A plecat Claudiu…El, omul îndrăgostit de poezie și de cântec. Ne cunoșteam încă din vremea liceului, fiind colegi de generație. Mereu vesel, exuberant, gata să facă o glumă. El a ales domeniul agricol și a devenit inginer. A avut o carieră frumoasă și ori pe unde a trecut, a lăsat amintirea unui om plăcut, cult și rafinat, un bonom, cum rar mai întâlnești în ziua de astăzi. A fost un intelectual de modă veche, dacă ”modă veche” înseamnă în primul rând o amplitudine culturală, o eleganță în gândire și vorbire. De-a lungul anilor a fost nelipsit de la manifestările cenacliere sătmărene. Omul acesta, pur și simplu iubea atmosfera aceea unică, pe care doar un cenaclu poate să o zămislească. A avut-o alături pe Geta, dăruită interpretă de muzică folk, iar el cânta împreună cu ea, aproape șoptit, știa toate cântecele pe dinafară și-ți dădeai seama repede că omul acesta trăiește la un nivel superior al percepției artistice. Nu am știut vreodată care este cântecul său preferat. Cred că avea cel puțin o sută. Trăia într-o lume a lui, unde vântul de afară se transforma pe nesimțite într-o adiere. Avea mulți prieteni, da, era meșter la asta! Știa foarte bine să-și apropie oamenii, cu inteligență și umor. Dar dincolo de toate acestea, acum, Claudiu a trebuit să plece, probabil într-o lume pe care inima lui o visa mereu. Și parcă îl văd, jovial, întâlnindu-se acolo sus, cu vechii lui prieteni, plecați de mult pe lumea cealaltă. Am aflat de abia acum că el era bolnav de mai multă vreme, fiind vegheat de Geta, ca de un înger păzitor. Era un om discret și nu lăsa să răzbată din zbuciumul și chinul vieții sale, nici măcar o frântură de amar. A fost un om senin, care lua viața exact așa cum este. A plecat dintre noi cu o blândă resemnare și poate cu un zâmbet șugubăț, care parcă ar ascunde povestea unei pozne. Afară, deja toamna se tânguie, iată, că i-a mai dispărut unul dintre menestreli!
Felician POP
