INCENDIU. Afumătorie în flăcări la Satu Mare

INCENDIU. Afumătorie în flăcări la Satu Mare
În cursul nopții de 2 aprilie, în jurul orei 01.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului  Satu Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (afumătorie), situată pe strada George Coșbuc, în municipiul Satu Mare.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru primă intervenție și comandă, precum și un echipaj de prim ajutor încadrate cu 19 cadre militare.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să împiedice propagarea acestuia la construcțiile învecinate.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără a se înregistra victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau o scânteie provenită din procesul de utilizare a afumătoriei.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție deosebită utilizării focului deschis și să se asigure că sursele de foc sunt complet stinse după utilizare.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda