ANCHETĂ. Dosarul „Masă Sănătoasă” de la Socond: primarul și trei persoane, sub control judiciar

ANCHETĂ. Dosarul „Masă Sănătoasă” de la Socond: primarul și trei persoane, sub control judiciar

Primarul comunei Socond, două directoare de școli și administratorul unei firme de catering sunt cercetați într-un dosar privind decontarea unor meniuri pentru elevi

Patru persoane, puse sub control judiciar

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus plasarea sub control judiciar a patru persoane în dosarul privind programul „Masă Sănătoasă” derulat în comuna Socond, potrivit unor surse PresaSM.ro. 

Printre persoanele vizate se află primarul comunei, Nicolae Cornea Mare, două directoare ale unor unități de învățământ din comună și administratorul unei firme de catering.

Anchetatorii efectuează cercetări pentru infracțiuni de obținere ilegală de fonduri și fals intelectual.

Meniuri decontate pentru mai mulți elevi decât cei prezenți

Potrivit anchetatorilor, în cadrul programului ar fi fost decontate meniuri pentru un număr de elevi mai mare decât cel al copiilor care se aflau efectiv la cursuri, scrie PresaSM.ro. 

Totodată, cantitatea de hrană livrată către unitățile de învățământ ar fi fost mai mică decât cea pentru care sumele au fost achitate din bugetul de stat.

Cercetările urmăresc să stabilească modul în care au fost întocmite documentele și cine sunt persoanele responsabile pentru eventualele nereguli.

Perchezițiile au avut loc în luna mai

Ancheta a intrat în atenția publică în luna mai 2026, când au fost efectuate percheziții la Primăria Socond și la mai multe unități de învățământ din comună.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualului prejudiciu.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege pe durata procedurilor judiciare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand