More

    Gardoș: “Nici nu știam cine m-a lovit!”

    Sătmăreanul Florin Gardoș a fost ghinionistul meciului dintre Dinamo și Poli Iași, scor 3-0. În prima repriză, a fost lovit cu cotul în figură de Ricardo Grigore, la o fază la care Ion Crăciunescu a anunțat că dinamovistul trebuia să fie eliminat. La finalul partidei, fostul jucător al celor de la FCSB a venit cu un plasture pe nas, la interviuri.
    “Sper că Grigore nu a vrut. Nici nu ştiam cine m-a lovit, apreciez că Grigore şi-a cerut scuze. Sper să nu fie rupt nasul”, a spus Gardoș, la finalul meciului.
    O altă fază controversată a fost la primul gol înscris de Mattia Montini, care ar fi trebuit anulat pentru un fault în atac. “Mi s-a părut fault la golul lui Dinamo. Mi s-a părut că Montini era cu mâinile pe fundaşul nostru”, a mai spus fundașul moldovenilor.
    Poli Iași a coborât pe locul 10, după înfrângerea cu Dinamo. Trupa lui Flavius Stoican are de recuperat 4 puncte care o despart de ultimul loc de play-off, cu 4 etape rămase de disputat.
    ”Pentru noi s-au îngreunat lucrurile, dar încă sunt şanse pentru play-off. Sper să învingem în meciul următor. Nu ştiu cum s-a văzut de afară, am început meciul destul de timoraţi. Am făcut greşeli astăzi şi am pierdut pe mâna noastră”, a mai spus Gardoş. (sursa digi-sport.ro)

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE