More



    Circa 200 de elevi preveniţi despre abuzurile sexuale

    elevi

    În cadrul proiectului partenerial de prevenire a abuzurilor sexuale cu minori şi a pedofiliei echipa mixtă a fost prezentă luni la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Satu Mare. Activitatea organizată în sala de sport a unităţii de învăţământ sub îndrumarea directorului George Micle a fost susţinută de iniţiatoarea proiectului Edita Enciu, agent şef Adrian Berindan din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Mihaela Silaghi din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Satu Mare, inspectorul principal Ludovic Molnar de la Poliţia Locală Satu Mare, iar invitat a fost consilierul local Manuela Rogoz.

    Cei 180 de elevi ai şcolii au aflat cu acest prilej ce este un abuz sexual, ce este pedofilia, cum să se protejeze de persoane străine care îi implică în discuţii sau activităţi cu tentă sexuală, unde pot semnala un caz de abuz sexual. Informaţiile primite de la cei care au susţinut activitatea le-au fost foarte utile, cu atât mai mult cu cât copiii deţin puţine date cu privire la acest fenomen, iar părinţii şi cadrele didactice evită, cel mai adesea, să abordeze teme referitoare la sexualitate şi implicit să le spună clar copiilor ce comportamente cu tentă sexuală sunt indezirabile la vârsta lor şi care sunt riscurile asociate acestora.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE