More

    Vasile Lucaciu – aprig militant pentru Unirea cea Mare. Este socotit cel mai important om politic pe care l-a dat vreodată Sătmarul

    Se scurg anii și cu trecerea lor nenumărate amintiri, episoade și tragedii, ce se leagă de evenimentul istoric al întregirii noastre a tuturor românilor, sunt îngropate în abisul uitării sau rămân necunoscute de către mulți și îndeosebi de către tineretul de astăzi. În sensul celor de mai sus și având în minte  celebra maximă a poetului  latin Publius Vergilius  Maro (70-19 î.e.n.) : „Fugit irreparabile tempus” ne-am hazardat în a sintetiza, pe scurt,  în cele de mai jos, crâmpeie din viața și activitatea unui patriot român din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele două decenii ale secolului trecut.
    Vasile Lucaciu s-a născut  pe data de 21 ianuarie 1852 ca  al doilea fiu al  dascălului de la țară Mihai Lucaciu,  în localitatea Apa, situată în partea de est a județului Satu Mare, în roditoarea Câmpie a Someșului, mărginindu-se la est cu Munții Gutâi și la sud cu dealurile Codrului. A avut trei frați și două surori, Vasile fiind al doilea născut al familiei.
    După parcurgerea cursurilor primare în localitatea natală, urmate  de cele din Ungvar-Ujgorod și Oradea ,  pleacă cu o bursă de studii  la Roma; În Cetatea Eternă,  după liceu, absolvă studiile superioare teologice care sunt încununate cu un strălucit doctorat dobândit  cu distincția „Magna cum laudae”. Din anul 1877 funcționează ca profesor de limba română la Satu Mare. Printr-o măsură abuzivă, Ministrul de culte îl transferă de la Satu Mare la Loșonț, pentru ca din anul 1885 să devină preot  paroh la Șișești, localitate care devenea curând, prin activitatea lui Lucaciu, un centru de rezistență și afirmare românească. Episodul este sugestiv surprins de  articolul „Huiduirea lui Vasile Lucaciu în Sătmar” publicat de „Gazeta Transilvaniei” (anul XLVIII, nr.194 din 1/13 septembrie 1885): „Zilele trecute fanaticii unguri din Sătmar au pus vârful la prigonirile, ce a trebuit să le sufere stimatul și zelosus nostru conațional Dr. Vasile Lucaciu, huiduindu-l în adunarea orășenească, al cărui membru legitim este ”.
    Lupta pentru emanciparea politică, socială , națională și unirea Transilvaniei cu România erau principalele coordonate ale activității lui Lucaciu; argumentele sale aduse în fața contemporanilor rezidau în sublinierea cu tărie a unității noastre de limbă și cultură. Fără îndoială, Lucaciu a întrupat una din cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada austro-ungară, fiind, în același timp, un neostoit și impetuos luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. El a dat strălucire epocii în care a trăit; s-a  dedicat unei   lupte neîncetate pentru dreptate socială și adevăr, contopindu-și   destinul cu cel al neamului său; a intrat în legendă cu supra-numele de  „Leul de la Șișești” potrivit  aprecierii  date de contemporanii săi. Lait-motivul vieții sale se  validează  de propria-i mărturisire: „Cea mai frumoasă religie este iubirea de patrie și cea mai nobilă credință este jertfa pentru binele ei”.
    În cadrul Adunării generale a Astrei, desfășurată la Gherla, în august 1885, Dr.Vasile Lucaciu devine membru al Asociațiunii. Pasul făcut marchează o identificare a sa cu idealurile astriste, Lucaciu devenind un aprig luptător și apărător al latinității, al limbii și culturii române.
                Ideile sale social-politice devin cunoscute, accesibile, prin mijlocirea presei. Jurnalistul Vasile Lucaciu este  semnatarul incitantelor articole apărute în special în „Gazeta Transilvaniei” și   „Observatorul”.
