtea casei părinteşti,  urmăreşte fascinat această apariţie, neobişnuită pentru ochiilui de fiu de ţăran. E Gheorghe Bulgăr.

    O clipă mă fură somnul, mă așez comod pe perna umplută cu pene și puf de gâscă, însă brusc, aceeași apariție parcă nepământeană, revine în mintea mea. Somnul îmi fuge din nou. Îl zăresc pe același drum, cu același pardesiu, tot pe brațul stâng, și cu nelipsita carte deschisă în mâinile sale. Plimbarea, în liniștea lecturii, îi îndreaptă pașii, din nou, spre casa părinților Mărioarei, acum soția lui. Intrarea în sat, pe strada Principală, e o imagine cu totul neobișnuită pentru oamenii care forfotesc prin curțile caselor îngrijite. La trecerea omului necunoscut prin fața lor, aceștia se opresc în loc, șirând pe rând, se apropie de poartă, unde preț de câteva minute îl privesc prelung ca pe o făptură stranie, atât de diferită de ei, până acesta se pierde ușor în pustiul uliței. „Oare cine o fi?” Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, își reiau în grabă treburile zilnice, din ogrăzile lor mari și aranjate, într-o disciplină tipic nemțească, a unui sat șvăbesc. Îl zăresc pe tată, om în toată firea, cum trebăluiește prin curte. Deodată își ridică capul și își îndreaptă privirea spre stradă. Ochii lui albaștri întâlniră ochii pătrunzători ai unui intelectual rasat, venit parcă din alte vremuri. Lasă totul din mâini și se îndreaptă vădit emoționat spre poartă, pentru a-l saluta pe omul care l-a fascinat încă de copilărie. Își face curaj și îi dă binețe. Personajul din povestea tatălui meu, se oprește în loc surprins, închide cartea cu coperțile capitonate ce pare destul de învechită, cu un gest fin, ce îi trădează caracterul nobil, de înalt erudit. Se apropie de tânărul cu alură de flăcău sprinten și cu ochii scoditori, apoi îi întinde mâna. Acesta, imediat îl invită în bătătura casei lui la un pahar de apă rece din fântână spre a-și potoli setea, după un drum lung. Ochi în ai tatălui meu strălucesc de bucuria dialogului, își alege cu mare grijă cuvintele, conștient fiind de valoarea acestui om care l-a impresionat atât de mult încă de mic copil. Știa el de la credincioșii ortodocși din Ciumești, că fiica preotului Mureșan e căsătorită cu un mare profesor de la București. Nimic nu îl bucură mai mult pe tânărul gospodar cu ambiții mari, iubitul meu tată, decât să asculte vorbele invitatului său atât de pasionat de tainele limbii române. Tânărul, care mânuiește destul de abil cuvintele graiului românesc, își dă seama că distinsul domn nu este preocupat doar de literatură și studiul limbii române. E curios să afle istoria locurilor, tradițiile și obiceiurile sătești, viața țăranului de pe acele meleaguri. Îi cere tatălui meu să-l ducă în șura din spatele casei, după ce a aflat de la acesta că acolo se găsesc obiecte vechi adunate de-a lungul vremii, în special unelte legate de muncă pământului, moștenite de la străbunicii lui. Întrebările și răspunsurile curg, iar și iar, șiroaie, la nesfârșit. Somnul mă apasă tot mai mult.

    “…și niciodată sătenii nu mai văzuseră așa ceva… un om pe străzile Ciumeștului, în pași domoli, cu o carte în mână citind din ea, ziua în amiaza mare…” aud din nou vocea tatălui meu unde vad de departe, tot mai departe, iar în ceața ce-mi învăluie gândurile, zăresc o lacrimă de rouă în colțul ochiului său cezvâcnește a recunoștință și mulțumire că l-a întâlnit și cunoscut pe acest tezaur viu al plaiurilor noastre. Cu umorul lui fin, tata își încheie povestea: „Doi Gheorghe, unul mare, făuritor de limbă română, altul mai mic, adică eu, iubitor de frumos și de roditor pământ românesc”, iar lacrima din colțul ochiului se revarsă peste chipul lui. Adorm cu povestea bine închisă în inima mea.

    Dar întâmplarea nu s-a încheiat cu această întâlnire. Multe drumuri a mai făcut distinsul profesor pe plaiurile natale, și ori de câte ori s-a întors în satul Mărioarei, pașii l-au purtat inevitabil spre casa tânărului ce-l invitase odinioară la un pahar cu apă rece. Acesta era acum cap de familie, tată a patru copii, inginer agronom şi unul dintre cei mai respectaţi oameni din sat, tatăl meu.(…)

    N-am să pierd ocazia de a aduce, în acest context, mulţumiri nepoatei omului de litere Gheorghe Bulgăr, distinsa profesoară Viorica Petrescu, cea care, cu tact pedagogic desăvârşit, a sădit în mine, pe vremea când eram elevă la Şcoala Generală din Sanislău (azi, Şcoala GimnazialăGheorghe Bulgăr”), dragostea pentru lectură, pentru Limba Română, dar şicea care a rămas, în sufletul meu, de-a lungul anilor, ca un puternic reper de conduită umană, prin felul ei frumos de a fi. Azi, mă înclin în faţa dumneaeiaşa cum, de altfel, mă înclin în faţa tuturor foştilor mei dascăli.”                                                  

     

    Selecţierealizată de Claudiu Govor

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE