Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Carei, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat în data de 7 mai o amplă acțiune în sistem integrat în localitățile Berveni, Moftin și Căpleni.
Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de disciplină rutieră, combaterea accidentelor de circulație, dar și prevenirea faptelor antisociale și a celor comise cu violență.
În cadrul controalelor, autoturismele oprite în trafic au fost verificate de inspectorii RAR pentru identificarea vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost legitimate peste 120 de persoane și verificate mai mult de 40 de autoturisme.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 7 certificate de înmatriculare pentru modificarea sistemului de evacuare, noxe emise peste limita admisă, defecțiuni majore la sistemul de iluminare și anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturisme.
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Carei, Biroul Rutier Carei, criminalistică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare și polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei.




















