Dariu Pop – om de o vastă cultură și mare patriot

Există personalităţi remarcabile care, deşi nu sunt născute pe meleagurile sătmărene sunt legate, prin întreaga lor activitate, cu iubire şi dor de acest nord-vest fascinant. Între acestea se află şi Dariu Pop (16.04.1887, Măgura Ilvei, Năsăud – 20.03.1965, Cluj-Napoca), care, cum reţine un biograf al său, Ioan Nistor, este trecut în dicţionare ca „om de cultură, revizor şcolar, ctitor de reviste literare, director de ziare, scriitor polivalent, pictor, compozitor, geograf, istoric, paleograf, folclorist”.

Dariu Pop a fost un model în tot ceea ce a făcut. Ctitor al învăţământului românesc pe aceste meleaguri după 1918, Dariu Pop a înfiinţat 140 de școli. Dariu Pop s-a născut la 16 aprilie 1887, în comuna Măgura Ilvei, din Judeţul Bistriţa Năsăud, fiind al patrulea fiu al familiei. Între anii 1887 – 1896, Dariu Pop copilăreşte în satul său natal. În frageda lui copilărie, Dariu Pop suferă de tifos, boală peste care va trece cu bine, fără să-i lase urme. Traiul în familie era modest, serviciu având numai tatăl. Copilăria lui Dariu Pop ia sfârşit odată cu anul 1896, când va trece, ca elev, la gimnaziul românesc din Năsăud, unde îl va avea coleg pe Liviu Rebreanu.

Din lucrarea “Cultură şi societate în judeţul Satu Mare, în perioada interbelică” purtând semnătura lui Costinel Bogdan Oproiu, aflăm că cursurile şcolii primare, Dariu Pop le face în satul său natal, astfel, în toamna anului 1896, îl găsim absolvindu-le, coleg, chiar de bancă, îl are pe Liviu Rebreanu. Dar Dariu, după anul 1897, va trebui să pribegească, neavând posibilităţi de întreţinere în continuare la gimnaziul din Năsăud, el va intra în toamna aceluiaşi an la orfelinatul de băieţi din Debreţin (Ungaria), fapt care îi va înlesni continuarea liceului. Anul 1900 aduce pentru Dariu Pop absolvirea cursului inferior la liceul din Debreţin şi, totodată, trecerea lui la orfelinatul din Lasene (Ungaria), unde urmează şcoala normală, numită Preparandie.

În Lasene, Dariu Pop ajunge elev eminent la învăţătură, fapt care va face ca, începând cu anul 1903, să se întreţină singur, dând lecţii copiilor din familii înstărite. Mai mult, în ultimii ani de studii, Dariu Pop se face remarcat ca bun organizator şi dirijor de cor, pentru care motiv, din ultima clasă a şcolii i se face propunerea de a rămâne în continuare ca organizator şi dirijor al corului şcolii. Lasenul îi oferă lui Dariu Pop o educaţie muzicală aleasă şi serioasă.

La Lasene, Dariu Pop, în anul 1905, obţine diploma de învăţător şi dreptul de a dirija orchestra şi corurile şcolare . Din Lasene, Dariu Pop ţinea o legătură strânsă cu fratele său Iustin, pe care îl informa la timp. Din scrisorile lui se dezvăluie singurătatea dar şi preocupările zilnice. Acum, în 1904, ,,terminându-se anul şcolar, stau singur şi privesc cum majoritatea elevilor se grăbesc spre familiile lor, în timp ce eu mă pregătesc să trec la orfelinatul nostru. Nu ştiu cât timp va mai dura asta“.

Într-adevăr, singurătatea lui Dariu Pop s-a sfârşit în toamna anului 1905, când, absolvind şcoala şi când dintre străini, în mijlocul cărora a trăit opt ani, Dariu Pop va ajunge, pentru totdeauna, pe plaiurile Năsăudului lui drag, plaiuri de care s- a simţit atât de mult legat sufleteşte şi de care nimeni şi nimic nu l-a putut despărţi. Dariu Pop, tânăr absolvent al şcolii normale, primeşte propunerea din partea directorului şcolii, Abatele Valihera, ca să rămână ca organizator, cu un salariu de 150 de coroane lunar. Fiind scârbit de mediul ecleziastic, refuză, şi se va reîntoarce în Năsăudul lui drag, primind postul de învăţător suplinitor la Maieru.

La Turda, el colaborează la revista Gazeta de la Turda. Anul 1945 îl readuce la familia sa, în Cluj. Aici, cu toată vârsta înaintată, primeşte o funcţie, ca profesor la şcoala normală, la catedra de muzică, unde duce activitatea, vrednic, timp de doi ani. La Cluj se dedică muzicii, picturii, cercetării . Activitatea sa este închinată binelui poporului şi ridicării patriei sale scumpe pentru care a luptat pe toate fronturile vieţii.

Dictonul cu care se adresa învăţătorilor era: ,,cine nu iubeşte copilul, nu poate fi un bun învăţător şi nici el nu poate fi iubit de popor”. În perioada 1919 – 1940, deţine şefia Inspectoratului şcolar al judeţului Satu-Mare cu mici intermitenţe. În revista Viaţa şcolară din ianuarie 1927, la pagina 10, se afirma: ,, Dariu Pop se vede că lucrează necontenit, contribuind în modul cel mai efectiv la organizarea şcolilor din acest judeţ, la propăşirea culturii şi învăţământului în masele populare”.

În mod special, Dariu Pop nu admitea învăţătorilor să se ocupe cu alte activităţi şi să neglijeze munca de instruire. El acceptă ca, în anii 1921-1922, să urmeze cursurile speciale ale universităţii din Cluj, instituite numai pentru iniţierea inspectorilor şcolari ardeleni.

Dariu Pop este schimbat din funcţia de revizor şef numai pe considerentul că nu a acceptat intrarea în partidele politice, dovada ne-o face notarea lui personală în chestionarul dat directorului şcolii din Maieru, în 1962: ,, Am fost schimbat, în ambele rânduri (1927 si 1932) pentru că nu am acceptat să mă înscriu în niciunul din cele două partide politice (Liberal şi Ţărănesc”). Pentru tot ce l-a legat de judeţ, unde a muncit din răsputeri pentru aceste locuri minunate, este pe bună dreptate considerat fiu al Sătmarului .

Reîntors din refugiul anilor 1940-1944, Dariu Pop se stabileşte cu domiciliul în oraşul Cluj. Aici, ca pensionar, nu-şi precupeţeşte efortul în a continua munca sa de creaţie în domeniul muzicii, plasticii şi cel al cercetării istorice. Moartea-l găseşte la masa lui de lucru în cel de  al 78-lea an al vieţii sale. Ca rezultat al activităţii sale în domeniul cercetărilor istorice, Dariu Pop, în anul 1962, este declarat membru al Societăţii de Istorie şi Filologie (filiala Cluj) cât şi colaborator la Muzeul de etnografie, lingvistică şi de folclor . Boala-l răpune la data de 20 martie 1965, în Clujul lui drag, iar la 23 martie corpul său neînsufleţit a fost depus în aula Palatului Culturii.

Dariu Pop moare cu visul împlinit: ,,România întregită, poporul român aspirant la înalta culme de cultură şi spiritualitate, efort în care s-a încadrat şi el, cu tot elanul şi capacitatea sa”.

Ca semn de preţuire pentru ilustra lui personalitate la Satu Mare i-a fost dezvelit un bust după cum o stradă, o şcoală şi Casa Corpului Didactic poartă numele marelui om de cultură şi patriot Dariu Pop.