    Punctul culminant al carierei politice al lui Vasile Lucaciu îl reprezintă anul 1892 , în decursul căruia   se afirmă ca unul din cei mai de seamă semnatari ai Memorandului; Lucaciu deținea  în același timp și  funcția de secretar general al Partidului Național Român. Din această postură participă activ la redactarea, alături de Iuliu Coroianu, a documentului  „Memorandum al românilor din Transilvania și Ungaria”, adresat  împăratului Francisc Iosif I (materialul a fost conceput  în bună parte în casa lui Gavril Barbu, cumnat al lui Vasile Lucaciu).   Rezultatul final al întregii acțiuni este cunoscut: delegația constituită din 300 de persoane trimisă la Viena să prezinte Memorandul împăratului  nu a fost primită de monarh; plicul sigilat care conținea Memorandul a fost trimis guvernului din Budapesta, iar de aici lua calea  Turzii , pe adresa președintelui de atunci al partidului, dr. Ioan Rațiu. Fără a lua în seamă doleanțele românilor, Guvernul budapestan intentează proces de agitație împotriva celor care  au  participat la redactarea Memorandului. Viguroasa  manifestare  pe tărâmul social și politic a lui  Vasile Lucaciu  atrage după sine  arestarea sa de către autorități și detenția  în repetate rânduri. Lucaciu a primit pedeapsa cea mai aspră dintre toți susținătorii și semnatarii Memorandului, el fiind considerat de autorități drept autorul moral al  documentului ; drept urmare a fost condamnat la cinci ani de închisoare,  aministiat după  doi ani și jumătate  ca urmare ale amenințărilor proferate de Carol I, regele românilor și de Franța, care amenințau cu ruperea relațiilor diplomatice cu Ungaria. Întemnițarea  la Seghedin alături de Iuliu Coroianu și Ioan Rațiu,  generează o reacție promptă a unei publicații a vremii : „Temnița e partea românului în această țară. Cu temnița suntem răsplătiți din partea stăpânilor maghiari pentru că ne iubim neamul, legea și limba și nu voim să schimbăm opinca românească cu sforăitorul prieten unguresc” („Foia poporului”, anul 5, 1897, nr. 1 din 10 ianuarie,p.10). Poetul pătimirii noastre, rășinăreanul Octavian Goga aprecia  că Vasile Lucaciu ca „ structură sufletească și  moștenire intelectuală e continuatorul direct al treimii noastre din veacul al XVIII-lea, Petru Maior, Samuil Micu și Gheorghe Șincai” tocmai datorită stăruinței manifestate  în restabilirea drepturilor ce le aveam la o viață națională. În același context, suferințele îndurate cu stoicism de către  deținutul politic Lucaciu, ca simbol al prețuirii și solidarității românești, generează un  cântec devenit celebru: Doina lui Lucaciu. Din această scriere lirică, al cărei autor a fost învățătorul George Bocu din Șistaroveț  reproducem primele două strofe:
     „Cântă mierla prin păduri, of, of of,
    Robu-i Lucaciu la unguri
    Pentru sfânta liberate
    De care noi n-avem parte,
    Nu fi mierlă supărată, of, of, of,
    Nu-i robia ne-ncetată,
    Vine dalba primăvară
    Fi-va Lucaciu liber iară.
                În anul 1907, în calitatea deținută de deputat, Lucaciu se manifestă activ  în Parlamentul din Budapesta; era locul și ocazia unde ridica neînfricat glasul în apărarea românilor năpăstuiți. La începutul Primului Război Mondial emigrează în România, alături de Octavian Goga (amândoi demisionară din structurile de conducere ale PNR-ului),  de fratele său, Constantin Lucaciu și de alți transilvăneni; La București milita activ în cadrul Ligii Culturale, al cărui reorganizator și  președinte a fost,  pentru eliberarea românilor din Transilvania și unirea lor cu țara-mamă, România. După 1916, Lucaciu îndeplinește o serie de misiuni diplomatice în străinătate menite a  pregăti opinia publică externă cu privire la dreptatea cauzei românești. În anii 1917-1918, dr.Vasile Lucaciu se afla  în fruntea acestor acțiuni de propagandă în favoarea Unirii românilor, în Rusia, S.U.A, Franța, Italia (însoțit de Nicolae Titulescu – au fost primiți de Prim ministrul Italiei, Vittorio Emanuele Orlando, cel care avea să joace un rol important în cadrul Conferinței de Pace de la Paris),  Elveția. Misiunea Patriotică Națională, trimisă de guvernul român de la Iași, sosește la Washington, în vara anului 1917. Din aceasta făceau parte preotul greco-catolic Dr. Vasile Lucaciu, ziaristul și preotul ortodox Ioan Moța și locotenentul avrigean Vasile Stoica. Misiunea românească dispunea de un memoriu intitulat „Cartea Durerilor”, în care erau  consemnate, ca și în celebrul Memorand din 1892, suferințele îndurate de români din partea stăpânirii ungurești. În America misiunea românească a fost primită în audiență de însuși Robert Lansing, Ministrul de Externe.
