Care o fi, oare, primul gând ce răsare în mintea noastră atunci când închidem ochii seara? Teamă, vise, întrebări sau regrete? Sau, mai bine zis, care este prima noastră preocupare la sfârșitul unei zile în care am făcut atât de multe lucruri, dar totuși atât de puține pentru noi?
Din fericire și din păcate, noi oamenii ne suntem uneori propria lumină de la capătul tunelului și, totodată, călăii propriilor noastre visuri și aspirații. Transformăm în principii neesențialul din ceea ce înseamnă cu adevărat viața, minimalizând lucrurile care ne împlinesc cu adevărat. Alergăm după averi, facem compromisuri pentru a ne satisface orgoliile și dorința de validare și pozăm pe rețelele de socializare în posturi care reflectă atât de puțin din ceea ce suntem noi cu adevărat…
Partea cea mai tristă din acest tipar este că întoarcem spatele,
conștienți sau nu, tocmai propriei noastre persoane
Unii dintre noi realizăm mai devreme ce ne face cu adevărat fericiți, pe când alții alergăm, în cerc, spre dorințe deșarte … și din experiența mea de student medicinist, am tras nenumărate concluzii văzând oameni aflați la cumpăna vieții.
Am cunoscut părinți, bunici, frați și copii … fiecare cu povești care mai de care mai impresionante și mai eroice. Cu variate patologii fizice, cu inimi frânte sau pierdute printre amintiri, dorința comună tuturor celor suferinzi nu este neapărat însănătoșirea cât recuperarea timpului pierdut, îndreptarea anumitor greșeli și împlinirea viselor care ani de zile au stat prăfuite pe undeva prin adâncul sufletelor lor, mascate de compromisurile și orgoliile despre care am amintit mai devreme.
Când noaptea neagră se așterne / Și plânge ploaia în surdină /
Deschide-ți tu, omule, mintea / Să-ți fii tu propria lumină
Am întâlnit mame eroine care și-ar fi dorit să facă mai mult pentru copiii care le călcau pragul din an în Paște; am întâlnit tați care regretau haosul cotidian în care inconștienți, dar asumați, s-au angrenat ani întregi în detrimentul liniștii, bunăstării și energiei oferite de copii și nepoți; am întâlnit tineri care probabil că nu înțelegeau prea mult ce se întâmplă, dar tânjeau să se întoarcă acasă la părinți.
Nu prietenii, nu distracțiile și nici vacanțele nu erau cele care le puteau alina în aceste clipe
Am întâlnit povești și mai triste, din păcate, ale multor pacienți care presimțeau că nu se vor mai întoarce acasă la cei dragi, care se frământau și se rugau pentru ei înșiși și, încercau din răsputeri, copleșiți de lacrimi, de durere, de boală și de clopotele care începeau să le bată, să repare, în câteva cuvinte, tot ce considerau ei nedrept în viețile lor.
Acești pacienți mi-au fost adevărați profesori, care m-au învățat mai mult ca oricând și mai bine decât oricine că viața este ca un fir de ață, că viitorul este reflexia tuturor deciziilor și cugetărilor trecute și prezente și că regretul să nu fi făcut ceva este mai crunt și mai dureros decât regretul să fi încercat ceva și să fi eșuat.
Când ape tulburi te cuprind / Și n-ai nici vâsle, n-ai nici barcă, /
Ridică ochii tăi spre cer / Și fă-ți din mâini, singur, o arcă
Azi suntem bine, fericiți și sănătoși, cu toți cei dragi alături de noi. Dacă ieri ne era mai bine, înseamnă că trebuie să schimbăm ceva. Dacă ieri ne era mai rău, înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că avem responsabilitatea de a ne menține și de a evolua. În schimb, ceea ce nu știm, dar într-o oarecare măsură putem controla, este la ce să ne așteptăm de la ziua de mâine.
Un nou început reprezintă bucurie, provocare, continuarea unui nou capitol sau deznodământul unei povești
Să ne bucurăm de ceea ce ne oferă viața, să prețuim oamenii care ne prețuiesc, să le oferim iubire și respect celor care ne sunt alături și, mai ales, celor care ne-au rămas alături, pentru că trăim niște vremuri care ne schimbă fără să ne dăm seama, întâlnim oameni care ne schimbă după propriile interese, ni se impun reguli imorale și facem compromisuri pentru ceea ce naiv considerăm binele propriu. Așadar, oamenii care ne-au rămas alături sunt cei pentru care trebuie să luptăm și cei care ne merită aprecierea.
În noul an îmi doresc și vă doresc să rămânem noi înșine …
fără filtre, fără excepții, fără compromisuri și cu o conștiință curată și împăcată că orice s-ar întâmpla, ne-am păstrat cugetul, mintea, inima și sufletul cu care am reușit să răzbim atunci când ne-a fost greu și cu care ne-am bucurat precum copiii, atunci când ne-a fost bine.
În încheiere, vă doresc ca acest nou an să vă fie binecuvântare, să fiți sănătoși și fericiți alături de toți cei dragi, în drumul vieții voastre să le fiți lumină celor din jur, iar când picioarele vă sunt obosite, să pășiți cu sufletul.
Vlad Mulcuțan – CHIȘ
