Elevii, părinții și profesorii sunt invitați să descopere lumea fascinantă a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii la Târgul STEM. Acesta va avea loc în data de 15 mai 2026, în Pasajul Corneliu Coposu din Satu Mare, în intervalul orar 10:00–15:30, ca parte a evenimentului anual Târgul Educației.
Participanții vor avea parte de: experimente și demonstrații interactive, proiecte și produse realizate de elevi, activități practice și mini-competiții, precum și de prezentarea ofertei educaționale a liceelor din județ.
Evenimentul este organizat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare și Casa Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare, în cadrul proiectului STEMLab Synergy, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Vă așteptăm să explorăm împreună viitorul educației!




















