Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), împreună cu corpul de control al premierului au demarat o anchetă asupra modului în care s-au făcut unele retrocedări la Sibiu, ca urmare a unor articole publicate de site-ul nostru şi preluate apoi de o mare parte a presei. Un caz controversat asupra căruia se vor apleca inspectorii de la ANRP este şi restituirea (a se citi înstrăinarea) muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică, fapt întâmplat în 2005. Este vorba despre un muzeu, care face parte din patrimoniul naţional, aflat în subordinea Ministerului Culturii, care a fost retrocedat unei entităţi private. Situaţia actuală a acestei instituţii de cultură românească este cel puţin curioasă deoarece este finanţată în continuare de la bugetul de stat (aici fiind vorba despre salariile angajaţilor, investiţii de restaurare şi întreţinere a clădirilor), dar toate veniturile încasate în urma expoziţiilor, manifestărilor, plată vizitatori, intră în buzunarul Bisericii Evanghelice. O formulă de căpuşare a banului public, situată la limita legii.
Cum s-a ajuns la înstrăinarea muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică? Surse politice ne-au declarat că ar fi fost vorba despre un troc politic între Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, în timpul campaniei electorale a alegerilor prezidenţiale din 2004. Fiind la Sibiu, în campanie, Băsescu i-ar fi promis lui Iohannis că dacă îl susţine să ajungă preşedinte, viitorul Guvern, sub regimul său, va da drumul la retrocedări de instituţii publice, pe listă fiind şi muzeul Brukenthal. Aşa s-a întâmplat ca primarul Sibiului să trădeze PSD, cu care avea o înţelegere politică, şi să treacă în barca Alianţei DA. Drept urmare, după ce Băsescu a devenit şef al statului, în 2005, Guvernul, prin comisia specială de retrocedări de imobile către minorităţi naţionale, aflate în subordinea ANRP, condusă de celebra Ingrid Zaroor, a întocmit o rezoluţie prin care restituia (înstrăina) Muzeul Brukenthal către Biserica Evanghelică.
Elevii de la Liceul Brukenthal, victime ale educaţiei naziste
De asemenea, acest liceu, “supravegheat şi condus” de Biserica Evanghelică, a ajuns în proprietatea Grupului Etnic German, în baza convenţiei de reglementare a raporturilor dintre biserică şi Grup, din anul 1942. În convenţie, la capitolul 2, art.1 se arată că “Biserica Evanghelică predă toate instituţiile germane şcolare şi de educaţie susţinute şi conduse de ea, cu efect imediat, Grupului Etnic German. Ea preda cu efect imediat şi conducerea pedagogică, disciplinară şi administrativă a tuturor instituţiilor germane şi de educaţie susţinute până acum de Biserica Evanghelică, căruia îi pune la dispoziţie întregul ei aparat de administrare şcolară. Biserica Evanghelică preda totodată toată averea mobilă şi imobilă care formează proprietatea ei şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie”. Drept urmare, Gimnaziul Brukenthal a fost transformat, prin încuviinţarea Bisericii Evanghelice, care coordona activitatea şcolară a acestuia, Grupului Etnic German, transformându-l într-o instituţie de propagandă şi manipulare ideologică. Aici, elevii şcolii de băieţi erau transformaţi în tineri hitlerişti, educaţi în spiritul rasei germane pure. “Biserica Evenghelică din România se încadrează fără rezerve în noua ordine de viaţă a poporului german şi în special a grupului etnic german, fără a viola simţul moral al rasei germane”, se spune în art1. al Convenţiei.
Ca urmare a acestei situaţii, de îndoctrinare a şcolilor germane din România, noua putere democratică instalată după întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste din 23 august 1944, prin decret regal, a fost nevoită să desfiinţeze acest nucleu hitlerist, iar bunurile acestuia să fie confiscate, în înţelegere cu ţările occidentale. În acest context, menţionăm că legile de retrocedare de după 1990 au avut drept scop reconstituirea dreptului de proprietate, pe baza instaurării unei juste dreptăţi ca urmare a abuzurilor comise de comunişti, prin confiscarea averilor. Or, în cazul nostru, nu este vorba despre aşa ceva, iar prin confiscarea averilor naziştilor, s-a făcut un act de dreptate poporului român.
Argumentaţia ANRP: Toate şcolile germane din Sibiu au fost ale Bisericii Evanghelice!?
Care a fost argumentaţia pentru retrocedarea (înstrăinarea ) Muzeului Brukenthal? “Potrivit art.12 din Statutul Organic al Bisericii Evanghelice din România, toate bisericile, şcolile şi instituţiile de binefacere de sub supravegherea bisericii regnicolare sunt proprietatea bisericilor şcolare, bisericilor districtuale, bisericii generale sau proprietatea unor părţi singuratice ale bisericii generale (…) Prin urmare, din prevederile statutare menţionate anterior, reies următoarele: şcolile aflate în subordinea Bisericii Evanghelice au fost proprietatea acesteia; comunitatea bisericească Evanghelică Sibiu, întăbulată în cartea funciară, reprezintă unul şi acelaşi lucru cu Parohia Evenghelică; În ceea ce priveşte modalitatea preluării imobilului de către stat, din actele doveditoare aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, a reieşit faptul că imobilul în cauză a fost preluat în mod abuziv de statul român în temeiul decretului nr.176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericeşti”.
Referitor la convenţia din 1942, de predare a bunurilor bisericii evenghelice către Grupul Etnic German, comisia de retrocedare din cadrul ANRP susţine că “predarea efectivă a averii Bisericii Evenghelice, art.3, pct 7 din Convenţia Generală stabilea că aceasta se va face prin hotărârile titularilor de drept ai Bisericii care sunt: congresul general bisericesc pentru averea bisericii regnicolare evanghelice, congresele districtuale bisericeşti, pentru averea comunităţilor districtuale şi reprezentanţii comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţilor locale, precum şi prin declaraţia de primire a conducerii Grupului Etnic German. În consecinţă, simpla încheiere a Convenţiei Generale amintite nu a dus la schimbarea proprietarului bunurilor vizate. În cazul analizat, titularul dreptului de proprietate a imobilului era Parohia Evanghelică din Sibiu, persoană juridică distinctă de semnatarul convenţiei”.
Este vorba despre o interpretare mincinoasă a legii, de către comisia din cadrul ANRP, special făcută pentru a acoperi abuzul săvârşit. Asta pentru că, înainte de încheierea convenţiei din iulie 1942, a existat un congres general al bisericii evanghelice (din care făcea parte şi Parohia Evenghelică Sibiu), care a consfinţit predarea averii către Grupul Etnic German. Astfel, în decizia publicată în Monitorul Oficial din data de 14 august 1942, se arăta că “Noi, profesor Ion Petrovici, ministru secretar de stat la Departamentul Culturii Naţionale şi Cultelor, având adresa k.1345 din 3 iunie 1942 a Consistoriului regnicular evanghelic din România, prin care aduce la cunoştinţă Ministerului Culturii Naţionale, marele congres general al bisericii evanghelice în şedinţa din 2 iunie 1942 , a predat tot învăţământul şcolar (primar, secundar şi normal) Grupului Etnic German”.
Deci, Biserica Evanghelică a predat toate bunurile sale Grupului Etnic German în urma unei decizii luate de “marele congres”, la care au participat toţi reprezentaţii acestui cult, inclusiv cei de la Sibiu. Această măsură luată de Biserica Evanghelică a avut caracter de lege, fiind înaintată Ministerului Culturii, care a publicat-o în Monitorul Oficial.
Sibienii nu au calitate procesuală!
În final, din păcate, iniţiativa cetăţnească a celor 50 de sibieni care au încercat să blocheze punerea în aplicare a acestei decizii discutabile, de retrocedare a Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică, nu a avut sorţi de izbândă, fiind respinsă la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce Tribunalul Sibiu şi-a declinat competenţa. Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia nu au judecat, în fond, cauza, respingând cererea sibienilor pe motiv că ei nu au calitate procesuală. În sentinţa civilă din 23 iunie 2006, judecătorii din Alba Iulia ”examinând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sasu Ioan ( n.r. reprezentantul celor 50 de cetăţeni), invocate de pârâtă şi intervenientul (n.r. comisia specială din cadrul ANRP) în interes propriu, Curtea de Apel constată că aceasta este întemeiată. Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat. (…). Reclamantul nu a făcut dovada interesului legitim privat definit de articolul 2 alineatul 1 litera O din Legea nr.554/2004 că “posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, doar susţinerea interesului legitim pe motivul păstrării bunului pentru comunitatea sibiană şi justificării demersului ca o datorie morală, nefiind în măsură să probeze existenţa acestui interes”.
Desluşind cele spuse prin limbajul de lemn specific Codului Civil, ne exprimăm dezamăgirea că judecătorii noştri nu pot judeca sau gândi dincolo de litera legii, refuzând să meargă mai departe, gândind în spiritul legii. Cetăţenii Sibiului nu au drept procesual activ să lupte în justiţie pentru bunurile comunităţii lor, ei neputând decât să asiste pasiv la înstrăinarea valorilor lor culturale. Potrivit instanţei, doar Primăria Sibiu putea ataca în contencios administrativ această retrocedare dubioasă. Or, primar era tocmai Klaus Iohannis, cel care s-a vândut lui Băsescu pentru retrocedarea muzeului către Biserica Evanghelică. În asemenea caz, oare cine mai poate apăra drepturile comunităţii sibiene?
sursa:ancheteonline.ro
