More

    VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: Depresia spirituală


    Am auzit des, parcă tot mai des în timpul din urmă: am obosit să mai fac Binele! Eu însumi o zic câte o dată, rar din fericire, dar recunosc că uneori Binele te obosește. Te smulge din confort, veți zice, iar eu vă spun că nu despre confort este vorba.

    Desigur sunt unii care te presează să le faci binele imediat – au copii și trebuie hrăniți, sunt nevoiași la modul direct, fără scrupulele celui devenit sărac prin pensie mică ori salarizare derizorie – nu au de unde să știe cât ți-e și ție de greu.

    Pentru preot, reverenda pare un soi de cec în alb pentru orice dorință i se adresează, așa cum pentru cei în uniformă – inclusiv medicală – haina poartă cu sine țesută la butonieră responsabilitatea

    Abia recitind o carte a lui Martin Lloyd-Jones, ”Depresia spirituală. Cauzele și vindecarea ei” (Ed. Perla Suferinței, 2019, 311 pg.), mi-am adus aminte că lucrarea poartă în ea un capitol special dedicat oboselii în facerea Binelui (ed.cit., pp.197- 209), un capitol valoros de interpretare a vieții cotidiene, vor zice unii.

    Ceea ce m-a apropiat de text este însă citatul din Sfântul Apostol Pavel, pe care Dr. Martin Lloyod-Jones îl tâlcuiește de fapt în cartea sa: „Să nu obosim în facerea Binelui, căci la vremea potrivită, vom secera … dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6.9). La fel și modul în care medicul-pastor ajunge la concluzia că obosind în cele ale vieții acesteia, zdrobindu-ne și hălăduind prin umbra muncii, rămânem oarecum paralizați în trăirea bucuriei de a fi creștini.

    Nu pot să nu văd că este așa și să nu înțeleg că multe din scăderile noastre ca oameni, creștini, au ba, țin de această prea mare încărcare cu tot ceea ce credem că ar fi de făcut de noi, numai și numai de noi … un soi de exclusivism în obsedanta noastră punere la îndemâna celuilalt.

    Văd că nu sunt singurul
    Depresia de sens, spirituală, năvălește peste noi în fiecare zi și numai curajul de a o înfrunta stinge pretențiile ei de a te ține bolnav la colț, în punga de comoditate a vieții.

    Priviți la caișii atinși de frig, ori la cireșii ce-au înfruntat neașteptate zăpezi. Sub albul care ține pe loc, afară din carnea lor căldura și lumina, curajul lor de a fi vii luminează înțelegerea cuvântului oboseală.

    Suntem tot mai obosiți
    Unii spun că e un sindrom post-covid. Alții l-au avut sistemic cu mult înainte de a ne fi topit frica de moarte prin nemernicul virus, cei numiți în general „născuți obosiți”. Modul lor de a pune problema, indiferent de linia politică ori culturală unde activează – e poate prea mult zis – dăunează cu adevărat odihnirii și liniștii noastre. Sunt soluții obosite la un sistem obosit, visceral obosit, fundamental obosit … cu schimbări utopice, marcate doar de înțelegerea antreprenorială a educației ori culturii lumii, cu oameni plus – produs la bani, investiți în ei și eșuați în cimitirul roboților atunci când oboseala îi macină final.

    Și secerișul e mult iar secerătorii puțini …
    Știu. V-ați așteptat la un gând de praznicul Cincizecimii. Acesta este! Praznicul avea și conotația de a fi sărbătoare a secerișului (Exod 23.16), a celor dintâi roade din seceriș, iar Biserica ține în ea soluția neobositei munci în căutarea, aflarea și dăruirea rodului: harul Duhului Sfânt.

    E nevoie de toți să ne salvăm Țara, o țară obosită parcă, în care cad poduri și care se înglodează în vorbărie. De toți … nu obosiți! Alegeți ceea ce știți să faceți cu inima deschisă, îmbogățiți Țara!

    E singura pe care o avem, inalienabilă inimii noastre, fără efortul de a lupta: obosind uneori, obosind deseori, dar căutând Biruința.

    Părintele Constantin NECULA

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE