Omagiu Crăișorului Munților (1824 -10 septembrie 1872)
200 de ani de la naștere – 152 de ani de la trecerea în eternitate
Anul 2024 este consacrat ca fiind „anul Avram Iancu”. Data nașterii sale, la „vremea cireșelor” anului 1824, în Vidra de Sus este incertă, astfel că îi dedicăm aceste rânduri, azi, 10 septembrie 2024, la 152 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.
Articolul pe care îl vom cita aduce o mărturie în plus că pe oriunde l-au purtat paşii, Avram Iancu a lăsat urme luminoase, de neşters, încă din anii tinereţii.
Textul care aparţine protopopului Ioan Papiriu Pop (1833-1918)*, apărut în „Gazeta Transilvaniei” în decembrie 1899, nr. 281, rememorează un moment referitor la viaţa de student la drept a lui Avram Iancu, „regele munţilor, eroul nobleţ din 1848”, cum îl numeşte autorul articolului. Iar în a doua parte a articolului, acelaşi protopop aminteşte un fapt de generozitate al lui Avram Iancu faţă de nişte semeni maghiari.
„Pe atunci eram prunc, dar ca toţi pruncii foarte bine ţin minte cele petrecute, căci altcum eram în şcoală înaintată. Cuartirul îmi era la Cluşiu, în uliţa Turzii, sub «temeteu» (cimitir) la octogenarul Andreiu Demeter, cetăţean, înflăcărat naţionalist român al timpului său (într-alt număr voiu reveni la el.) În faţă cu noi era curtea lui Bergai, profesor şi prodirector al liceului academic, mai târziu proprietatea Românului avut Molnar.
Într-o zi de toamnă din 1844, mergând eu la şcoală, aflai pe Demeter vorbind cu Bergai. Salutându-i, eram să trec în drumul meu, dar mă agrăi gazda mea, d-l Demeter: „Comedisti?” (Ai mâncat?) Atunci Bergai îl întrebă: „Quot proles habet in hospicio?” (câţi copii ai în cuartir) –„Quator”, fu răspunsul, „sed omnes petulantes” (patru, dar toţi sunt neascultători). Iar Bergai zise: „et in aula mea sunt tres: minor Tobias et ille est petulans, – major Tobias probus, Abrahamus Iancu autem est honestissimus et humanissimus juvenis, videntur habuisse bonam educationem”. (Şi la mine sunt trei. Tobias cel mic, şi acesta e neascultător; Tobias cel mai mare e un tânăr de treabă, Avram Iancu însă este cel mai cinstit şi uman tânăr, se vede a fi avut ambii bună educaţiune). Iancu cu Tobias cel mai mare erau jurişti, iar cel mic Tobias gimnasist.
Aşa s-a exprimat despre Iancu însu-şi profesorul său, prodirectorul Bergai, bărbat de vre-o 60 de ani; el era numai de atunci căsătorit, avea o nevastă foarte tânără şi frumoasă; una din fetele acestuia a fost măritată după Românul Alesandru Vele, major de honvezi, pe atunci pensionat.
Ilie Vlassa Cicudi, fostul canonic metropolitan, în 1848 era paroch în Vereşmort, lângă Mureş-Uioara. (Cu turburările de sub episcopul Lemeni îl destituise Gaganetz, episcopul rutean, ca comisar; deodată mai destituise şi pe socrul meu Paul Poruţiu, protopopul Almaşului mare, pe profesori şi pe mulţi alţii.) În acele zile de răstrişte, dar de un prospect mai bun al erei libertăţii popoarelor, ajungând Iancu cu Iosif Moga şi alţii la Vereşmort, aflară pe posesorul din Vinţul de sus Kovacs (ungur) şi pe preotul reformat văduv tot de-acolo, încătuşaţi. Iancu şi-a scos sabia din teacă şi i-au apărat de moartea mai mult sigură. Aceasta mi-a mărturisit-o nu numai odată acel Ilie Vlassa, care-mi era cumnat […] şi o spune şi soţia mea, care a crescut la dânsul şi e martoră oculară.
Acestea sunt fapte care dovedesc nobleţea eroului Iancu, ca să nu mai amintesc şi altele, pe cari le-am auzit din rostul conşcolarilor mei de odinioară Parteniu Raţiu, Morar etc. Fost vice-tribuni, – tot fapte de lealitate, de generositate şi umanitate. – Dar historia naţională este unul din cele mai scumpe tesaure pentru ori-care popor. Ea e chiemată şi competentă a dovedi şi arăta meritele bărbaţilor jertfiţi pentru libertate, şi nobleţa eroilor noştri”.
* Ioan Papiriu Pop, născut la Ghirolt în anul 1833, în familia nobiliară Pop de Boiereni, a absolvit liceul la Cluj în anul 1853, iar teologia la Blaj în 1857. Hirotonit în anul 1858, a slujit mai întâi în calitate de cooperator în localitatea natală, apoi la Unguraș, din 1861 în parohia Ciceu Cristur (azi Cristeștii Ciceului, jud. Bistrița-Năsăud), unde a fost și protopop, din 1875 la Iclodul Mare (azi Iclod, jud. Cluj), iar din 1892 paroh la Siciu (azi Sici, jud. Sălaj), fiind totodată și protopop al Periceiului. Avea să dețină aceste ultime funcții până la repausare, la 18 martie 1918.
