More

    VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: SOLEMNITĂȚI MARIANE

    De: CEZARINA ADAMESCU – Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor  şi redactor on-line, Membră a UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA;

    Ne aflăm în Prima Sfântă Duminică din luna Februarie a anului 2025, zi în care sărbătorim Lumina venită în pe pământ … pe ISUS DOMNUL Cel care ne scrie viețile … singurul care ne poate oferi ceva, ce nimeni altul nu poate, în Sărbătoarea Luminii – ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI.

    RĂSPLATA DARURILOR: CEL MAI MARE DAR – DĂRUITORUL ÎNSUȘI

              Nici un alt creator nu poate reda viaţa omului, aşa cum este. Dumnezeu este Marele Scriitor care scrie vieţile oamenilor pe o carte cu filele nevăzute. Cum de nu ne încurcă pe unul cu celălalt? Şi cum de conduce El, cu mână sigură acţiunea, după marele Plan, fără să greşească? Scriitorul, dar în acelaşi timp, Cititorul care ne citeşte în suflete, pe chip, în inimă şi în suflet.

    Cine ţine răbojul faptelor noastre şi în care scriptură? Sunt întrebări legitime pe care orice om ar trebui să şi le pună.  Oamenii se amăgesc crezând însă că, faptele săvârşite la întuneric, nu vor fi descoperite niciodată. Poate nu vor fi descoperite de oameni, dar Dumnezeu, cu siguranţă le va descoperi, atunci când va fi timpul … căci de Ochiul lui Dumnezeu nu ne vom putea niciodată ascunde. El ne inspiră prin darul Duhului Sfânt, mustrările conştiinţei. Să fim atenţi la şoaptele Duhului.

    Sfântul Augustin spunea în Confesiuni: „Mă tem că trece Dumnezeu pe lângă mine cu harul său şi nu se mai întoarce”. De aceea, nu puneţi zăvoare la uşi! Nu ferecaţi ferestrele. E bine să nu fim puşi în situaţia ca Dumnezeu să treacă neobservat pe lângă noi şi să nu se oprească. Să-i deschidem uşa atunci când bate. Vom avea un locatar special care nu ne va dezamăgi niciodată. Va veni încărcat cu daruri pentru fiecare, după specific.

    Ştii că posezi un dar unic pe care Isus, în Milostivirea Sa Divină, ţi l-a făcut ţie, pe care să-l respecţi şi să-l practici: darul credinţei … dar oare câţi preţuiesc acest dar? Abia după ce-l pierd îşi dau seama de valoarea lui.

    Măcar tu, îţi dai seama. Reflectă, gândeşte şi spune-ne ce simţi.

             Știți când se simte omul de-a dreptul copleșit de vinovăție … când iese de la scaunul de spovadă,  când se așteaptă ca toți enoriașii să-și dea seama că el a greșit și că nu merită iertarea și se teme de oprobiul lor.

    Și totuși, e Cineva care nu ține cont de vinovăția lui. Șterge totul cu buretele Iertării. Și coala sufletului său devine din nou albă,  ca și când n-ar fi fost niciodată pătată cu fel de fel de greșeli, scăpări, erori și păcate mai grave. Albul acesta imaculat parcă te mustră.

     Și atunci, te îneacă plânsul …

    un plâns eliberator, purificator, ca după spălarea mâinilor și feței, cu apa lustrală. E un privilegiu, un dar făcut de Dumnezeu, fiilor Săi penitenți; o a doua scândură de salvare, așa i se spune: Iertarea; Uitarea și Nașterea din nou. Un nou început, o nouă șansă la viață.

    Așa e și cu dragostea lui Dumnezeu. Deși știi că n-o meriți … atâta bunătate, atâta Iubire divină te copleșesc și nu poți suporta. Din această iubire copleșitoare se naște credința, smerenia.

    Aceste sentimente mă năpădesc de fiecare dată când ies de la confesional. Sunt uimită și smerită de cât mă iubește Dumnezeu. Iarăși mă iartă. A câta oară? Până când? Uneori, nu pot suporta această dragoste. E prea mult.

    Aș vrea să-mi ceară ceva, să mă pedepsească, să-i ofer și eu ceva esențial. În loc de asta, la banca mea de lângă statuia Pieta, mă bucur și sunt mulțumită în sufletul meu, pentru că mă simt ușurată. Mă simt liberă, ca după o perioadă în care am stat închisă, zăvorâtă, înlănțuită … și deodată, se rup lanțurile, se deschid ușile și mă văd gata s-o iau de la capăt … am iertarea Lui.

              Trebuia doar să-mi rostesc Canonul … Actul de căință. Câteva fraze esențiale

    Printre proiectele utopice la care visez de câteva zeci de ani se numără şi acesta: de a dărui  celui singur, un strop de tandreţe, un strop de speranţă, un strop din lumina de sine. Mă gândesc intens la acest lucru şi de fiecare dată îmi propun să demarez un proiect. Dar nu ştiu cum se întâmplă că, se iveşte, ca-n Legile lui Murphy, imediat un alt proiect şi-l las pe acesta care e de o urgenţă maximă pentru omenire, de o necesitate stringentă şi care m-ar motiva personal, la fel de mult ca şi un proiect guvernamental (dacă aş avea oportunitatea de a participa la vreunul!) Desigur eu fac acum pledoarie pro domo.

    Închei prima parte a discuției despre Mântuirea adusă de Stăpânul Luminii, Isus, nu înainte de a vă invita peste două zile pe Gazeta de Nord Vest, pentru a continua dialogul cu dumneavoastră despre  Isus și despre Mântuirea adusă de El.

    SPONSORII EDIȚIEI: 

     

              LIBRĂRIA COMPAS:

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE