”Știi … românul zilelor noastre se dă genial în orice domeniu … dar nu se pricepe la nimic” – îmi destăinuia un amic zilele trecute cu o sensibilă ironie mascată … ”Și asta într-o țară bogată în resurse minerale, în care depindem din cauza corupției de alții ”de peste gard”, datorită principiului … cel mic ascultă și se subordonează celui mare. Într-o lume … în care, dacă îndrăznești să mergi seara după ora 21 pe la noi prin Ferentari … riști să te alegi cu buzele umflate, la propriu, dar și cu buzunarele golite, toată lumea se pricepe la fotbal și la fuziunea nucleară, în timp ce avem cele mai multe doctorate pe metru pătrat, multe dintre ele fiind acordate pe principii care scapă mediului academic european. Asta este viață?”
Îi dau dreptate confratelui meu de idei și îndrăznesc să-mi expun această aprobare public, într-o lume în care omul se închide în propriul său imperiu narcisist, într-un fals imperiu în care trăim laolaltă fără a ne cunoaște, într-o lume unde murim fără a ne iubi unii pe alții.
ȘI ACESTA ESTE PĂCATUL!
De ce păcat? Pentru că omul se simte și trăiește din ce în ce mai singur … izolat, considerându-se suficient și atotputernic; se închide în propriul egoism și tânjește să devină stăpânul lumii întregi … atotputernicul, EL MAESTRO!
Dar de ce se re/infiltrează această otravă în mintea și sufletul nostru?
De ce, din momentul în care Eva și Adam au acceptat oferta satanică lansată de șarpe de ”a fi la fel ca Dumnezeu”, noi, după atâta amar de vreme o tot preluăm cu nesaț și ne-o însușim?
Despre ”Efectul Dunning-Kruger”
Avem de-a face cu ”o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu” (cfr. https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Dunning-Kruger).
Altfel spus … prost să fii, noroc să ai … și să dai cât mai tare din ”fleancă”, ca să-ți meargă bine și să trăiești mult pe pământ.
Autorii studiului, psihologii sociali americani David Dunning și Justin Kruger, de la Universitatea Cornell, sunt de părere că, supraestimarea: ”nu provine dintr-o evaluare greșită a abilităților altora, ci din lipsa de înțelegere a propriilor noastre abilități. Îmbunătățindu-ne capacitatea de a judeca acuratețea informațiilor, ne putem evalua mai bine propriile cunoștințe și ne putem estima propriile abilități într-un mod mai fiabil” (cfr. https://www.descopera.ro/stiinta/20031716-efectul-dunning-kruger-ce-este-si-de-ce-il-intelegem-gresit).
Dunning și Kruger afirmă că: ”într-un anumit domeniu, cei incompetenți: vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență; nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate; nu-și vor da seama de propria lor incompetență; vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv” https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Dunning-Kruger).
Folclor suburban în pas de Lambada Politico
Nu știu de ce, dar îmi re/vine în fața ochilor ”tabloul vieții social-politice, economice și a/culturale” din România P(r)ost Decembristă, cu toate manipulările și neo/lozincile vremurilor, cu toate minciunile și eșecurile, datorate indivizilor care de-a lungul vremii s-au cățărat pe ”scaune înalte” și ”fotolii comode”, trântind la pământ fără remușcări, această bogată țară sărăcită în care viețuim.
Încotro să ne îndreptăm? În ce autoritate pământească să ne mai punem încrederea și care sunt pârghiile pe care să le aplicăm spre a ne construi o lume mai bună, mai dreaptă.
Privesc cu durere sărăcia, disperarea și durerea dezrădăcinării, pe care ei: femeile, copiii, bărbații dar și persoanele vârstnice, le trăiesc clipă de clipă alături de noi, în plin război al ambițiilor politice, economice, financiare și militare, dincolo de vitregiile vremurilor, oameni din Ucraina, dar și de la noi, care dovedesc că suferința, sărăcia maximă și durerea, pot înlătura diferențele naționale, politice și culturale, etc., Războiul din Ucraina, scoțând în evidență fața nevăzută a omeniei românului de rând, care este dispus a-și împărți sărăcia și nevoia, cu cei care îi bat la ușa granițelor, știe să le fie frați în momente critice, dincolo de politicile palatelor, ROMÂN care realizează faptul, că de fapt noi toți suntem trecători și vremelnici, emigranți, spre Patria Cerească.
“Știu un singur lucru: că nu știu nimic”
Reprezintă unul dintre principiile marelui filozof grec Socrate, părintele Școlii de filosofie din Atena … și am ales ca să – mi închei editorialul de azi prin această zicală, ca o invitație de a construi punți dintre realitatea pe care o trăim, crudă, coruptă și vandabilă, spre Lumea Valorilor; pentru ca noi, cei suferitori din această vale de lacrimi să fim frați și nu călăi, conștiințe, lumini și umbre, să putem accede prin cultură, respect și educație, la titlul suprem de OAMENI.
Valeriu Ioan
