More

    Interviu artă – cultură / Ce frumos e omul!

    Abia se mai aude glasul astral în rumoarea străzilor. În scurgerea timpului, foaierul teatrului, neîncetat, îşi ţese povestea, ademenindu-te să fii parte din ea. Cu smerenie, îți porți pașii  către sala de spectacol, în timp ce ochii tăi se plimbă contemplativ peste pereţii ce găzduiesc portretele celor ce au slujit şi slujesc acest templu de cultură. Apoi se aşterne liniştea. Gongul bate aproape ritualic, cortina se ridică, actorul intră în rol. Călătoria  către sinele tău tocmai a început. Dragi prieteni! Sorin Oros, este invitatul meu de azi, actor al Teatrului de Nord Satu Mare. Clujean de origine, s-a născut în ziua de 1 decembrie al anului 1967. Este absolvent al Universităţii „Babes – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de litere, Departamentul De Teatru – specializarea Arta Actorului, clasa profesorului Marius Bodochi, promoţia 1997, cu master în aceeaşi specializare. Este preşedintele Asociaţiei Culturale „Transfestsilvania Theatrum”. Are în remarcabilul său palmares artistic peste 90 de roluri de teatru; roluri în filme precum „Admiral Graff Spee” difuzat, ani la rând, pe National Geographic; teatru radiofonic; spectacole regizate atât în cadrul Asociaţiei Culturale pe care o conduce, cât şi pe scena Teatrului de Nord Satu Mare, dar şi spoturi publicitare, texte publicate, participări la festivaluri şi bineînţeles numeroase premii de interpretare, dar şi premii pentru publicaţii. Dacă-l zăreşti pe scena universului său lăuntric, nu îţi va fi greu să-ţi dai seama că el este un Actor! Fără tăgadă, poartă atitudini ce etalează harul său artistic. Şi da! Chiar dacă uneori, unii se simt ofensaţi, rămâne un neostoit rostitor al propriului său adevăr. Liberi ca pasărea cerului, aşadar, alături de o stea a scenei teatrului sătmărean şi de ce nu, una ce străluceşte şi dincolo de ea! Nu-i aşa? Avem şi noi, sătmărenii, stelele noastre, ce din firicele de lumină vin să izvodească pentru noi, poate, cea mai dulce realitate – cea a unei lumi de vis!
    Când te-ai visat prima dată actor pe scenă? Când şi cum a devenit acest vis realitate? 
    De mic copil am visat să fiu actor. Visez încă. Asta pentru că arta e mereu un vis. Artistul visează și apoi transpune. Pe note muzicale, pe pânză, pe scenă… Tot ce vedem și auzim sunt visuri prelucrate. Mă refer la acte artistice. Acestea dau emoții, râsete, lacrimi sau… dureri de cap.  Dar câte vise nu se transformă-n coșmaruri? Când a devenit visul meu realitate? Pe la 15 ani, la Școala Populară de artă. De-atunci visez și joc.
    De ce scena Teatrului de Nord Satu Mare? 
    Pentru că există un destin al fiecărui om. Nu poți lupta cu el, e nevăzut. Dar îl poți “condimenta”. Cu puțin rozmarin, oregano și mentă creață poți face din orice cartof o delicatesă. Dar dacă-l bagi în oțet l-ai stricat. Cam așa e și cu destinul. Ție ți-e dat ceva, mai departe pui tu ceea ce crezi. După gust, după știință, după foarte multe atribute care se regăsesc într-un destin omenesc.
    Ce roluri te-au marcat în mod special?  La ce rol visezi?
    Sunt multe roluri dragi… am jucat până acum 93 de personaje. Sigur, nu le-am îndrăgit pe toate, cum afirmă plini de importanță alți colegi de-ai mei, slujitori ai Thaliei.  Faci și rahaturi, joci și personaje lipsite de importanță, de viață, nu poți juca șase Hamleți pe stagiune. Și pentru că e mult să enumăr aproape o sută de personaje mă limitez la unul singur, cel mai iubit: François Villon. O minunăție! Un haiduc rebel, nesupus, muieratic și „iubitor de popi”… aproape ca mine.(zâmbeşte)  Nu cred că e o blasfemie dacă spun că mă regăsesc total în el, că o infimă bucățică din spiritul poetului a ajuns și-n sufletul meu. Doar că eu n-am ucis pe nimeni… Ce rol visez? Am visat în 2020 la niște deținuți politici, bătuți, chinuiți, omorâți la Pitești, Canal și alte centre de reeducare de comuniștii regretați azi de o mare masă de neterminați fără rațiune. A venit Covidul peste planetă și am oprit lucrul la Țipătul Temniței. Apoi… să zicem că aștept un moment mai sănătos, mai curajos.  Dar, certamente, aceste personaje vor ieși la rampă. Și vor zdruncina niște suflete.
    Când știi că ai făcut bine un rol?
                  După premieră! După ce ai adus omul creat de tine în fața omului pentru care exiști. Că teatru-n baie fac doar nebunii, actorii îl fac pentru spectatorii din sala de teatru. Publicul îți spune dacă ți-a ieșit sau nu. Niciodată, criticii de specialitate! Ei pot să scrie ce vor, dacă plătitorul de bilet dă din palme, plânge sau se hlizește cu toți dinții la vedere, tu ți-ai făcut treaba. Criticii critică…
    Dramă sau comedie?
    Tragedie!(râde)  Mă regăsesc în toate! Am jucat în drame, în comedii, în teatru viu, în teatru mort… doar la circ n-am ajuns încă. Deși dacă ar veni Iosefini și m-ar face… urangutan, aș atârna și la trapez.  Ah, stai, nu am prestat nici în “conceptul de teatru-dans”. Nu e pentru mine. Eu sunt cu cuvintele…
    Actorul Sorin Oros în rolul regizorului.…Ce înseamnă pentru tine această experienţă?
    Regia și actoria sunt două meserii separate. Sunt ca două surori gemene, dizigote. Adică gemeni care nu sunt identici. E o modă ca actorii să se-nhame la căruța regiei artistice a unui spectacol. De cele mai multe ori ies niște eșecuri… spectaculoase (zâmbește). Nu poți să și zugrăvești și să pui parchetul, în același timp. Eu am regizat texte, am făcut spectacole, dar… doar după scrierile mele. Pentru că știu ce am scris și de ce am scris așa. Dar nu cred că aș putea să știu de ce a scris Shakespeare, Caragiale, sau Mușatescu textele pe care le-au scris. Mă tem că pentru a afla acest lucru aș fi nevoit să studiez regia teatrală.
    Cum s-a născut ideea  asociaţiei pe care o conduci şi ce inseamnă  ea? 
    Asociația s-a născut din dorința de libertate. În teatrele de stat ești constrâns să joci și ce nu vrei, cum ziceam. În plus, la privat înveți să faci totul. Să îți montezi decorul, să îți faci costumul, să cari, să impresariezi, să vinzi bilete, să aduni lucrurile din scenă după spectacol etc. Nu ai oameni angajați să facă asta. Și nu e rău că e așa. Dar e foarte dificil. (zâmbește).
    Personal, te văd un excelent actor de film….de film adevărat!  Ai avut câteva apariţii pe „marile ecrane”. Ai dori să mai joci film sau vremurile nu-s favorabile în acest sens?
    Mă văd mai mulți! (zâmbeşte).  Am făcut o reclamă la o bere suedeză acum câțiva ani. La recepția de după filmări, producătorul spotului, o negresă superbă, s-a ridicat și a ținut un toast. A bătut cu cuțitul în pahar (ca-n filme, deh!) și a zis că “amazing”, că “fabulous”, că “wonderful”, că “great”, bla, bla. Și că dacă trăiam în Suedia eram milionar. Nu a specificat moneda, euro sau coroane. Film adevărat, cum spui tu am făcut, dar nu cât aș fi vrut. Aștept, ca orice actor solicitările. Să faci film nu depinde prea mult de actori.
    Nu am cum să nu fac referire la „generaţia de aur”. În opinia ta au fost filme, actori sau regizori ai cinematografiei româneşti, care ar fi meritat un Premiu „Oscar”? 
    Cred că da. Naturalețea lui Dinică, “viața” lui Iordache, realismul lui Rebengiuc, comicul lui Birlic sau al doamnei Tamara, farmecul lui Piersic… Dar noi am fost comuniști și i-am dat lui Beligan titlul de Artist Emerit, al Poporului.  Și altora care turnau la… Mosfilm! (expresia corectă e a turna un film, cei din industrie știu asta!).
    Genialul actor român Ştefan Iordache, pe care l-ai pomenit, spunea, la un moment dat, că îl  juca pe  Richard al III –lea cu „salvarea  la poartă”. Cât de  complicat e să fii actor? Evident că acolo e o lume mult dincolo de ceea ce se vede.
    Da, e posibil! E complicat și… nu e! Pentru cei care “ard” pentru asta e complicat și superb, deopotrivă. E un paradox. Pentru cei care fac teatru că e la modă sau din alte motive nu e complicat defel. Învață textul și ies la public. Dar nu prea trec rampa…
    Care este actorul  alături de care te imaginezi, de ce nu, la Şarpele Roşu,  în tihnă, la o cupă de poveste?  
    Dinică, clar.  Mai ales că acolo se relaxa după spectacole sau filmări. Dar… destinul de la întrebarea numărul doi s-a pus între noi.
    Aveţi voi, actorii, artiştii sătmăreni, aici, în Satu Mare, un loc al vostru, al cărui parfum să vă poarte în „boemia” vremurilor de altădată? Sau am „evoluat” prea mult?
      Am avut. Vechea „Thalia”, cârciuma din incinta Teatrului. Acum bem fiecare pe unde apucăm. De obicei în gură (hă, hă, hă, glumă de autobază!), dar fiecare în spațiul său.
    Azi  mai e loc de celebrele „șopârle”, pe care, pe vremuri, Toma Caragiu le „servea” publicului într-un mod absolut spectaculos? În ce mod improvizează actorul zilelor noastre?
    Nu! Azi nu mai avem cenzură. Eu am un spectacol pe Asociația Transfestsilvania Theatrum, jucăm în travesti prin multe părți în care suntem chemați , și acolo zicem ceea ce credem despre ăia din „capu’ la țară”. Doar n-o să ne-mpuște… nu trăim, totuși, în Maica Rusie. Improvizația e altceva. Asta se folosește și chiar e indicată dacă vreunul dintre actori uită ce-are de zis sau vrea să facă o “cioacă” pentru colegi sau pentru cineva din public.
    Într-una din emisiunile de cultură ale Televiziunii Române, actorul Marius Bodochi , care ţi-a fost profesor, a rostit şi numele tău. Vorbea de un proiect comun. S-au legat lucrurile?
                Deocamdată, nu. El e prins în București cu direcțiunea artistică a Teatrului Național și cu spectacole private itinerante. E foarte greu. Dar are grija asta… destinul.
    Eşti un actor de forţă pe scena teatrului sătmărean, gândul tău  contează….Care ar fi mesajul tău pentru cititorii noştri?
      Mulțumesc pentru apreciere! Aș răspunde prin niște versuri, ale cui altuia dacă nu ale personajului meu iubit, Villon? Zice așa: “Mă uit în gropniți cu emoții / Și-mi spun privind la scăfârlii: / Au fost consilieri cu toții. / Orice s-ar spune nu vă mire, / Între vlădici și lampagii nu poți să faci deosebire. / De moarte domnii n-au scăpare / Cum n-are nimeni pe pământ. / Sau iuți sau plini de întristare, / La fel s-au spulberat în vânt!”. Cred că politicienii ăștia care se zbat atât de mult să ne fie nouă bine, care ne promit una și fac alta (sau nu fac nimic!) ar fi bine să mediteze la vorbele băiatului ăsta născut în 1437. În încheiere, vă îndemn să vă condimentați destinul. Băgați o carte, un spectacol, o arie, un concert, orice înseamnă Artă. Chestia asta vă înnobilează fără măcar să vă dați seama. Și nu e frumos să te trezești, brusc, nobil?
    Mulţumesc! El este Sorin! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
      Georgeta I. Govor

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE