Deschis recent în Pasajul Coposu din municipiul Satu Mare, în locul fostului sediu al Raiffeisen Bank, magazinul Compas este locul în care găseşti tot ce vrei în materie de birotică şi cadouri pentru copii şi adulţi, la preţuri perfecte.
Magazinul are o suprafaţă de 650 metri pătraţi, fiind bine organizat pe mai multe sectoare.
Astfel, în funcţie de zonă se pot găsi produse de papetărie, cărţi, rechizite, respectiv jucării dintre cele mai interesante şi spectaculoase. Din acest punct de vedere, magazinul Compas este unic la nivelul judeţului Satu Mare.
Mai mult, este prevăzut şi cu un loc de joacă pentru copii, în timp ce părinţilor le este destinat un loc special prevăzut cu fotolii unde se pot delecta cu oferta foarte bogată de cărţi, pe care mai apoi le pot cumpăra la preţuri foarte bune.
Un alt motiv pentru care se poate alege magazinul Compas este orarul de funcţionare, care ţine cont de programul încărcat al sătmărenilor.
Astfel, magazinul este deschis de luni până duminică între orele 9:00 – 21:00 pentru ca orice persoană să poată să îşi achiziţioneze tot ce doreşte, dar şi pentru a le oferi copiilor momente de relaxare.
“Atuurile noastre sunt programul, suprafaţa şi oferta foarte bogată a magazinului nostru. La noi copiii pot să stea şi să se joace, nu stă nimeni să îi grăbească pe clienţi. La noi cei care doresc să citească pot să stea cât timp vor ei, căci nu deranjează pe nimeni. Noi facem totul pentru ca cei are ne calcă pragul să fie mulţumiţi şi fericiţi”, a declarat reprezentantul magazinului Compas, Alin Fărcaş.



















































