More

    Deportarea șvabilor sătmăreni în URSS. O pagină dureroasă din istoria locală

    În timp ce istoria este adesea marcată de evenimente glorioase și realizări remarcabile, există și părți întunecate care rămân adesea în umbră. Una dintre aceste pagini întunecate a istoriei sătmărene este deportarea brutală a comunității șvabe în URSS.
    Acţiunea de ridicare şi deportare a etnicilor germani din România s-a făcut începând cu luna ianuarie 1945. Aproape în fiecare zi a lunii ianuarie se pot reconstitui, pe baza surselor arhivistice, astfel de acţiuni. Comisiile de deportare au dat dovadă de zel fără precedent în ridicarea şi concentrarea şvabilor sătmăreni, zel explicabil prin faptul că erau inspirate şi conduse de sovietici, animaţi de o ideologie comunistă, indiferenţi faţă de sărbătorile creştine. Ridicarea şi concentrarea şvabilor este o parte integrantă a procesului de mobilizare a etnicilor germani din România. Între 1 – 31 ianuarie 1945 se poate evidenţia sau reconstitui calendarul şi ritmul deportărilor.
    La 6 ianuarie 1945, Comisia Aliată trimite ordinul nr. 031 către Consiliul de Miniştri privind mobilizarea pentru lucru a locuitorilor germani. În ordin se specifică faptul că “în perioada 10-20 ianuarie să fie mobilizaţi la muncă toţi cei apţi indiferent de cetăţenia lor. Femeile care au copii sub un an să fie exceptate. Cei mobilizaţi să aibă asupra lor îmbrăcăminte de iarnă, bocanci, cămăşi, lenjerie de pat, cuţit şi furculiţă, obiecte sanitare, hrană pentru 15 zile, greutatea lor nedepăşind 20 de kg. Cei care nu se vor supune, ca şi familiile lor, sau cei care-i vor ajuta să se sustragă deportărilor vor fi aspru sancţionaţi”. Începând cu 3 ianuarie 1945 a sosit în fiecare reşedinţă de judeţ un ofiţer sovietic pentru coordonarea operaţiei de adunare a celor internaţi. Poliţia şi autorităţile de stat trebuiau să dea tot concursul solicitat.
    Cei concentraţi au fost duşi la anumite locuri de adunare, iar hrana a fost asigurată pentru 2 – 6 zile de autorităţile române.Locurile de adunare erau situate neapărat lângă o staţie de cale ferată. Acţiunea de deportare a etnicilor germani a început la Bucureşti în 10 ianuarie 1945, Braşov-11 februarie, Sibiu – 12 ianuarie, Timişoara -13 ianuarie, Brăila- 3 februarie, Satu Mare -3 ianuarie 1945.
    Aceste aspecte le găsim şi-n cazul deportărilor din judeţul Satu Mare. Aici deportarea a început încă înainte de a se da ordinul de ridicare, fiind ridicaţi şi români sau maghiari. Numărul celor concentraţi trebuia îndeplinit fără nici o derogare şi de multe ori completat cu cei de altă etnie.
    Între 1-31 ianuarie 1945 se poate reconstitui calendarul şi ritmul deportărilor. Majoritatea celor deportaţi au fost ridicaţi între 3-6 ianuarie din următoarele localităţi ale judeţului Satu Mare: Sanislău, Carei, Tăşnad, Ardud, Mădăras, Socond, Răteşti, Cămin, Şandra, Hurezu Mare, Moftinul Mare şi cel Mic, Căpleni, Ciumeşti, Tiream, Urziceni, Santău, Beltiug, Foieni, Terebeşti, Turulung. Craidorolţ şi Satu Mare. Unii au fost deportaţi chiar din 1 ianuarie 1945.Au fost, de asemenea, deportaţi copii, în ciuda prevederilor foarte clare, exemplu: Trunk Rozalia din Tiream (15 ani), Tempfli Veronica din Răteşti (13 ani) sau soţ şi soţie sau frate şi soră ex. Hermann Matilda şi Ioan din Terebeşti, Merk Maria şi Ernest din Moftinu Mare.
    „Fenomenul deportării populaţiei de origine germanică din spaţiul românesc în lagărele de muncă din URSS se plasează în condiţiile sfârşitului celui de-al doilea război mondial în perioada în care România este implicată pe de o parte în războiul antihitlerist, iar pe de altă parte este supusă executării prevederilor Convenţiei de armistiţiu” (Doru Radosav, Donbas – o istorie deportată, Ravensburg, 1994).
    Este de menţionat poziţia absolut impecabilă a Regelui Mihai I, care la 24 ianuarie 1945 „într-un Memoriu, anexat scrisorii către preşedintele american Roosvelt protestează împotriva acestei măsuri luate la iniţiativa  Înaltului comandament sovietic -, aducând în pledoaria Sa argumente complexe şi convingătoare în apărarea populaţiei germane deportate: – aceşti cetăţeni constituie o parte din existenţa reală a naţiunii române de care sunt legaţi în întregime şi prin urmare, a-i lua fie şi pentru o scurtă perioadă din gospodăriile lor, ar perturba, într-un mod foarte serios toate ramurile de activitate ale ţării” (idem).
    „Suveranul Regatului român reproşează, în cadrul aceluiaşi protest, aliaţilor, faptul că nu  au arătat grijă de interesele tuturor cetăţenilor (din România), indiferent de originea lor etnică – deşi acest aspect rezidă din îndatoririle aliaţilor” (idem).
    Din poziţia monarhului „transpare nedisimulata Sa dezolare în faţa consecvenţei diabolice cu care autorităţile sovietice, cu toate protestele exprimate, continuă deportările: – Ei (aliaţii) n-au luat niciodată în considerare suferinţa mutării, în plină iarnă a unei întregi populaţii la o distanţă atât de considerabilă de casele lor sau suferinţa familiilor despărţite” (idem).
    Istoricul Doru Radosav mai consemnează în lucrarea sa care studiază acest fenomen „Donbas – o istorie deportată” şi faptul că „Asimilaţi de ideologia comunistă, fără echivoc ca fascişti, deportarea lor a coincis cu acţiunea de urmărire şi arestare a fasciştilor din judeţul Satu Mare” însă statistica vremii arată că atunci au fost arestaţi doar 197 fascişti din care 57 au fost puşi în libertate , iar în 1945 au fost deportaţi peste 4000 de şvabi din zona sătmăreană, din care aproape 1000 au murit în deportare.
    Nicolae Ghișan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE