Inundaţiile din primăvara anului 1970 sunt incluse astăzi în categoria celor mai grave calamităţi naturale care au lovit România în secolul XX. Satu Mare a fost unul dintre judeţele care a avut cel mai de suferit în urma acestora. 56 de oameni şi peste 20.000 de animale a ucis Someşul în data de 14 mai 1970. Alţi mii de sătmăreni şi-au pierdut agoniseala, după ce apele învolburate au acoperit o treime din judeţ şi mai bine de jumătate din oraşul Satu Mare. În cifre seci, pierderile suferite de populaţie au fost estimate de autorităţile de atunci la 259 de milioane de lei. Potrivit lucrării „Epopee pe Someş“, în industrie pierderile au fost de 77 de milioane de lei, la care se adaugă 6,4 milioane de lei pierduţi în construcţii, 6,2 milioane de lei în transporturi şi peste 64 de milioane prin oprirea activităţilor de producţie.
Securitatea se pune în mişcare
În vederea sprijinirii sinistraţilor şi a refacerii zonelor afectate au fost antrenate toate instituţiile şi comunităţile româneşti. Cum era de aşteptat, de la această mobilizare generală nu s-a putut sustrage nici măcar temuta Securitate. În acest sens, cea mai importantă operaţiune declanşată de Securitate a avut ca obiectiv atragerea unor ajutoare cât mai consistente de pe plan extern. Totul a început la 28 mai 1970, când a fost redactată o Notă cu propuneri de iniţiere a unor măsuri de sprijinire a acţiunilor întreprinse pe plan extern în vederea obţinerii unor ajutoare materiale pentru sinistraţii din ţara noastră, documentul fiind semnat de colonelul Mihail Bozianu, şeful Serviciului „D”. Această notă a fost trimisă către toate departamentele Securității, cu obligaţia de a raporta Serviciului „D” din Bucureşti, care coordona întreaga acțiune.
În esenţă, documentul „Serviciului D” din 28 mai 1970 solicita antrenarea tuturor surselor organelor centrale şi judeţene de Securitate în vederea obţinerii de ajutoare financiare şi materiale din străinătate. Sursele urmau a fi instruite să discute direct cu rudele, prietenii sau cu cetăţenii străini pe care îi cunoşteau ori să le trimită scrisori în cuprinsul cărora să le descrie cu lux de amănunte dezastrul abătut asupra ţării (se recomanda chiar utilizarea unor articole pe această temă, decupate din ziare) cu scopul de a-i determina să facă donaţii, să popularizeze în străinătate situaţia gravă din România şi să declanşeze acţiuni colective de ajutorare a sinistraţilor.
Ajutoare primite datorită unor organizaţii etnice şi religioase din Occident
Pentru reuşita deplină a acţiunii, Securitatea a exploatat şi sentimentele naţionale ale unor germani, evrei şi maghiari din afara graniţelor ţării sau afinităţile dintre membrii diferitelor culte religioase din România şi cei ai unor culte similare din Occident. Unul dintre cele mai spectaculoase rapoarte trimise din provincie „Serviciului D” a fost întocmit la 7 iulie 1970 de Inspectoratul de Securitate Satu Mare (judeţ grav afectat de inundaţii), care a avut şi iniţiativa de a demara o acţiune pe plan local denumită sugestiv „Reconstrucţia”. Potrivit documentului amintit, încă din primele zile care au urmat inundaţiilor, Crucea Roşie din R.F.G. a trimis în ţară mai multe instalaţii de purificare a apei, montate pe microbuze, din care două au fost repartizate la Satu Mare cu un grup de opt specialişti. Fiind informată cu privire la randamentul lor ridicat şi cunoscând faptul că oraşul avea mare nevoie de asemenea instalaţii, Securitatea din Satu-Mare a interpus un ofiţer conspirat, cunoscător al limbii germane, care în contactele cu şeful grupului de vest-germani a obţinut documentaţia tehnică a instalaţiei. Documentele respective au fost fotocopiate şi înaintate după aceea Direcţiei a III-a cu propuneri de valorificare.
Pe de altă parte, a fost concepută şi pusă în aplicare o combinaţie informativă menită să determine Crucea Roşie vest-germană să doneze aceste filtre statului român. În acest scop, a fost ales un informator ce avea legături cu personalităţi influente din R.F.G., printre care s-au numărat Hans Herschaft (om de afaceri cu legături în cercurile guvernamentale) şi Schmidt Ştefan (profesor şi conducător al organizaţiei „Şvabii Sătmăreni”). În urma instructajului care i s-a făcut, informatorul le-a expediat telegrame (conţinutul lor a fost conceput de ofiţerii Securităţii) în cuprinsul cărora prezenta proporţiile calamităţilor şi insista asupra faptului că populaţia sinistrată avea nevoie urgentă de ajutoare materiale. Cei doi vest-germani au răspuns ulterior, tot prin telegrame, că „îşi însuşesc cererea informatorului şi au întreprins demersurile necesare”.
În cele din urmă, oficialităţile din R.F.G. au aprobat ca un număr de 19 filtre din cele aflate în ţară (preţul unui aparat era de 25.000 de mărci germane) să fie donate în cadrul ajutoarelor date României de statul vest-german. Sume importante de bani şi numeroase bunuri materiale au fost donate, de asemenea, de instituţii religioase din străinătate. Într-un raport al Direcţiei I din 22 iulie 1970 se preciza că, în cursul lunii iunie, prin intermediul unui membru al Cultului Lutheran, se primise suma de 50.000 de dolari, care fusese predată vicepreşedintelui Comitetului pentru Ajutorarea Sinistraţilor, ca ajutor din partea Alianţei Mondiale Lutherane, şi că secretarul general al acestei organizaţii, Paul Hansen, mai depusese la Geneva încă 7.000 de dolari în contul sinistraţilor. O altă acţiune de influenţare reuşită fusese exercitată asupra conducerii europene şi mondiale a Cultului Adventist, care donase cantităţi însemnate de alimente, îmbrăcăminte, medicamente, maşini-unelte, în vreme ce Organizaţia Mondială Baptistă promisese că va trimite statului român 1.000.000 de dolari pentru a fi folosiţi la reparaţii de biserici.
Nicolae Ghişan
