Dacă în urmă cu câteva săptămâni vă spuneam că viața este cel mai frumos dar pe care îl primim de la Univers, astăzi aș vrea să vă povestesc cum aceeași viață a aceluiași sine, uneori, poate reprezenta cea mai mare provocare, cea mai istovitoare luptă și cea mai frumoasă realizare.
By VLAD MULCUȚAN
Ce o fi, oare, mai intrigant: să nu știi ce îți dorești cu adevărat sau să nu reușești să realizezi ce îți dorești cu adevărat?
Mi-am adresat și mie, cândva, această întrebare și, ca să fiu sincer, mai am de clădit la maturitatea care să îmi ofere un răspuns riguros. Un singur lucru este cert: alegerile în viață trebuiesc luate cu sufletul iar pașii trebuiesc făcuți cu nădejdea și încrederea că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la destinație.
Încă din copilărie, când naiv mă străduiam să conturez o imagine asupra cine sunt și ceea ce îmi doresc, îmi transpuneam propria viață intr-un vapor al cărui căpitan de bord eram chiar eu. Portul de unde începea croziera vieții mele îl asociam cu acasă, acel “acasă” la care mă întorc cu inima plină de bucurie și cu același suflet de copil de fiecare dată când pot … și navigam, navigam, admirând apa azură, admirând soarele și cerul, lăsând briza mării să mă împingă de la spate și să visez, neștiind ce mă așteaptă … dar încrezător că totul va fi bine.
La începutul traseului meu, când se mai ivea câte o furtună pe mare, încredințam cârmele navei mele în mâinile oamenilor care m-au văzut crescând cu ochii și care mi-au inspirat încredere
Așadar încrederea, dragi cititori, încrederea este cea care ne ajută să izbândim. Fie că vorbim de încrederea de sine, în propriile forțe și decizii sau încrederea acordată oamenilor din jur, aleși cu înțelepciune sau primiți de Sus, aceasta reprezintă preceptul care ne oferă stabilitate și siguranță la început de drum, chiar și atunci când destinația este o enigmă.
Gândurile mele profunde până de curând erau doar taine. Prin scurta poveste de mai sus, vreau să pun în lumină, dar și în antiteză, principiul statorniciei sau declanșarea unui fiasco, ambele gravitând în jurul prezenței sau absenței încrederii.
În lumea aceasta este loc pentru oricine
fericire pentru cine și-o dorește cu adevărat, succes pentru cine luptă, eșec pentru cine nu încearcă și teamă pentru cine nu visează.
Încrederea este una dintre cele mai mari provocări sau frici ale tinerilor. Cu toții am trecut prin perioadele vieții în care aveam impresia că tot ce se întâmplă în jurul nostru este greșit, că toți oamenii sunt împotriva noastră și că orice am face, nu reușim să ne mulțumim nici măcar pe noi înșine.
Acesta ar fi trebuit să fie un moment esențial al existenței noastre, în care să realizăm că suntem singurii care ne cunoaștem pe deplin și, implicit, că avem suficientă forță ca să ne salvăm în orice situație critică … pentru că, în cazul unei furtuni pe mare și în lipsa unui colac de salvare, odată ajunși în apă, încrederea în propriile noastre mișcări este singura care ne mai poate ține la suprafață.
Nu este ușor să fii tânăr
să nu ți se ofere încredere și să nu o poți oferi în momentul vieții în care tânjești amarnic tocmai după asta … total de acord. Dar, în același timp, mândria, curajul și reușita sunt trăiri care ne hrănesc sufletul.
Tot ce ne rămâne de făcut, astfel, este să alegem noi calea. Iar o așa alegere în viață presupune curaj și încredere, așadar, continuați să vă explorați ca să descoperiți din cât de multă încredere sunteți formați și cât de multă încredere aveți nevoie să oferiți ca să fiți cu adevărat împliniți.
Și dacă totuși ezitați să aveți încredere în voi și în oamenii din jurul vostru, care vă doresc să vă încredeți în propriul vis până în pânzele albe, iar viața va fi cea care vă va arăta calea cea bună, pentru că până la urmă, după cum spunea marele Vasile Alexandri: „Încrederea înflorește în inimile mari”.
VLAD MULCUȚAN