Pledoarie pentru ţară!



Întotdeauna, când văd un parlamentar pe stradă, în maşină sau la televizor, mă întreb: Oare, aceştia, mai ştiu de unde provin? Mai toţi provin din veşnicul dezmoştenit al sorţii, celui care i s-au luat toate, însă, în schimb, nimic nu i s-a dat! Întotdeauna, ţăranul român, talpa ţării, a fost uitat! La mulţi, după 1990, s-au gândit puternicii clipei, numai la ţăranii noştri nu! Inainte o spunea Liviu Rebreanu în „Ion”, „Răscoala” sau „Pădurea spânzuraţilor” sau în discursul său de recepţie la Academia Română „Laudă ţăranului român”: “Acel aur curat se află în sufletul ţăranului”. Înseamnă că am existat şi am rezistat de-a lungul vremii prin el! El ne-a dat sensul energiei româneşti, de unitate şi trăinicie, căci ţăranul român este începutul şi sfârşitul. De ne gândim bine, el n-are unde să-şi mute sărăcia şi rămâne păstorul teritoriului naţional. Acest pământ are glasul auzit de ţăran şi numai el îl poate înţelege. Prin el ne-am păstrat limba, dar şi credinţa în Dumnezeu. Am fost şi rămânem neam de ţărani.

Nu-i pot suporta pe cei din „scaunele domneşti” (fugitive) care încearcă să se ascundă de destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală – toate sunt legate de “aurul curat” din sufletul românului ce formează clasa de jos şi puţina mijlocie. Acest „aur curat” trebuie transformat în valori eterne! Care-s valorile de azi şi cum ştiu aceştia să aprecieze înaintaşii si pe cei valoroşi dintre noi? Aceştia, din „jilţuri” nu ştiu şi nici nu vor să ştie despre plugarii oropsiţi, care şi-au păstrat datinile, obiceiurile, cântecele…

Lucian Blaga vorbea frumos, cu filozofia sa, despre acea veşnicie care „s-a născut la sat”, sat aşezat în centrul existenţei noastre. Delavrancea se întreba: „Cine să fie autorul Mioriţei ” – tot anonimii, adică ţăranii!

Acum, ţăranul român ar trebui să se bucure de multă atenţie din partea conducătorilor, care-i „vizitează” doar din interes, în campaniile electorale şi doresc să fie aşteptaţi cu masa plină. Nu-i o cinste pentru ţăran că le „calcă” pragul un parlamentar, ci pentru el ar trebui să fie o cinste că se stă de vorbă cu unul ce promite şi nu face nimic! De fapt nu poate face nimic pentru cei mulţi, doar se asigură pe el cu un trai deosebit de liniştit. (salarii uriaşe, indemnizaţii, deconturi, maşini cu şoferi, secretare, hotel, deplasări externe, pensie la fel de nesimţită ca salariile – toate pentru nişte, mulţi din ei, neisprăviţi, oameni care au ocolit şcoala şi alţii puşcăriabili). Această Românie nouă, pentru care ţăranul român s-a jertfit şi a sângerat extrem de mult, trebuie să se trezească la realitate! Şi-au făcut unii, de mai de sus amintiţi, profesiune din „a fi parlamentar” şi chiar cred că fără ei România nu poate exista! Greşit! Nu trăim prin fraze şi hârţoage, nici prin pomeni şi promisiuni deşarte, ci printr-o educaţie nouă, care să asigure muncă rodnică şi trai omenesc, trai în lumină şi dreptate! Să ne trezim până nu-i prea târziu! O spune şi imnul ţării!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts