De: CEZARINA ADAMESCU – Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor şi redactor on-line, Membră a UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Spuneam în episodul anterior, că Ea Preasfânta Fecioară Maria ne-a adoptat pe toţi … ne-a adoptat pe noi, cei răi şi nerecunoscători, să ne crească, să ne înveţe, să fie alături de noi, în orice clipă a vieţii noastre … iar noi nu putem renunţa la o oră de distracţie, în faţa televizorului, pentru a ne ruga în faţa ei!
Adeseori omul se târguieşte cu Dumnezeu … vrea să câştige doar ceea ce-i place şi nu se întreabă dacă şi lui Dumnezeu îi este pe plac rezultatul „afacerii”… dar Dumnezeu îi dă nu ceea ce omul cere, ci atât cât îi este de trebuinţă … de aceea nu înţelegem niciodată de ce nu ne ies anumite lucruri așa cum gândeam dinainte.
(Art Elier – AȘTEPTAREA)
Altcineva este cel care hotărăşte. Nu după bunul nostru plac ori după planurile pe care, amănunţit le facem. Ci doar după întocmirea dreaptă a planului făcut pentru persoana noastră de providenţa divină. Nu e de mirare, aşadar, că trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu şi pentru succese şi pentru înfrângeri, pentru că ne-a înlesnit împlinirea planului Său în favoarea noastră.
TIMP DE CONVERTIRE
Meritul incontestabil al Prea Sfintei Fecioare Maria este că prin Lumina Ei caldă şi blândă, strălucitoare şi binefăcătoare, Îl vedem pe Fiul Său, Domnul nostru, învăţăm că-L cunoaştem şi să-L iubim cu adevărat.
Şi de data aceasta, nu un om ni-L arată, nu o instituţie, o autoritate bisericească, ci Însăşi Maica Lui, care L-a zămislit la sânu-i feciorelnic, L-a hrănit cu trupul Său neprihănit, L-a crescut şi L-a iubit, aşa cum numai mama ştie să-şi iubească pruncul. Cea care a trăit alături de Mântuitorul lumii timp de peste trei decenii, care L-a învăţat să vorbească, să facă primii paşi, să descifreze tainele omeneşti ale cunoaşterii, pentru că fiind în trup omenesc. Domnul nostru s-a comportat aidoma oamenilor, cu excepţia păcatului.
Sfânta Familie din Nazaret a fost pentru Isus Cristos copil şi adolescent, cel dintâi leagăn,
cea dintâi vatră unde pruncul s-a simţit la adăpost de primejdii. Atunci când încă nu ştia să se apere, Sfânta Familie L-a ocrotit de furia lui Irod care, din gelozie că s-a născut Mesia, a ordonat masacrarea tuturor pruncilor nevinovaţi până la vârsta de un an.
În Egipt Sfânta Familie a muncit din greu ca să-şi câştige existenţa pentru ei şi pentru copil şi numai după ce primejdia a trecut, s-au înapoiat la Nazaret. Tatăl purtător de grijă al lui Isus Cristos, Feciorelnicul Iosif, a avut întotdeauna o dragoste paternă şi o gingăşie deosebită pentru acest copil care fusse zămislit de logodnica sa prin adumbrirea Duhului Sfânt, L-a ocrotit, I-a construit o casă şi a muncit din greu să-şi întreţină familia, constituind sprijinul de care avea nevoie această tânără şi pruncul său, pentru a fi la adăpost de răutatea şi calomniile locuitorilor privind naşterea lui Isus.
A-ţi face însă un titlu de glorie din faptul că ai primit mesajul divinităţii este un lucru puţin conform cu calitatea de creştin
Se ştie că Dumnezeu nu îi alege întotdeauna pe cei mai buni fii ai Săi, pe cei mai puternici sau pe cei mai bogaţi, tocmai pentru a se vădi milostivirea divină …. îi alege pe cei mai mici, bogaţi în smerenie, în simplitate, curaţi cu inima şi săraci cu duhul, într-un cuvânt, pe acei „fericiţi” care „plâng”.
Ai primit acest dar nesperat nu datorită calităţilor tale, ci bunăvoinţei divine şi acest lucru trebuie, cu atât mai mult să te facă smerit întrucât, cu toţii suntem nevrednici de astfel de ofrande cereşti.
De asemenea, dacă s-a întâmplat să nu primeşti un har imediat, nu trebuie să te descurajezi sau să te nelinişteşti. Harurile nu vor întârzia să apară, dar ele nu vor fi în forma în care ţi le-ai închipuit tu, ci altfel, după voinţa şi planul pe care-L are cu tine Providenţa. La timpul şi la locul potrivit, vei înţelege de ce se întâmplă un lucru sau altul, cum de ai început să desluşeşti înţelesurile care altădată păreau de neînţeles, cum ți se limpezeşte sufletul şi mintea pentru a primi cum se cuvine mesajul şi pentru a şti ce să faci cu el mai departe.
Totul depinde cum ne folosim acest „mai departe”…
Dacă îl vom alege pe Domnul, viaţa noastră, dintr-o aşteptare fără orizont, poate deveni o împlinire, o floare care înfloreşte perpetuu şi iarăşi îmboboceşte şi înfloreşte, parfumând împrejurul, făcându-ne plăcuți în ochii celorlalţi care ne vor căuta preajma, pentru că de acum, o lumină lăuntrică se va revărsa mereu pe faţa noastră, înnobilând-o.
(Foto: Bikfalvi Zsolt – Rugăciune)
Abandonaţi voinţei divine, vom merge prin locuri nemai călcate, vom face lucruri pe care nu le-am mai făcut, vom spune cuvinte nerostite, vom simţi ceea ce nicicând nu am mai simţit în inimă … totul nou şi curat, un teren neexplorat, un timp fără de timp, ca-n prima dimineaţă de luni a lumii.
Chemarea Fecioarei Maria te aşează brusc în faţa unei oglinzi luminate de un reflector puternic …
care-ţi scoate la iveală toate ridurile, toate imperfecţiunile chipului, toate dizarmoniile spiritului.
Dacă la început rămâi şocat de contemplarea propriei tale imagini, nu după mult timp, vei descoperi că dintotdeauna ai fost aşa, dar nu ai ştiut să te vezi, trăind cu vălul pe chip, un văl care acum este dat deoparte.
(Art Elier – La ilusión de una visión…)
Acum, conştientizând, luându-ţi stratul de pudră sau vălul de pe chip, nu-ţi rămâne altceva decât să te deprinzi cu propria ta imagine exterioară, dar mai ales lăuntrică, să încerci s-o faci cât mai suportabilă celorlalţi şi mai ales ţie … căci Dumnezeu nu priveşte la chip, dar la suflet şi cu această măsură a privirii Sale trebuie şi tu la rânul tău să-ţi priveşti semenii.
Vei putea? Vei şti? Important e să vrei şi să te înveţi să nu spui „nu” niciodată înaintea chemăriui lăuntrice
Dumnezeu caută o inimă de copil în care să se sălăşluiască şi căreia să-i vorbească. Copiii ştiu cel mai bine a vedea cu sufletul, fără dioptrii, ceea ce oamenii mari nu percep dintr-o dată şi uneori nu disting nici chiar cu lupa. El îşi găseşte adăpost şi-şi face casă în cei mai smeriţi fii ai săi, cei „fericiţi”, care vor moşteni Împărăţia Cerurilor. Lor li se adresează mai întâi, şi prin ei lucrează, în ei înfăptuieşte „lucruri mari” (Lc. 1,47) Cel Puternic, fie că e vorba de păstoraşi ca la Fatima, de agricultori ca Diego – la Guadalupe, sau de o tânără ţărancă modestă – Bernadeta Soubirous, ca la Lourdes.
Pentru cei care nu cunosc verticala relaţiei Dumnezeu-om, Creatorul şi creatura Sa, care aici, pe acest pământ crucificat şi suferind, sunt atât de aproape încât îşi dau mâna, se îmbrăţişează, îşi vorbesc, surâd şi se bucură împreună, plâng, se roagă, imploră, cad în genunchi, se cheamă unul pe celălalt, comunică în cel mai real chip, transmiţând şi acelora care nu percep aceste taine, o stare de beatitudine paradisiacă, făcându-i să preguste din fericirea veşnică, pentru aceştia scriu rândurile de faţă.
Dincolo şi aici putem deveni ”unul” în ”acelaşi loc” …
barierele se desfiinţează şi se poate spune, cu îndrăzneală şi nonşalanţă că este abolită chiar realitatea morţii.
Moartea e percepută astfel ca o trecere dintr-o încăpere în alta mai mare, uriaşă, dar în care îi vom întâlni pe toţi cei dragi … şi în care, în schimb ne vom bucura de vederea îngerilor, a Maicii noastre cereşti şi mai presus de toate, de vederea Luminosului Chip al Mântuitorului nostru, în întreaga sa splendoare şi sfinţenie.
”Cum, doar atât? Dar unde-i miracolul? De ce nu mi se arată şi mie?”
Nimic spectaculos în modul de a percepe această realitate extraordinară, care se întâmplă aici, la tot pasul … însă cine se aşteaptă să i se întâmple cine ştie ce miracol vizibil, plecând de acasă cu acest scop, poate fi dezamăgit şi oarecum confuz. Mussolini L-a somat pe Dumnezeu să i se arate în douăzeci de minute ca să creadă în El. Dar Dumnezeu nu stă la dispoziţia omului. El i-a spus explicit lui Toma, după ce acesta îşi pusese degetul în rănile Domnului; „Tu crezi fiindcă m-ai văzut, dar mai binecuvântaţi sunt aceia care nu m-au văzut şi totuşi cred.” (Ioan 20,29).
SPONSORII EDIȚIEI:
