De: Vlad Mulcuțan-Chiș: editorialist-corespondent VERTICALI PENTRU ROMÂNIA la Timișoara;
O ascult de prin luna Aprilie … și zi de zi îmi dă deșteptarea în cel mai melodios, autentic și blând mod. Am luat și am oferit exemplul acestei specii de păsări dintotdeauna, pentru că natura, prin tot ceea ce cuprinde și înseamnă ne oferă lecții prețioase despre viață și existență.
CÂNTUL MIERLEI
Cu toate că este o specie răspândită în toată Europa, cu preponderență în România, am cunoscut pentru prima dată această făptură divină numai în urmă cu câțiva ani. Eram student la medicină și mă pregăteam pentru sesiunea de examene din vară, iar în dreptul geamului camerei mele de la etajul doi, își avea sălașul o familie de astfel de zburătoare.
Prima lecție învățată de la aceste ființe a fost cea a răbdării și a profunzimii
Mă minunam de fiecare dată de perfecțiunea armoniilor, a tonului, a inflexiunilor și a originalității datorită căreia, niciun cântec nu semăna cu celălalt.
Pot spune că prima dată am cunoscut această pasăre după glas, și mai apoi după privire … și aici mi-a fost și minunarea când, după zile întregi de ascultat, proiectam pe ecranul minții mele o imagine a unei păsări impunătoare, colorate, frumoase, care să iasă în evidența ochilor precum acaparează auzul tuturor …
iar în momentul în care am zărit-o și m-am asigurat că aceea este direcția emisiei sunetelor, am repoziționat în lista principiilor mele, prețioasele zicale: “Nu judeca o carte după copertă” și “ Esențele tari se țin în sticluțe mici”.
O altă lecție pe care am învățat-o de la Mierle a fost lecția modestiei și a autenticității
Odată ce le-am zărit în timpul recitalului, le-am recunoscut de fiecare dată și le căutam cu privirea în fiecare cadru al naturii.
Le-am văzut de fiecare dată izolate, iar acelea erau și singurele momentele în care cântau, exacte, dedicate, și cu toată făptura lor, fiecare notă muzicală. Le-am văzut frecvent și alături de alte păsări, dar în acele momente nu cântau ci, pur și simplu, coexistau în armonie și zbor.
Dintre toate păsările ale căror simbolistică este cunoscută și studiată, despre mierlă nu s-a relatat niciodată ceva concret. Cele trei mari categorii de clasificări ale păsărilor sunt în funcție de dimensiune, în funcție de aspect, și în funcție de cântec. Ei bine, mierla nu se încadrează nici la cele mai mici dimensiuni, nici la cele mai frumoase cântece și nici la cel mai apreciat standard al aspectului.
Dar totuși, o pasăre mică, neagră, cu un cioc auriu precum Floarea Soarelui, cu implicarea fiecărui milimetru și a fiecărei pene a corpului său, reușește să cânte corect, armonios, complex și autentic
Mult mai talentată decât privighetoarea, mult mai delicată decât o lebădă, mult mai gingașă decât o Colibri și mult mai neînsemnată decăt oricare altă zburătoare, adesea confundată cu cioara sau corbul, mierla rămâne un exemplu al fineții, al statorniciei, și al imperfecțiunii perfecte a naturii.
De fiecare dată când ne uităm în jur, am putea învăța lecții nescrise ale vieții, direct de la natura care renaște zi de zi, direct de la păsările care cântă până în ultima lor clipă, direct de la copacii vrednici și neclintiți de vremuri grele, direct de la mirosul florilor și de la căldura soarelui.
Dimensiunea mare nu reflectă calitatea, ci o umbrește
Frumusețea nu ne transformă în piese de muzeu, ci câteodată în ținte ale celor răuvoitori, iar lauda repetată nu confirmă o realitate, ci o părere persistentă și necontrazisă. Așadar, iubiții mei cititori, într-o natură atât de complexă și (aproape) perfectă, viața noastră să se simtă precum armoniile unei mierle într-o dimineață devreme a lunii mai.
Credit foto: VLAD MULCUȚAN CHIȘ
SPONSORII EDIȚIEI:
TIPOGRAFIA GALAXIA GUTENBERG
