Examenul pentru obținerea calității de agent FIFA, conform noului regulament al forului mondial intrat în vigoare la începutul acestui an, a fost organizat pe 19 aprilie. Testarea din România a avut loc la sediul FRF.
Conform site-ului frf.ro, în țara noastră s-au înscris 14 candidați, în timp ce la nivel mondial, în 138 de țări membre FIFA, au fost 6.586. Alte sesiuni ale examenelor ar urma să fie organizate în septembrie 2023, precum și în mai și noiembrie 2024.
Printre cei 14 candidați din România s-a aflat și sătmăreanul Rareș Pop.
Se pare că în România doar trei candidați au promovat examenul din aprilie. Printre ei și sătmăreanul Rareș Pop precum și Bogdan Apostu, fost atacant pentru o scurtă perioadă la Olimpia Satu Mare.
A fost un test grilă cu 20 de întrebări iar un candidat era considerat admis dacă obținea minim 15 puncte!
Începând din ianuarie 2023 a intrat în vigoare noul Regulament FIFA pentru agenții din fotbal (FIFA Football Agents Regulation – FFAR). Prin acest nou regulament se încearcă inclusiv impunerea unor limite în ceea ce privește comisionul încasat de agenții din fotbal și se dorește o vizibilitate și o transparență mai mare în privința câștigurilor acestora, dar și posibilitatea ca FIFA să poată judeca spețe atunci când apar conflicte între părți în ceea ce privește transferul unor jucători.
De la 1 octombrie 2023 doar agenții acreditați de FIFA în urma examenului vor mai putea activa în domeniu.
52% dintre candidați au promovat examenul de agenți de fotbal FIFA anunță frf.ro
Un total de 1.962 de candidați, echivalentul a 52% din cei 3.800 care au susținut primul examen FIFA de agent de fotbal la 19 aprilie, au obținut nota necesară pentru a primi o licență necesară pentru a activa ca agent în ceea ce privește transferurile de jucători la nivel mondial.
Inițial au aplicat 6.586 de candidați, însă doar 3.800 de candidaturi au fost validate de FIFA. Cei care nu au reușit să treacă examenul vor avea o nouă șansă pe 20 septembrie 2023 și, din nou, în mai și noiembrie 2024.
Aproximativ 300 de administratori ai platformei FIFA Agent au fost implicați în desfășurarea examenului, care a fost susținut de candidați din 138 de asociații membre. Examenul s-a desfășurat pe diferite fusuri orare, primul începând la 02:00 CET pe 19 aprilie și ultimul terminându-se la 03:00 CET pe 20 aprilie.
Sistemul de licențiere este unul dintre pilonii regulamentului FIFA Football Agent, care urmărește ridicarea standardelor profesionale și etice ale profesiei. După o perioadă de tranziție, utilizarea acestei noi licențe FIFA pentru transferuri va deveni obligatorie începând cu 1 octombrie 2023.





















