(RAMONA IOLANDA BUCȘA - ACASĂ)
În vremea ascensiunii pericolului fascist, el a preferat să nu se implice, să trăiască departe, în castele ascunse în munți și să creeze. Considera pe atunci, că neimplicarea politică este cea mai bună alegere pentru un scriitor.
Departe de tumultul lumii, Green a trăit ani de zile într-o armonie deplină ... dar până la urmă, istoria l-a ajuns și pe el. Reanalizând acele momente, Julien Green spune că, în vreme ce se delecta ascultând muzică clasică, într-un fermecător peisaj montan, undeva, nu departe de el, milioane de oameni erau supuși unor chinuri groaznice.
Ca el, au procedat mulți alții
Lipsa de reacție a societății la amenințarea tot mai fățișă a extremismului a făcut posibilă proliferarea acestui cumplit cancer politic, care a devastat întreaga lume în timpul celei de a doua conflagrații mondiale. Dar oare ce ar putea face un biet scriitor, în fața tăvălugului?
Răspunsul poate fi găsit în pilda martirilor creștini, încă din vremea Imperiului Roman și până aproape de zilele noastre și, dacă vom judeca sacrificiul lor cu instrumentele de măsură ale măruntei șmecherii balcanice, ar trebui să spunem că oamenii aceia au ales o soluție greșită, că dacă s-ar fi fofilat, ar fi fost salvați. Însă aluatul din care erau creați a fost – din fericire – altul!
(RAMONA IOLANDA BUCȘA - APUSUL CREDINȚEI)
Revenind la Julien Green, acesta era perfect conștient că mărturia lui nu mai are cum să modifice trecutul, că ireparabilul fusese deja făcut ...
dar a scris acele rânduri, cu speranța că amara și tardiva sa revelație, ar putea influența conștiințele celor deschiși să primească o anume învățătură: a sta la o parte, în afara istorie devine, iată, expresia unui egoism feroce, a lipsei de umanitate, până la urmă.
Ca și în fotbal, la fel în societate: rezultatul este stabilit numai de cei care intră în teren și luptă pentru victorie. Ceilalți, sunt doar niște voci anonime și neputincioase care plătesc – până la urmă - prețul greu al nepăsării și indolenței.
Poate că exemplul evreilor care se roagă întotdeauna pentru întregul lor popor și niciodată pentru sine, ar trebui să ne pună un pic pe gânduri
și atunci, cu siguranță vom descoperi că sursa majoră a răului din lume stă tocmai în dezertarea noastră rușinoasă de pe baricadele vieții adevărate.
Închidem mult prea des ochii și gura, ne astupăm urechile și repetăm mereu aceeași frază: ” Nu e problema mea!” Dar vine apoi o zi, când îți dai seama că lipsa ta de reacție a fost combustibilul care a alimentat pur și simplu, mașinăria urgiei.
Rostul vieții noastre este în lume și ea nu are sens, dacă nu urcăm treptele omului către om.
SPONSORII EDIȚIEI:
