Muzeul Județean Satu Mare deține, în patrimoniul său imagistic, colecțiile fotografiilor realizate de trei mari artiști ai imaginii – Iosif Schneider, Iuliu Pop și Ioniță George Andron – care au imortalizat femeia în diferite roluri sociale și familiale.
”Femeia trebuie prețuită pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăția Cerurilor, Maica Domnului”(Arsenie Papacioc)
MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE deține, în patrimoniul său imagistic, colecțiile fotografiilor realizate de 3 mari artiști ce au imortalizat pe pelicula fotografică un incontestabil tezaur al valorilor materiale și spirituale, câștigându-și rolul de documente artistice, etnografice și istorice, create începând cu prima jumătate a secolului trecut, moștenire păstrată în lada de zestre identitar – culturală.
Primul a fost, în ordine cronologică, profesorul IOSIF SCHNEIDER, urmat de IULIU POP și IONIȚĂ GEORGE ANDRON. Dacă ar fi să sintetizăm ce anume îi unește pe cei 3 artiști fotografi (nici unul fotograf de profesie), am putea afirma cu certitudine că toți 3 au fost fascinați de arhaismul și specificul identitar al Țării Oașului, în fotografiile tuturor regăsindu-se peisaje, oameni, chipuri, obiceiuri, port popular, căsuțe și biserici, un habitat tradițional devenit mărturie a valorilor identitare manifestate la începutul secolului XX și deceniile postbelice.
Fotografiile celor 3 artiști transmit amploarea universului spiritual mediatizat imagistic, un cumul iconografic ce dezvăluie atitudini, ipostaze, reacții, fapte, expresivitatea fizionomiei și limbajul trupului, dialogul interuman al personajelor sau simbioza acestora cu natura. După cercetarea a mii de fotografii realizate de Iosif Schneider, Ioniță G. Andron și Iuliu Pop, putem conchide, preluând chiar afirmația lui I.G. Andron, că idealul celor 3 fotografi a fost acela de a eterniza „adevărul, monumentalitatea, esteticul”.
FEMEIA, imortalizată în diferite roluri sociale și familiale, ocupă un loc special în acest tezaur fotografic, realizat de cei 3 artiști ai imaginii. Portretele femeilor fotografiate de-a lungul anilor surprind expresii feminine care generează diverse ipostaze, proprii țărăncii din satul tradițional, parcursul acesteia în devenirea feminină, misiunea sa în societate, comunitate, dar mai ales în familie. Acea „regină” din matcă fără de care nu se face stupul, nu se face mierea, dulcele casei, dulcele familiei, dulcele vieții și al iubirii. Mama, femeia, ”fragilitatea plină de forță”!
Constantin Noica concentra virtuțile și rolul femeii, în cuvinte mai mult decât grăitoare: „Tot ce a fost esențial pentru om şi societate a stat în mâna femeii: familia, limba, educația fundamentală, cultul religios, răgazul, distracția, arta sau, pe alt plan, truda elementară, economia, clasele chiar, adesea şi dinastiile, totul a ținut de femeie, cea care «nu avea drepturi». (…) Iar dacă te întrebi cum a fost cu putință ca femeia să joace acest rol, trebuie să răspunzi: tocmai fiindcă ea are o natură generală, fiindcă fiecare femeie poartă în ea un univers. Numai că e universul vieții private. Când privești îndărăt, vezi că toată istoria a fost una ca şi a vieții private.” Desigur, rolul femeii din societatea ancestrală, tradițională, a îmbrăcat alte forme în cea contemporană, drepturile câștigate conferindu-i numeroase alte atribuții din sfere mult mai largi, uneori chiar „nefeminine” și istovitoare…
Imaginea femeii în fotografiile celor 3 artiști: Iosif Schneider, Iuliu Pop și Ioniță George Andron, țes firul vieții din epoca în care „femeia arhaică avea puterile sufletești întregite în familie”, era stâlpul și sufletul casei, se ocupa de treburile casnice, de gospodărie, de creșterea şi educația copiilor. Neobosită, participa şi la muncile câmpului. Respecta cu sfințenie marile sărbători religioase, şi avea grijă ca de pe masă să nu lipsească mâncărurile rituale pe care singură le gătea. Mamă şi soţie grijulie, lucra cu mâinile sale straiele tuturor membrilor familiei: ţesea, croia, broda, cosea, torcea lâna, meliţa cânepa. Dedicată familiei, până la uitarea de sine…!
Femeia din satul românesc tradițional era cea care cunoștea toate obiceiurile legate de ciclul vieții, de la botez, nuntă, înmormântare, pregătind în detaliu ritualurile ce le însoțeau, fiind principala verigă din „firul vieții”, însă, menirea ei cea mai importantă, fără de care nu-şi putea concepe existenţa, era maternitatea. Și azi, fie că i se spune mama, mămuca, mămica, bunica, bica sau străbunica, ori multe alte forme nominale, de răsfăț sau, uneori, dimpotrivă…., MAMA este prima icoana ce o vede fiecare copil imediat ce vine pe lume, este îngerul păzitor al familiei, este sufletul casei, ființa sensibilă dar puternică lângă care se strâng toți cei ai casei, într-o comuniune unică, cu puteri nețărmurite, magice și Divine, precum binecuvântarea pâinii cu Sfânta Cruce!
Din plurivalența misiunilor feminine, trebuie să ne amintim și de femeile care, de-a lungul istoriei (deseori zbuciumată și bulversată de războaiele purtate de bărbați) au luat drumul pribegiei, au fost exilate sau refugiate, dar și de femeile care (după ce bărbații le-au fost chemați la oaste sau aruncați în închisori) au rămas acasă, asumându-și răspunderi deseori împovărătoare pentru o femeie.
Și-au crescut copiii, au arat ogorul, au ținut casa, gospodăria, au făcut muncile bărbătești istovitoare pentru trupul firav de femeie, dar… au fost demne, puternice, învingătoare! Au fost eroinele care au rămas acasă, să ducă viața mai departe. Eroinele anonime, femeile așa zis „obișnuite” care, în timp ce bărbații lor luptau sau mureau pentru Țară, ele, anonimele, au dus Țara mai departe! Au dus neamul mai departe! Nu au lăsat să moară Neamul și Țara! Jertfa misiunii Divine!
EROINELE AȘTEPTĂRII. EROINELE AȘTEPTĂRII ZIDITOARE, femeile ce au rămas acasă în vreme de război, nu doar așteptând, ci trudind ca să țină o Țară cu mâinile lor muncitoare și inimile lor rugătoare. Lângă icoane au primit puterea, lângă icoane și-au plâns lacrimile dorului, drama sutelor de mii de femei care și-au pierdut omul drag, jertfit pe câmpul de luptă, în temnițele comuniste, în exil, refugiu, deportare. Când cel drag nu e lângă tine, ce-și mai are rostul? Sau cât de greu îți este să-ți găsești rostul…!
Între pământul întunecat și Cerul luminos, ele, eroinele așteptării, eroinele iubirii au țesut pânză de lacrimi și rugăciuni, cu nădejde spre Lumina Mântuirii. Eroinele discrete, de cele mai multe ori anonime, uitate… dar știind să facă „din fiecare rană, o cădelniță spre Cer”.
Acest parcurs existențial al femeii, dintre pâmânt și Cer, a fost surprins fotografic de Iosif Schneider, Iuliu Pop și Ioniță George Andron, din zecile de mii de imagini selectând acum doar câteva, pentru o rememorare a universului feminin și a lumii tradiționale, păstrate doar în fotografii de colecție.
DR. DANIELA BĂLU – DIRECTOR
DIANA KINCES – CONSERVATOR
