Pe lângă cele organizate în cadrul Caravanei Culturii Sătmărene, în acest sfârşit de săptămână la Ardud mai sunt organizate alte două evenimente culturale importante. Este vorba despre Seara de Muzică şi vernisajul expoziţiei internaţionale de fotografie etnografică “Semne Identitare”. Cele două evenimente culturale, precum şi acţiunea “Plantăm fapte bune”, care se va desfăşura sâmbătă, au fost prezentate ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, şi directorul Casei de Cultură “Dr. Augustin Mircea” din Ardud, Mircea Câcu.
Vernisajul expoziţiei internaţionale de fotografie etnografică “Semne Identitare” va avea loc vineri, de la ora 17.00, în sala de festivităţi din Ardud. Potrivit lui Mircea Câcu, organizarea acestei expoziţii, care va fi deschisă publicului în perioada 28 martie – 21 aprilie, a fost posibilă datorită bunei colaborări între Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii din judeţele Cluj şi Satu Mare, Primăria Ardud şi Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea”.
O oră mai târziu va avea loc, în aceeaşi locaţie, o frumoasă Seară de Muzică în cadrul căreia vor evolua soprana Nicoleta Ardelean, tenorul Ioan Ardelean, precum şi Corala “Arminia” a Arhiepiscopiei Tomisului din Constanţa. Atât primarul Ovidiu Duma, cât şi Mircea Câcu, i-au îndemnat pe ardudenii iubitori de artă, şi nu numai, să participe la cele două importante evenimente culturale din oraşul lor.
Florin Dura