Atunci când ne naștem, singurele lucruri pe care le primim și care ne conturează pe noi ca ființe supreme ale acestei lumi, sunt trupul, sufletul, numele și destinația.
Numele reprezintă responsabilitatea părinților în schițarea identității noastre ca oameni. Trupul reprezintă mijlocul nostru de transport prin tumultumul călătoriei, numită viață, iar sufletul este identitatea spirituală care nu se pierde niciodată, ba dimpotrivă, ne ajută să ne regăsim atunci când uităm cine suntem și, mai ales, de ce suntem. În schimb, în ceea ce privește destinația, singura noastră contribuție este alegerea căii pe care o urmăm.
În viața mea de student medicinist m-am lovit de nenumărate situații, fericite sau mai puțin fericite și, retrospectiv analizând, pot spune că fiecare moment sau eveniment poate fi preîntâmpinat într-o oarecare măsură
Cu toate acestea, inevitabilul se întâmplă atunci când este dat să fie așa … și nu, nu mă refer neapărat la un eveniment trist. Ceea ce vreau eu să pun în lumină este faptul că uneori poate este mai bine să acceptăm și să întâmpinăm cursul firesc al vieții fără să ne complicăm prin opoziție. Așa cum în medicină, anumite stări grave sunt precedate de simptome prodromale (indicii și semne manifestate înainte de declanșarea stării patologice), transpus în viața de zi cu zi, depășirea unor obstacole și momente de cumpănă ar trebui întâmpinate fără regret și ezitare, ci brav, demn și, paradoxal, încrezător.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe lângă atotputernicia Sa asupra vieților, destinelor și destinației noastre, ne oferă cel mai bun exemplu de îndurare și toleranță absolută. La intrarea Sa în Ierusalim, EL a fost Întâmpinat cu lauri, flori și cununi de măslin, împlinind, astfel prorocirea. Drumul Său, de la Întâmpinarea sa vrednică unui rege și până la răstignirea sa alături de cei doi tâlhari, a avut o destinație tragică din punct de vedere moral, dar sublimă din punct de vedere spiritual, duhovnicesc și părintesc.
Să luăm exemplul celui care ne-a mântuit, pentru propria noastră mântuire. Să lăsăm filmul vieții noastre să se deruleze așa cum bine a fost regizat și stocat în sufletul nostru atunci când am fost trimiși pe acest pământ. Indiferent dacă este un film psihologic, de dragoste, de acțiune sau de mister, finalul este întotdeauna același: ecranul negru din final devine alb, pregătit de un nou film, o altă poveste, un alt scenariu, o altă viață.
(Titlul lucrării: ,, Lăsați-vă sufletele și trupurile să înflorească ” – desen pe foaie A4 realizat în soft pastel-uri. Maria Tămaș – clasa a VII-a – 13 ani – elevă la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din Satu Mare – Prof. coordonator: Dragoș Mădălina – Cercul de artă: ,,Atelierul Fanteziei,, Satu Mare)
Așadar, nu vă împotriviți destinului pentru a nu vă schimba destinația
Nu vă umpleți inimile cu frustrări încercând să convertiți firescul. Nu vă pierdeți pe voi încercând să găsiți scurtături înfundate. Întâmpinați problemele și transformați-le în putere. Întâmpinați necazurile și transformați-le în răzbiri. Întâmpinați-vă pe voi atunci când trebuie, ca să fiți și voi întâmpinați de cine trebuie, la final.
Pur și simplu: trăiți! Trăiți și întâmpinați-vă viața de mâine cu nădejdea că vă va conduce spre lumină.
Vlad Mulcuțan – Chiș
