Ne-am mai adus aminte în aceste zile de încă o poantă hazlie şi mică cu incisivul Castorică. Mai precis despre cum îşi reconstituia meniul consumat după o noapte de băută straşnică. A doua zi la amiază, când venea cu dureri de cap la birou şi se făcea că lucrează, incisivul Castorică îşi contempla cravata mică, urmărind petele de mâncare şi băutură de pe ea. Prin această metodă ingenioasă, Castorică era la curent cu tot ce consumase la paranghelia bengoasă. Ori de câte ori se beţivănea, adică aproape întotdeauna, avea a doua zi probleme cu memoria. Nu îl interesa atât mâncarea, ci mai degrabă băutura. Vinul roşu, sec sau cu cola, făcea ravagii între cravatele purtate de Castorul cu nasul mai tot timpul roşu. Cravatele deveneau refolosibile când erau la rând spirtoasele. La început era bună vodca, dar funcţia de demnitar bovin i-a adus preferinţa pentru coniacul fin. Consumaţia depindea însă şi de cel care o plătea. Adică de felul în care Castorul îl percepea, mai gros sau mai subţire la buzunar. Momentele în care rozătorul plătea consumaţia din propriul său buzunar erau pe cât de rare, pe atât de bizare. Bieţii chelneri abia dacă îndrăzneau să ia banii din mâna mică a incisivului Castorică.
