
Partida disputată pe malul Tisei a fost controlată încă din start de gazde, care au intrat rapid în avantaj. După doar un sfert de oră, sighetenii conduceau deja cu 2–0, prin golurile marcate de Gabriel Bor (min. 11) și Samuel Zimța (min. 16), profitând de un început ezitant al sătmărenilor.
Avantajul a fost majorat în minutul 31 de fostul jucător al Olimpiei, Remi Emeriau, care a dus scorul la 3–0, confirmând superioritatea gazdelor din prima repriză.
Olimpia a reușit să reducă din diferență înainte de pauză, prin Tyreese Meas, care a transformat o lovitură de pedeapsă și a stabilit scorul de 3–1 la pauză, păstrând, măcar teoretic, speranțele unei reveniri.
Acestea s-au risipit însă rapid după reluare. În minutul 54, un alt fost jucător al sătmărenilor, Morakinnyio Oludolapo, a profitat de o eroare în defensivă și a refăcut diferența de trei goluri (4–1). Scorul final a fost stabilit în minutul 61 de Morry Sanogo, care a închis tabela la 5–1. De remarcat că Morry Sanogo e fratele atacantului Mamourou Sanogo ce evoluează acum la Unirea Tășnad. Dar care aparține celor de la CSM Olimpia Satu Mare.
Pe final, gazdele au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea unui jucător, însă acest lucru nu a mai influențat deznodământul partidei.
Urmează duelul cu Lotus de pe Someșul
Pentru sătmăreni urmează un nou test important. În etapa viitoare, programată vineri, SC Olimpia MCMXXI Satu Mare va evolua pe teren propriu, pe stadionul Someșul, împotriva formației CS Lotus Băile Felix.
Caseta tehnică
Liga 3, play-out, Seria 8, etapa 1
CSM Sighetu Marmației – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare 5–1 (3–1)
Marcatori:
Gabriel Bor (11), Samuel Zimța (16), Remi Emeriau (31), Morakinnyio Oludolapo (54), Morry Sanogo (61) / Tyreese Meas (pen.)
SERIA 8
Viitorul Cluj – Unirea Dej 0-0
Lotus Băile Felix – CS Bihorul Beiuş 2-2
Crişul Sântandrei a stat
CSM Sighetu Marmaţiei – Olimpia MCMXXI Satu Mare 5-1
Clasament
1.Crișul Sântandrei – 41 p
2. CSM Sighetu Marmației – 40 p
3.CS Lotus Băile Felix – 32 p
4.Viitorul Cluj – 22 p
5.CS Bihorul Beiuș – 19 p
6.FC Unirea Dej – 19 p
7. SC Olimpia MCMXXI Satu Mare – 17 p








