    Premoniția și speranța destrămării imperiului opresor este  evidentă în aprecierile lui Lucaciu: „…În vremurile acestea, în care trăim, sistemul de guvernare a năvălit asupra poporului român și i-au răpit în faptă toate drepturile naționale… Nu mai acceptăm ca alții să ne croiască fericirea vieții, avem drept ca noi înșine să ne-o croim, și acum voim să ne-o croim!”
    Din scurta  prezentare a vieții și activității lui Vasile Lucaciu nu pot lipsi câteva versuri ale poeziei Închinate unui erou, al cărei autor este nemuritorul Adrian Păunescu:
    „Așa ești dumneata, cinstit părinte,
    Și Leule puternic din Șișești,
    Cel necuprins de lanțuri și morminte
    Și nici de pușcării neomenești.
    Dă-mi mâna să-ți sărut Bazil Lucaciu
    Vasile-al nostru, retor ideal,
    Martir nesperiat de naufragiu,
    Herald al suferinței din Ardeal.
    În calendarul nostru să le poarte,
    Ca pe-un părinte-al lor, cei ce vor fi,
    Curajul tău istoric n-are moarte,
    Așază-ni-l, părinte, în copii  …” ( „Flacăra”, anul 31, 1982, nr.4 din 29 ianuarie,p.12).
    În casa locuită de  familia Lucaciu cu cei 4 copii ai săi de la Șișești, avea să se organizeze o Casa memorială  care prezintă vizitatorilor documente și obiecte ce evocă viața și activitatea memorandistului transilvănean. La Șișești, tânărul paroh inițiază lucrările de construire a unei noi biserici (sființită în anul 1890), care poartă hramul simbolic: „Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor”. De  asemenea,  s-a îngrijit de edificarea unei clădiri noi școlare,  mai încăpătoare. (1905). În curtea complexului muzeal se înalță falnic bustul în bronz realizat de concitadinul nostru și dascălul universitar sibian, Gavril Abrihan, realizat în anul 1993 , cel care înlocuia  precedentul bust realizat din piatră de către același sculptor, degradat în timp datorită intemperiilor. („Transilvania”, anul 112, 2006, nr.8-9, august-septembrie, p. 104).
    Visul secular al Marii Uniri (trecuseră deja trei secole de la înfăptuirea lui Mihai Viteazul!) avea să fie împlinit la 1 Decembrie 1918. Lucaciu nu a fost prezent la Alba Iulia în acea memorabilă zi, el fiind însărcinat  cu misiuni diplomatice în străinătate;  s-a bucurat  din plin însă, alături de toți fiii poporului român, de acest ideal împlinit.  Este ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei și apoi deputat de Baia Mare în Parlamentul de la București în legislaturile din 1919 și 1920.
    Acest om „frumos ca un cardinal de pe vremea Renașterii italiene” – potrivit  caracterizării poetului Octavian Goga,  se stinge din viață în 29 noiembrie la Satu Mare și este înmormântat la Șișești în ziua de 1 decembrie, la patru ani după proclamarea Unirii Transilvaniei cu România. Octavian Goga, un apropiat al defunctului  și prezent la înhumarea acestuia conchidea cu următoarea remarcă: „Vasile Lucaciu, un temperament pasionant, plămădit din sănătatea robustă a țăranilor noștri, optimist și senin închide în sicriul lui protestarea istoriei Ardealului românesc de o jumătate de veac”. (La groapa părintelui Lucaci, în: „Cosânzeana”, anul VI, 1922, nr. 23-24 din 15 decembrie, p.348-350)
    Sursa: Tribuna .ro – Dr. Lucian Giura
    Nicolae Ghișan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE