More


    VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: Moartea, ca un Bine mai mare

    - Advertisement -

    Din toate unghiurile de informații, vine câte o veste menită să ne confiște liniștea, uneori cu obstinația vrednică de idealuri mai mărețe.

    Aflăm de exemplu, că vara e cald iar ploaia e udă, că vântul bate ori că furnicile sunt mici cât o furnică. Iritări de plasmă comunicațională, neprescriptibilul fenomen al zbaterii aripilor unui fluture într-un univers de foarte departe, care deranjează puful de molie de prin dulapurile culturii media românești, care riscă să ne sufoce viețile … și astfel, vom muri răniți din dragoste de vești … dacă se poate de vești cât mai proaste, cât mai analfabete, cât mai lipsite de sens.

    Războiul din vecinătate abundă de astfel de inutilități, încât nu poți reacționa decât asemeni lui Socrate, care străbătând piața Atenei spunea cu blândețe: „Cât de multe lucruri de care eu nu am nevoie există!”, aplicând economiastic la o lume lacomă stinghereala omului de bun simț. Și ce bun simț!

    Am citit de curând, cu oarecare întârziere, volumul minunatului gânditor Cosmin Neidoni, ”Regatul celor mai frumoase depărtări” (ed. Creator, Brașov, 2018, 166 pg.). Aici am redescoperit minunăția reacției lui Socrate la vremea Procesului său, în Apologia:

    „Mi-am petrecut viața cugetând și scrutându-mă pe mine însumi și pe alții. Eu nu mă tem de moarte căci moartea, se prea poate, să fie un bine mai mare. Câtă vreme mai am suflare și sunt și sunt în putere, nu voi înceta să filozofez, să vă dau îndemnuri și să predic, oricui mi-ar ieși în cale. Să știți bine că dacă mă veți osândi la moarte, nu mie îmi veți aduce vătămare ci vouă. Nu este o nenorocire să fii surghiunit ori să ți se retragă demnitatea de cetățean, este mult mai grav, dragii mei, mult mai grav să faci decât să înduri o nedreptate” (apud. Op.cit, pp. 32-33).

    Se vădește că gândirea limpede este fundamentul unei vieți drepte și că în ansamblul valorilor de educare a poporului nostru din ultimii ani (să zic ultimii 100 mă sperie), a învăța copii ori adolescenții să gândească, a fost cea mai firavă preocupare. Din acest motiv, o viitorime suferă de fractura de educație cauzată de lipsa antrenării gândirii, ce se vrea mare înainte de a crește, care-și grăbește creșterea prin excese de ifose, fără acoperire.

    De unde vine rahitismul dureros al gândirii în plinul unei societăți căreia pare că nu-i tihnește liniștea, cumințenia, cumpătarea.

    Cosmin Naidoni scrie fără să rănească alta decât durerea unor generații întregi, în Scrisoarea sa către Socrate:

    „Nu știu de ce, dar pe măsură ce trece timpul văd cum în nedreptatea condamnării tale se oglindește condamnarea de mai târziu a lui Hristos. Tu, iubite, Socrate, mori împăcat și calm, ridicându-te la Zei în vreme ce Hristos, simțindu-se părăsit de însuși Dumnezeu, coboară cu toată smerenia sa, până în hăul cel mai întunecat al condiției umane. Fără Hristos m-aș teme de eternitatea morții, fără tine mă tem de lipsa de sens a gândirii. Între moartea ta, dragă Socrate, și moartea lui Hristos regăsesc noima de a trăi în perspectiva implacabilă a morții și bucuria de a căuta adevărul în proximitatea intolerabilă a minciunii. Vocea profesorilor mei de filosofie s-a stins fără a deștepta în mine bucuria gândirii, în timp ce glasul tău, deși nu l-am auzit niciodată, a rămas viu, învățându-mă că filosofia autentică este cu neputință de imaginat în afara dialogului ” (op.cit. pp. 34-35.)

    Mai este o diferență fundamentală … ”Hristos a Înviat!” … e freamătul din care se naște, de veacuri, limpezirea gândirii, inclusiv dinaintea morții … ”cu moartea pe moarte călcând!” și îngăduim prin aceasta, gândirea Libertății ca împlinire a umanului, parte a Sfințeniei.
    Din care se naște Veșnicia.

    Părintele Constantin NECULA



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img