Viitorii elevi și părinții au descoperit oferta educațională, iar elevii merituoși au fost premiați în cadrul unui eveniment plin de emoție și spiritualitate
Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” a organizat joi Ziua Porților Deschise, eveniment dedicat elevilor și părinților interesați să afle mai multe informații despre oferta educațională pentru anul școlar 2026–2027.
Atmosfera a fost una caldă și primitoare, iar participanții au avut ocazia să viziteze sălile de clasă, să discute cu profesorii și elevii liceului și să afle detalii despre specializările disponibile și procesul de admitere.
Eveniment început cu rugăciune și momente artistice
Manifestarea a debutat într-un cadru spiritual specific instituției, printr-un moment de rugăciune, urmat de un program artistic susținut de corul liceului și de elevii clasei a V-a, care au oferit celor prezenți momente apreciate și emoționante.
Evenimentul a evidențiat atât dimensiunea educațională, cât și cea culturală și spirituală a liceului, una dintre instituțiile de învățământ reprezentative din municipiul Satu Mare.
Elevii performeri, premiați pentru rezultatele obținute
În cadrul Zilei Porților Deschise au fost premiați elevii care au obținut rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade școlare, dar și cei implicați în proiecte Erasmus și activități educaționale internaționale.
Conducerea liceului a subliniat importanța performanței, a implicării și a dezvoltării personale a elevilor, apreciind munca și rezultatele obținute atât pe plan academic, cât și în proiectele extracurriculare.
Concurență ridicată la admitere
Reprezentanții unității de învățământ au anunțat că și în acest an se estimează o concurență ridicată la admitere, după ce anul trecut numărul candidaților a depășit semnificativ locurile disponibile.
Potrivit calendarului publicat de liceu, admiterea pentru profilele teologic și pedagogic include probe de aptitudini programate în data de 22 mai 2026, ora 10:00.
Calendarul probelor de aptitudini:
- 11–12 mai 2026 – eliberarea anexelor fișelor de înscriere;
- 13–15 mai 2026 – înscrierea pentru probele de aptitudini;
- 22 mai 2026 – desfășurarea probelor;
- 25 mai 2026 – afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor;
- 29 mai 2026 – afișarea rezultatelor finale.
Admitere și pentru clasa a V-a
Liceul organizează admitere și pentru clasa a V-a, unde sunt disponibile 26 de locuri. Candidații vor susține probe la limba română și matematică.
Calendarul admiterii pentru clasa a V-a:
- 11–26 mai 2026 – înscrierea candidaților;
- 28 mai 2026, ora 09:00 – examenul de admitere;
- 2 iunie 2026 – afișarea rezultatelor.
Informații suplimentare despre admitere și calendarul complet pot fi consultate pe site-ul oficial al Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”.































